🌹 Perspectiva lui Rose 🌹 Mi s-a strâns stomacul de frică și emoție. Am strâns telefonul în mâini în timp ce m-am ridicat repede de pe canapea. În timpul ăsta, Noel cade pe podelele de lemn cu un zgomot ușor. Geme și se mișcă ca să se trezească. "Ce dracu'!" șuieră el. L-am ignorat și am început să mă plimb, degetele mele trecând prin păr de nervi. Știam că filmul ăla de groază o să o bage în travaliu. Ar fi trebuit să mă asculte. "La ce spital?" "Jude's." Răspunde el, aud un blestem moale care suna exact ca Lily și mă crispez când scoate un țipăt. "O să te omor Asher, uită-te ce mi-ai făcut." Țipetele ei îmi umplu urechile și inima mi se strânge de cât de chinuită sună. "Suntem pe drum!" M-am grăbit să spun și apoi am închis telefonul. Noel se ridică și se uită urât la mine în timp ce se scutură de praf. Îmi cercetează fața și sprâncenele i se încruntă confuz. "Ce s-a întâmplat?" Am tras de șuvițele de păr în timp ce îmi mușcam nervos buza. Nu eu eram pe cale să nasc, dar gândul că o altă ființă umană e împinsă afară din vaginul cuiva mi-a dat ușor fiori. "Lily e în travaliu." Ochii i se măresc, orbi identici cu ai mei se uită la mine uimiți și entuziasmați. "Atunci ce mai aștepți, hai să mergem!" Se grăbește afară și începe să meargă spre ușă. Neauzind pașii mei care îl urmau, se întoarce confuz. "Păi?" Nerăbdarea se scurge din tonul lui. Apucă cheile mașinii de pe măsuța mică de lemn de lângă perete și le învârte în jurul degetului. "Hai Rose." Tonul lui e nerăbdător, o încruntătură crește pe fruntea lui. Am oftat. "Mi-e frică." Noel geme, dându-și capul pe spate exagerat. "Frică de ce dracu'? Nu tu ești aia care trebuie să împingă un pepene nenorocit afară din vagin." Avea dreptate. "Dar dacă i se întâmplă ceva? Suna foarte chinuită adineauri. O, Doamne, urăsc vederea sângelui." Am rostit în timp ce mă plimbam în sus și în jos. Degetul meu ciupește cămașa imensă pe care o purtam și mi-am dat seama cât de dezbrăcată eram ca să merg la spital. "Rose, calmează-te dracu'! Nu i se va întâmpla nimic, Lily e o scorpie dură care poate face față oricărui lucru pe care i-l aruncă viața. Așa că sigur poate face față și la asta." Noel insistă și deschide ușa. "Acum eu merg la spital, grăbește-te înainte să te las baltă." Murmură și pleacă, lăsând ușa întredeschisă pentru mine. Am oftat, avea dreptate. Nu era niciun motiv să-mi fie frică pentru ea, poate face față. Cu gândul ăsta m-am dus la colțul peretelui și mi-am pus repede șlapii albi. Am tras de cămașă în jos simțindu-mă dezbrăcată, chiar dacă aveam pantaloni scurți de bumbac și un sutien tot mă simțeam goală. O, las-o-ncolo, parcă mă vedea cineva important. Am ieșit în fugă din apartament, nelăsând să uit să încui ușa pe drum. Cămașa se lipește de corpul meu la viteza mea în timp ce încerc să-l ajung pe Noel. Știam că vorbește serios că mă lasă aici și nu voiam să pierd nașterea celei mai bune prietene ale mele. Am înjurat când l-am zărit intrând în mașină, cu mâinile pe contact gata să pornească. M-am împiedicat de o pietricică, dar nu m-am oprit din alergat spre el. Inima îmi bătea repede și mâinile îmi erau transpirate. Dacă mă lăsa aici, sigur o să-l omor, dar nu înainte să-i bag o banană în cur. Urăște bananele. Motorul a răcnit în momentul în care mâinile mele au apucat ușa și au deschis-o. Mi-am aruncat corpul pe scaunul pasagerului și mi-am pus centura. "Idiotule, chiar erai pe cale să mă lași!" Am șuierat, lovindu-l pe umăr cu mâinile. Răcnește de râs și pleacă cu mașina, cu piciorul pe accelerație în timp ce conduce spre spital. "Nu poți să mă învinovățești, scorpie, tu ești aia care a stat o veșnicie." Eram acum la vreo opt minute de mers cu mașina, aproape de spital. Noel începe să se agite puțin de emoție, mâinile lui strâng volanul în timp ce își mușcă buza. "O, Doamne, o să fiu martor la o naștere. Aleluia, doctorul Noel e pe drum." Spune el amețit. Mi-am dat ochii peste cap și m-am uitat pe fereastră, iubind peisajul în timp ce treceam pe lângă el. "Știi că n-o să ai voie să fii în cameră când începe să împingă, nu?" Am întrebat, acum cu capul pe geam, uitându-mă fascinată la luminile de pe stradă. "Ce mod bun