~DAMIAN~ Odată ce Gian a plecat, am așteptat zece minute înainte să ies din sala de interogatoriu. Holul era pustiu. Luminile pâlpâitoare creau o atmosferă de film de suspans, de parcă cineva ar fi putut să apară de nicăieri și să mă ucidă. Ajuns la celule, bărbații care mă bătuseră se holbau la mine cu ochii bulbucați. Cred că nu se așteptau să mai ies viu de-acolo. „Cum de mai ești în picioare?”