Perspectiva Rebeccăi Am scâncit când Ibarra m-a ridicat brusc. A fost neașteptat, așa că m-am trezit agățându-mă de cămașa lui. Când m-a așezat, mă așteptam să-mi dea în sfârșit spațiu, dar omul ăsta nu se îndepărta! În schimb, a rămas acolo – uitându-se în ochii mei cu zâmbetul ăsta strâmb al lui. Era evident că mă tachina, dar inima asta blestemată nu o primea bine. Simțeam cum îmi ard obrajii î