de a-mi strica visele și speranțele, Rose." Puteam să aud ciufuleala în vocea lui, fără să fie nevoie să mă întorc ca să o văd. Chicot și mă îndrept când începe să încetinească. Caută un loc de parcare și eu arăt spre un loc liber care era aproape de intrarea în spital. Mașina s-a oprit complet și m-am uitat la vehiculul care era parcat lângă noi. Un vehicul pe care îl știam pe de rost. "Sunt deja aici." Am afirmat, arătând spre mașina lui Asher. Mă desfac de centură și cu mâini stângace am deschis ușa. Vântul rece îmi bate pe față și un ușor fior îmi zguduie corpul. M-am uitat la clădire și cu o mică încurajare pentru mine am pornit spre ea. Urăsc spitalele, țipă a moarte și durere. Noel merge pe lângă mine și puteam simți emoția revărsându-se din el. Un zâmbet mi s-a întins pe față de la starea lui schimbată de mai devreme, eram fericită că părea să uite de despărțire, cel puțin pentru o vreme. Deschide ușa și face un gest ca să trec eu. Imediat ce am făcut-o, un val de dezinfectant îmi trece prin nas. Urăsc mirosul, e sufocant, dar am continuat, hotărâtă să fiu acolo pentru Lily. Merg la recepție, scanând zona pentru fețele familiare ale lui Lily și Asher. Nu erau aici. Noel se sprijină pe birou aproape pe jumătate deasupra lui în timp ce zâmbește la cele două asistente din fața noastră. "Lily Collins?" Ochii lui se plimbă între cele două, aproape nerăbdător în timp ce așteaptă să vorbească. Una cu un coc mic și elegant răspunde pe un ton plictisit, tastând pe computerul din fața ei. "Secția de maternitate, etajul doi, camera numărul 102." Fără măcar un mulțumesc, Noel merge repede spre lift, obligându-mă să-l ajung din urmă cu pașii lui lungi și rapizi. M-am uitat înapoi la asistente simțindu-mă vinovată că nu am spus mulțumesc și am deschis gura ca să strig. Amândouă arătau uimite de vocea mea foarte tare care atrăsese atenția asupra mea de la toată lumea. M-am zbătut sub privirea tuturor și am intrat în lift unde mă aștepta fratele meu nerăbdător. "O mie de ani Rose, o mie de ani nenorociți. Poți să fii mai încetișoară de atât?" Se plânge și apasă butonul pentru etajul doi. Mi-am dat ochii peste cap și mi-am încrucișat mâinile sub sâni. Ușa liftului se deschide după un minut și am ieșit, amândoi acum vibrând de anticipație în timp ce ochii noștri scanează în căutarea camerei 102. Nu a trebuit să căutăm mult pentru că Asher iese din camera care era la câțiva pași distanță de noi. Fața lui era contorsionată de îngrijorare. Silueta lui înaltă se plimba înainte și înapoi în timp ce își trecea mâinile prin șuvițe. Își ridică capul când ne aude apropiindu-ne și se calmează vizibil. "E bine?" Am întrebat odată ce am ajuns la el, corpul meu încordat în timp ce așteptam cu nerăbdare răspunsul lui. M-am rugat să dea vești bune. Dă din cap și apoi oftează. "Urăsc să o văd că o doare, mă doare pe mine." Spune atât de încet încât abia am auzit. Aș fi leșinat la cuvintele lui dacă și eu nu aș fi fost atât de nervoasă. "E deja dilatată, 10 cm, doctorul i-a dat undă verde să înceapă să împingă în curând. Aveam nevoie doar de puțin aer înainte să intru acolo, nu vreau să leșin." Mărturisește și se scarpină la ceafă. Era pe cale să ne dea mai multe informații când ușa se deschide încet și o asistentă scoate capul. Zâmbește când ne vede și își îndreaptă atenția spre Asher. "E gata să împingă." Informează ea și se întoarce în cameră. Asher trage aer în piept și se uită la noi pentru ultima oară. "Cred că e timpul." Vocea lui tremură. Noel îl bate pe umăr în timp ce eu îi fac un semn aprobator. "Poți să faci asta, tată!" Încurajează Noel. "Ai grijă de ei!" Am afirmat înainte să închidă ușa. Am mers la cele două scaune de pe partea opusă și m-am așezat. Fundul meu pe jumătate în afara scaunului în timp ce picioarele mele se mișcă de nervi. Noel vine să se așeze lângă mine și se sprijină pe spate, cu capul pe perete. Ușa liftului se deschide și îmi mut ochii de pe perete ca să văd cine iese. Inima mi se zbate în gât la vederea unui băiat înalt și musculos care se grăbește spre noi. Ochii lui albaștri ca de bebeluș s-au conectat cu ai mei și deodată am simțit că totul din jurul meu se oprește.