Lucian își încruntă sprâncenele în timp ce o urmărea pe femeie trecând pe lângă el, ignorând mâna pe care o întinsese pentru o strângere de mână. Această femeie încă nu obținuse postul, dar deja se purta urât cu el. Nu că ar fi fost respinsă, totuși. Compania avea nevoie de ea în momentul ăsta. "O să iau loc, domnule Go," spuse ea, zâmbetul ne părăsind chipul, ceea ce îl irita deja. Lucian își ajustă cravata, se îndreptă spre singurul scaun din fața ei și apoi se așeză pe el. Nu-și dezlipi ochii de la femeia care nici ea nu făcea același lucru. Ochii ei albaștri îi țintuiau ochii lui albaștri ca și cum ar fi fost o amenințare. "Aștept cu nerăbdare serviciile dumneavoastră la L.G. Am vrut doar să o întâlnesc personal pe noul consilier juridic. De asta am cerut să ne întâlnim. Voi obține contractul," spuse Lucian în cele din urmă. Se ridică, se îndreptă spre biroul lui, luă interfonul, apăsă câteva numere și așteptă receptorul. "Aduceți contractul, e aici." După câteva minute de stat în liniște, ușa se deschise și intră Hames, CEO-ul L.G., și cel mai bun prieten al lui Lucian. "Salut, frate," intră Hames și aruncă o privire spre femeie. "Bună, sunt Hames Kades," spuse el, în timp ce un zâmbet i se întindea pe față. Se apropie de Lucian și apoi aruncă plicul maro care conținea contractul pe masă în fața lui. "Vasilissa Hathaway." "Da, știu. Te-am recomandat eu," îi aruncă el un zâmbet. "Oh, mulțumesc," chicoti ea. Lucian ridică o sprânceană cu un oftat moale în timp ce o urmărea zâmbind. Tocmai îi aruncase un zâmbet sincer lui Hames, în timp ce lui îi aruncase o privire de genul "oh, nu-mi pasă"? "Da. Am fost impresionat de munca ta, așa că nu m-am putut abține," zâmbi el din nou și apoi se așeză pe brațul scaunului pe care stătea Lucian. "Mulțumesc pentru compliment," zâmbi Vasilissa din nou. Ușor enervat, Lucian își drese vocea, ridică plicul și îl aruncă pe masă în fața femeii. "Poftim." O urmărea pe femeie cum ridică plicul, scoate hârtia și apoi o returnează fără a verifica ce implică. "O să mă uit peste asta și o să o aduc înapoi. Pot să fac asta, nu?" spuse Vasilissa și se ridică, fără să aștepte un răspuns. "Sigur, o să aștept răspunsul tău," răspunse el. "Îmi pare bine să vă cunosc, domnișoară Hathaway," Hames își întinse mâna înainte și, fără ezitare, Vasilissa dădu mâna cu el. "La fel și eu." "O să te conduc afară," spuse Hames și Lucian doar se uită iritat cum o conducea pe femeia blondă afară. "Nu-mi place deloc femeia asta," spuse Lucian imediat ce Hames se întoarse în biroul lui. "De ce? Cred că e mișto," râse Hames de morocănială prietenului său. "E mișto? Cu siguranță se preface. Mi-a arătat atitudinea asta de "nu-mi pasă cine ești" și îți arăta ție fata dulce de liceu. Ce ar trebui să însemne asta?" Lucian se încruntă și Hames râse, ceea ce îl irită mai mult. Tipul ăsta era cel mai bun prieten al lui, dar ura faptul că nu erau niciodată de acord asupra aceluiași lucru. "Crezi că Vasilissa se preface? Frate, e una dintre cele mai bune și tu doar crezi că se preface pentru că nu se simte intimidată de tine," răspunse Hames. "Ce? Crezi că sunt intimidant? Mi-am întins mâna pentru o strângere de mână și m-a ignorat, dar când ai intrat tu, a fost ca și cum "oh, salut!", dezvăluindu-și zâmbetul ciudat. Cu siguranță juca favoritism, desigur!" șuieră Lucian. "Dumnezeule, nu pot să cred că te plângi din cauza asta. Femeii ăleia nu-i păsa deloc de ce ai putea crede tu, dar tu stai aici și te gândești la cum a acționat," Hames dădu din cap. Lucian oftă și înclină capul, "Cum a reacționat ea nu a avut niciun efect asupra mea. Mă întreb cum a ajuns în vârf cu comportamentul ăla al ei urât." Hames își lărgă ochii și dădu din cap, "Nu pot să cred că asta vine de la cel mai urât președinte din tot LA." "Știi de ce nu te plac?" Lucian își încruntă sprâncenele. "Nu, tu mă placi." "Nu mă susții. Nu suntem de acord asupra