După cinci ani. Terminalul aeroportului tocmai anunțase sosirea avionului. În scurt timp, un grup de pasageri a ieșit prin punctul de control de securitate. "Mami, e cald. Vreau înghețată." Vocea inocentă a unui copil s-a auzit în timp ce Sebastian Jeans ținea de mâna mamei sale. Clăti din ochii lui negri, umezi. Sharon se uită neajutorată la fiul ei. Expresia lui jalnică o făcu să cedeze, chiar dacă știa că se preface. "Poți să cumperi doar una." Scoase o bancnotă din portofel și îi spuse: "Întoarce-te după ce ai cumpărat-o. Te aștept aici." Sharon trăgea după ea bagajele. "Am înțeles! Mama mea onorabilă!" Sebastian îi trimise mamei sale un pupic zburător înainte de a începe să alerge ținând strâns bancnota în mână. Sharon nici măcar nu apucase să-i spună să nu se grăbească. În acel moment, telefonul ei sună. "Alo? Riley? Da, m-am întors deja... bine, iau un taxi până acolo acum." Era un apel de la cea mai bună prietenă a ei, Riley Gabriel. În trecut, Sally, Riley și ea locuiseră în același cămin în timpul facultății. Erau prietene foarte bune, cele trei fiind aproape întotdeauna văzute împreună. Chiar juraseră să fie gardienii una alteia. Cu toate acestea, în timpul nunții care a avut loc acum cinci ani, Sharon a ajuns să vadă adevărata față a lui Sally. A marcat sfârșitul relației lor. Doar Riley o tratase cu sinceritate. De-a lungul anilor în care a fost plecată, amândouă au ținut legătura prin apeluri telefonice. În momentul de față, ea se întorsese, iar Riley o rugase să-l aducă pe fiul ei să stea cu ea. Odată ce Sharon încheie apelul, văzu întâmplător știrile care erau difuzate pe un ecran mare care era atârnat sus. Scria: "Tânărul Maestru Zachary și Doamna Zachary își vor sărbători a cincea aniversare a nunții pe data de 26 viitoare." Știrea o făcu să lăcrimeze. 'Doamna Zachary? Chiar s-a căsătorit cu Sally!' Cinci ani trecuseră într-o clipită. Nu va uita niciodată umilința pe care a îndurat-o în acel an! În acel an, în noaptea zilei de naștere a lui Howard, Sally a fost cea care a îmbătat-o și a trimis-o la un hotel. Chiar îi spusese că Howard va fi cel care o va aștepta în hotel. Cu toate acestea, Sally o trădase în timpul nunții și chiar îi smulsese soțul de lângă ea! Odată cu întoarcerea ei, era hotărâtă să-și facă dreptate! "Hei, derbedeu, de ce nu te uiți pe unde mergi? Al cui e copilul ăsta?" un răcnet se auzi nu departe. Sharon își reveni repede și se întoarse. Scena o surprinse. Era fiul ei. Copilul ținea în mână înghețata pe care tocmai o cumpărase. Poate era prea fericit și s-a lovit accidental de altcineva în timp ce alerga înapoi. Sally se duse repede și-și trase fiul spre ea. Se uită la pantalonii persoanei care erau acum pătați cu o pată mare de înghețată. O făcu să se simtă vinovată. "Îmi pare rău, îmi pare rău. Copilul meu alerga prea repede. Lasă-mă să te ajut să o ștergi," spuse Sharon în timp ce scotea niște șervețele și ajuta persoana să șteargă pata. Tocmai începuse să ajute persoana să șteargă pata când aceasta o apucă brusc pe Sharon. Ulterior, o voce profundă și rece se auzi deasupra capului ei: "Ce naiba încerci să faci?" Sharon fu paralizată de voce. Subconștient, își ridică capul și întâlni perechea de ochi negri și reci ai bărbatului. Trebui să respire adânc înainte de a putea distinge în sfârșit înfățișarea bărbatului. În acea fracțiune de secundă, Sharon crezu că vede lucruri. Chipul chipeș din fața ei arăta ca... o versiune mărită a fiului ei. Dintr-o dată, fu uluită de priveliște și se simți complet surprinsă. "Ai terminat de uitat la mine?" Bărbatul îi împinse mâna și spuse pe un ton indiferent. Sharon reuși să-și revină, dar adânc în interiorul ei, era uimită. 'Acest bărbat, ar putea fi tatăl fiului meu? 'Nu... cum e posibil să se întâmple o astfel de coincidență în lume? Cum aș putea da atât de ușor peste tatăl fiului meu? 'Ei bine, fiul meu seamănă cu el, dar numai în anumite feluri.' Asta a crezut ea. Chipul ei afișă un zâmbet apologetic. "Îmi pare foarte rău pentru asta. De ce nu te compensez cu niște bani? Sau poate aș putea să-ți cumpăr o pereche nouă de pantaloni?"