P.V. Ashley Se încrunta când prietena ei amuțește lângă ea. Apoi, un zâmbet urât își croiește drum spre buzele ei, imaginea fiind neliniștitoare. "Ei bine, acum știi cât de penibilă ești pentru băieți", spuse ea, fluturându-și mâinile, apoi inspectându-și unghiile lungi. Caut o cale de ieșire, o cale de ieșire pașnică. Nu am fost niciodată genul care să confrunte pe cineva, pur și simplu nu eram eu. Nu am avut niciodată curajul. Îmi încrucișez brațele și îmi îndrept postura, încercând să par încrezătoare, chiar dacă nu eram. "Singura persoană care ar trebui să se simtă jenată acum ești tu. Nu ești tu fata care practic s-a aruncat pe Blake anul trecut și a încercat să se combine cu Ryan o săptămână mai târziu? Ah, și ai eșuat la ambele?", am ripostat eu. Ce naiba era în neregulă cu mine? De când am devenit o scorpie? M-am strâmbat când cuvântul mi-a apărut în cap. Nu suportam să înjur. Răsuflă șocată, fața ei roșind ușor. Rușinea era scrisă pe chipul ei. "De unde știi despre asta?", se bâlbâie ea. Acum era rândul meu să-mi rod unghiile ciobite. Am simțit o plăcere știind că replica mea nu a fost chiar atât de rea. Dar poate că era doar furia de a-l vedea pe Blake sărutând-o pe Stacy. "Suntem cei mai buni prieteni, îți amintești? Ei îmi spun totul." Am zâmbit cu satisfacție, apoi m-am apropiat de ea. "Știu fiecare lucru jenant pe care l-ai făcut pentru a le atrage atenția, Lucy, nu mă obliga să-ți amintesc." Cu o ultimă privire aruncată celor două fete, am ieșit din baie cu capul sus. Dar nu mă simțeam încrezătoare, de fapt, mă simțeam exact opusul. Nu era prima dată când mi se întâmpla asta. Era ca o rutină continuă. Simțeam că picioarele mele cântăresc o tonă în timp ce mă îndrept spre ei, băieții care, fără să știe, au făcut ca fiecare fată să mă disprețuiască. Mă așez pe scaun. Ryan își ridică capul de pe telefon și se uită fix, sprâncenele lui încruntându-se confuz. "Ce s-a întâmplat?" Auzind cuvintele lui Ryan, Blake își mută atenția de la prietena lui, foarte enervată. Ochii lui albaștri îmi studiază fața. Îmi mut ochii de la el, temându-mă că va vedea ce am ascuns de ani de zile. Mă întorc spre Ryan. "Nu s-a întâmplat nimic", murmur, simțindu-mă nervoasă fiind centrul atenției. Mă întorc cu fața spre masă, observând că au comandat deja. Îmi iau cartofii prăjiți și-i bag în gură. "Arăți de parcă ai fi plâns, mica Ash, ce s-a întâmplat?", întreabă din nou Ryan, de data asta părând nerăbdător. Am înghițit cu greu, nedorind să răspund la întrebare. Nu puteam spune exact că plângeam pentru că Blake o săruta pe Stacy. Așa că m-am mulțumit cu o minciună, una stupidă. "Nu e nimic de îngrijorat. O fată își făcea nevoile în baie, mirosul mi-a cam lăcrimat ochii, asta e tot", am spus repede, încă fără să-mi ridic capul pentru a le evalua reacția. Mirosul de caca ți-a făcut ochii să lăcrimeze? Serios, Ashley, asta e cel mai bun lucru care ți-a venit în minte? E liniște câteva secunde înainte ca Ryan să izbucnească într-un râs zgomotos. Sunetul a făcut ca toți cei aflați în restaurant să se oprească din ceea ce făceau pentru a vedea ce l-a făcut să râdă atât de tare. M-am foit simțind ochii lor scrutători asupra mea. "Tu", gâfâie Ryan, lacrimi rostogolindu-se din colțul ochilor lui. "Tu... ai plâns pentru că mirosul cuiva a fost urât?", râde Ryan. Vocea lui a fost suficient de puternică pentru