aceluiași lucru." "Asta pentru că modul tău de a gândi este ciudat," Hames ridică din umeri. "Oricum ar fi," șuieră Lucian. Când Hames nu spuse nimic, Lucian expiră nervos și spuse: "O să-l văd azi." "Pe bunicul?" Hames își lărgă ochii. "Da." Răspunse el și observă schimbarea expresiei faciale a lui Hames, care deveni serioasă. "O să fii bine?" întrebă Hames. "Da. Nu l-am vizitat de ceva timp doar pentru că mi-a spus să nu o fac. Simt că ar trebui să vizitez din nou." "Înțeleg că bunicului tău îi plăcea de Cassandra, dar nu e prea mult asta?" Lucian oftă și apoi își masă tâmpla, "Știu, nu?" == Între timp… Vasilissa ieși din lift, se îndepărtă de el când cineva se ciocni de ea. Ok, ea se ciocnise de persoană. "Oh, eu…" murmură ea în timp ce se aplecă să ridice geanta femeii care căzuse din mâna ei. "Îmi pare…" vocea ei se stinse în timp ce își fixa ochii cu femeia cu cea mai amenințătoare privire pe care o văzuse vreodată. Rosaline. Amanta fostului ei soț, acum logodnică, încă nu s-au căsătorit după trei ani de logodnă. Desigur, știa tot ce voiau acești oameni ca publicul să știe despre viața lor de zi cu zi. În ultimii cinci ani, răzbunarea, ura pe care o avea față de ei era unul dintre lucrurile care o mențineau în mișcare. Acum, privind-o fix pe femeia care fusese aproape cauza nenorocirilor ei cu mulți ani în urmă, își strânse pumnul într-o minge și își încleștă dinții. "Îmi pare rău…" adăugă ea în cele din urmă și îi dădu geanta. "Îmi pare rău? Tocmai mi-ai stricat geanta!" Ea își lărgă ochii, dând o voce înaltă, care era destul de neplăcută pentru urechi. "Tocmai am spus că-mi pare rău, ai fi spus același lucru dacă tu te-ai fi ciocnit de mine și mi-ai fi trântit geanta," spuse Vasilissa, fără să zâmbească. Nici nu se încruntă. "Ei bine, nu am făcut-o. Și nu ca și cum geanta ta contrafăcută valorează miliarde pe care nu mi le pot permite," șuieră Rosaline. "Nici a ta nu valorează miliarde pe care nu mi le pot permite," un zâmbet enervant îi apăru încet pe față. "E o ediție limitată!" țipă Rosaline, ceea ce făcu oamenii să se întoarcă în direcția lor. "Și a mea," menținând zâmbetul, Vasilissa zâmbi larg. Făcu un pas înapoi, își deschise geanta și scoase un card. "O să plătesc pentru orice daune. Ăsta e cartea mea de vizită. Poți să suni oricând, sunt drăguță," o bătu ea pe umăr și apoi trecu pe lângă ea, simțind privirile ucigătoare pe care femeia le arunca spre ea. Rosaline își strânse pumnul strâns în timp ce o urmărea pe femeie cum se îndepărtează. Femeia aia tocmai o enervase, dar era cea mai mică dintre grijile ei în momentul ăsta. Lucian era. Bărbatul cu care era logodită de trei ani și încă nu se căsătorise cu el! === Ușa biroului lui se deschise brusc și Rosaline năvăli înăuntru, secretara lui alergând după ea. "I-am spus că…" "Pleacă," o întrerupse el și se uită la logodnica lui care avea o expresie furioasă pe față. "Vă las pe voi doi," Hames se ridică și apoi ieși din birou, nelăsând să se vadă faptul că nu-i plăcea femeia. Lucian se ridică de pe canapea, se îndreptă spre scaunul lui și apoi se așeză pe el, "De ce ești aici, Rose? Nu mi-ai spus că vii." "Știi exact de ce sunt aici, Lucian," ea își aruncă geanta și apoi se îndreptă spre el. "Nu știu și aș aprecia dacă mi-ai spune doar," răspunse el în timp ce o urmărea cum se așează pe masă în fața lui și apoi își așeză picioarele pe scaun între coapsele lui. "Trebuia să vii la mine aseară," spuse ea cu o voce tărăgănată. "Rose, eram obosit. Am lucrat peste program și trebuia să mă odihnesc. Sigur, să vin la tine nu era ceea ce aveam nevoie," răspunse el. "De ce nu era ceea ce voiai? Lucian, port inelul ăsta pe deget de trei ani. E timpul să ne căsătorim. Au trecut cinci ani de când ai încheiat lucrurile cu fosta ta soție!" izbucni ea. "Tu ești cea care se grăbește, Rose," spuse el. "Mă grăbesc? Lucian, au trecut aproape șase ani și mă grăbesc?" Se