ca toată lumea să audă. Un roșu rușinos îmi urcă pe față și se așază pe obraji. Chiar ar fi trebuit să-mi las părul despletit azi. "Ryan, taci", am șuierat, întinzându-mă după milkshake-ul de banane și ciocolată. Am înghițit niște și aproape m-am înecat când a spus următoarele cuvinte. "A fost caca ei cea care mirosea atât de urât acolo?", întreabă el, arătând spre Lucy care tocmai ieșea din baie urmată de prietena ei blondă. Amândouă au înghețat auzind întrebarea tare a lui Ryan. Era ca și cum ar face-o intenționat. Vrea ca ele să mă omoare data viitoare când sunt singură cu ele? Am fost recunoscătoare pentru gura mea sarcastică de data asta. Cine spune că nu aș fi fost pălmuită data viitoare? M-am întors spre Blake simțindu-mă absolut mortificată și l-am implorat cu ochii să-i spună lui Ryan să se oprească. El își trage buza de jos între dinți, mușcând-o pentru a-și suprima râsul. Dă din cap cu reticență când vede disconfortul meu din cauza atenției. "Ryan, frate, las-o baltă. O faci de râs pe Ley", chicotește el. Stacy se rigidizează auzind porecla pe care mi-o dăduse. Nu aș recunoaște-o cu voce tare, dar mi-a plăcut-o în secret, deși mă prefaceam enervată când îmi spunea așa. "De ce-i spui Ley?", o întreabă pe Blake, ochii ei întunecați și furioși arzând o gaură prin capul meu. M-am foit pe scaun inconfortabil și am mai sorbit din milkshake. Blake râde trăgând-o mai aproape. Un val de gelozie mă face să-mi mut ochii de la cei doi. "Nu fi geloasă, Stacy, e doar o poreclă și ți-am spus asta de multe ori." O puteam auzi protestând, dar am ignorat-o. Nu aveam nevoie să-i aud vocea enervantă mai mult decât ar trebui. Blake era cu ea de câteva luni acum. După ce se presupunea că a încetat să se culce cu nenumărate fete. Unii oameni s-au referit la ea ca fiind miracolul lui. Recunosc, m-a durut să văd că ea a fost cea care a pus capăt obiceiurilor lui de cuceritor. Ea fusese fata nouă și fiecare tip o voia, cu excepția lui Ryan. Și până în ziua de azi încă nu aveam idee de ce o ura. Stacy i-a atras instantaneu atenția lui Blake în momentul în care a intrat pe holurile liceului Western. Și m-a urât din momentul în care și-a aruncat ochii asupra mea de 1,57 m. "Deci mergem la petrecere în seara asta", afirmă Ryan. Ridică o sprânceană bând ultima picătură din milkshake-ul meu. "Mâine e zi de școală, Ryan", am afirmat. Clar nu am înțeles de ce adolescenților le place să se îmbete, nu e o imagine plăcută de văzut. Dă ochii peste cap în mod exagerat. "Hai, Ashley, trăiește puțin." "Tata nu mi-ar permite", am ridicat din umeri. De fapt, mi-a plăcut că tata nu mi-ar permite, e o scuză bună. Aș putea să mă bucur de timpul meu citind. "Furișează-te afară", a sugerat el. Râd, un râs lipsit de umor. "Da, nu." "Dar avem nevoie de un șofer desemnat", se bosumflă el. "Mă doare mâna, nu pot conduce", spun eu uscat și îmi bag un alt cartof prăjit în gură. "Cui îi pasă dacă vine ea, fetei îi place viața ei plictisitoare. Nu poate face față unei petreceri", a declarat Stacy. Mă uit la ea, neplăcându-mi felul în care ochii ei erau batjocoritori. Pumnul meu se strânge pe coapsă, ascuns de masă. Furia îmi străbate corpul dorind să-i arăt că aș putea face față cu siguranță unei petreceri. Pot, nu-i așa? "Știi ce, vin", am răspuns brusc, ajustându-mi ochelarii. Se considera asta presiune din partea colegilor?