încruntă ea. Modul în care rămânea mereu calm în orice situație o enerva mereu profund. Lucian expiră, își relaxă capul pe spătar și închise ochii. Asta era femeia pe care o iubise mult și nu putea să nu recunoască faptul că lucrurile se schimbau. Rose era prea insistentă și enervantă și începea să urască asta. Lucrurile mici de care nu-i păsa înainte îl sufocau acum. Nu avea cui să-i spună asta, nici măcar lui Hames. La urma urmei, tipul îl avertizase și el a fost cel care nu a ascultat. "Nu mai îți plac?" Tresări când simți piciorul ei sprijinit pe membrul său și își deschise brusc ochii. "Ce faci?" "Cum ți se pare că fac?" Zâmbi ea mai degrabă seducător. Zâmbetul lui Rosaline se stinse încet, "Ăsta e biroul meu și știi bine că nu permit lucruri ca ASTA aici," se încruntă ea când el prelungi "asta". "Luci…" Tipul nu avea de gând să suporte asta, îi dădu piciorul la o parte și apoi se ridică de pe scaun. "Am undeva unde trebuie să fiu acum. Ai venit într-un moment nepotrivit, dacă pot spune," spuse Lucian, fără să-i arunce o privire în timp ce își lua haina. "Când e momentul potrivit, Lucian?!" strigă Rosaline inconștient. "Nu acum." Văzând că Lucian era pregătit să iasă, ea coborî de pe masă, își încălță tocurile, își luă geanta și apoi se grăbi după logodnicul ei. Dacă e ceva ce nu va lăsa oamenii să afle. E relația ei care se destramă cu Lucian. == Conacul lui Go. Lucian forță un zâmbet în timp ce se uita la fața zâmbitoare a mamei sale. Se opri în fața ei și o îmbrățișă. "Fiul meu," zâmbi Brenda în timp ce își înfășură brațele în jurul corpului uriaș al fiului ei. "Am crezut că nici tu nu vrei să mă vezi. Nici măcar nu m-ai sunat. Nici măcar nu mi-ai răspuns la telefoane," îi aruncă ea o privire acuzatoare după ce rupseră îmbrățișarea. "Îmi pare rău, am fost copleșit de muncă. Erau multe lucruri pe care trebuia să le fac," recunoscu el cu o scuză. "Mai ușor cu tine, ok? Te-ai suprasolicitat. Desigur, sunt mândră de tine. Presa nu dă greș în a-ți difuza realizările și tot ce dobândești în fiecare zi, dar ar trebui să o iei mai ușor… și să te căsătorești într-una din zilele astea," spuse ea ultima parte aproape într-o șoaptă, dar Lucian o auzi. "Te rog, mamă," dădu el ochii peste cap. "Ce? Nu ar trebui să te căsătorești deja cu Rosaline? Ții femeia aia inocentă în așteptare." "A venit Rose să te vadă?" Desigur, trebuia să întrebe, mama lui era foarte previzibilă. S-ar fi putut ghici cu ușurință că ea transmitea mesajul lui Rosaline. "De ce? Nu pot lua prânzul cu nora mea?" șuieră Brenda și privi în altă parte. "Nu am de gând să am asta. Sunt aici pentru bunicul, e în camera lui?" întrebă el și mama lui dădu din cap. * "Ieși afară." Vocea aspră, răgușită a bunicului său îl întâmpină. "Hai, bunicule, nu ești prea dur cu mine? Au trecut deja patru ani," se plânse el. Acum patru ani, când bunicul său s-a trezit din coma lui de peste un an și jumătate, a cerut-o mai întâi pe Cassandra și a fost foarte nemulțumit că nepotul său divorțase de femeie. "Ți-am spus să nu vii aici decât dacă te întorci cu Cassandra!" strigă el. "Cum poți să tot ceri femeia aia? Aproape că a pătat imaginea familiei noastre. M-a înșelat." "Cassandra nu te-a înșelat. A fost cea mai pură femeie vreodată!" ripostă el înapoi furios. "Bunicule, după dovezile pe care ți le-am arătat?" Lucian își încruntă sprâncenele. "Ți-am spus să aduci dovezi reale. Nu niște fișiere fabricate!" "Alea sunt reale. Nu crezi din cauza iubirii tale profunde pentru femeia aia." "Nebunule. Cassandra e roșcată, iar femeia aia din presupusele dovezi? Avea părul culoarea vinului!" izbucni el furios și Lucian își încruntă sprâncenele. "Ce spui?" "Soția ta era roșcată și femeia aia din pozele pe care mi le-ai arătat nu e. Avea părul culoarea vinului," repetă el, de data asta ferm și mai îndrăzneț. "La naiba." Se gândi Lucian. Dacă persoana aia nu era Cassandra, cine era ea?