Dane Puteam să văd asta în ochii ei. Era la fel de confuză ca și mine, dacă nu chiar mai mult. Merge lângă mine, aproape alergând pentru a ține pasul cu mine în timp ce ne îndreptăm înapoi spre casă. Ochii ei rămân ațintiți în jos, concentrându-se pe picioarele ei în timp ce ne mișcăm. „Ia loc”, îi spun în timp ce o conduc în birou. Nu ezită ca la Moonshine și ia unul dintre scaunele goale. Stă cu picioarele strâns unite. Mânecile bluzei trase peste mâini. Fața întoarsă în jos, într-un gest de supunere. „Neah?” Spatele i se îndreaptă când îi spun numele și inima începe să-i bată mai repede. Ultima dată când s-a întâmplat asta, aproape că a leșinat. „Jur că nu știu. Dacă aș ști, ți-aș spune.” Cuvintele îi ies repede din gură, ca și cum s-ar lupta pentru viața ei. Vorbește ca și cum acele cuvinte ar fi ceea ce ar ține-o în viață. Ceva ce nu mai simțisem de ani de zile mi-a inundat venele și acesta era sentimentul de vinovăție. Nu ar trebui să se simtă așa, nu în preajma mea. „O superi!” Aero mârâie. „N-ar fi trebuit să țip la tine”, murmur eu, așezându-mă pe birou. „Nu meritai asta.” Mă opresc, frustrat de celălalt lucru pe care mi l-a spus. „Ai furat mâncare?” „Trebuia”, șoptește ea. Cu cât aflu mai multe despre haita aia și despre ce ți-au făcut, cu atât îi urăsc mai mult. Când va veni momentul, toți vor fi uciși. „În sfârșit, ceva cu care putem fi de acord”, murmură Aero. Ochii lui Neah se ridică brusc spre mine și își mușcă buza de jos. Voi eradica tot trecutul ei. Contractele erau simple. Fiecare contract pe care l-am redactat a fost întotdeauna în favoarea mea. Cealaltă parte era întotdeauna prea îngâmfată ca să se obosească să-l citească sau să negocieze și întotdeauna pierdea. Și de data asta, Trey și haita lui patetică ar pierde totul. „Spune-mi despre Cassandra”, vorbesc eu încet, conștient că tonul meu de Alpha o agită. A fost o sclipire de furie pe fața ei. Dispăre la fel de repede cum apare. O mai văzusem înainte, când curva aia stupidă o numise pe mireasa mea șobolan. „Ce vrei să știi?” „Totul și fără minciuni. De cât timp este cu Trey?” Ea ridică din umeri. „A fost prin preajmă de când mă știu. Trey este cu doisprezece ani mai mare decât mine. Au fost la școală împreună.” „E sufletul lui pereche?” Neah dă din cap. „A fost drăguță odată, înainte să-mi ucid părinții. Îmi aducea cadouri, mai ales jucării. Totul s-a schimbat după ce a devenit Luna și eu am devenit nimic.” „Nu ți-ai ucis părinții.” Când va accepta că a fost o minciună? „Și nu ești nimic. Nu mai ești.” Își umflă obrajii și își încruntă fruntea. „Vorbește cu mine”, murmur eu, ignorând rumorisile lui Aero. „Voi fi nimic când mă vei arunca deoparte pentru o nouă mireasă.” Îmi dau ochii peste cap. „Raven?” Ea dă din cap spre mine. „Raven trebuie să învețe să tacă.” Scrâșnind din dinți, mă uit la ea, îi cerusem adevărul, era corect să fac și eu la fel. „Raven nu se înșală. Au mai fost și alte mirese, dar niciuna pe care să o fi dorit cu adevărat alături de mine.” „Le-ai ucis?” Raven chiar trebuia să învețe să tacă. Ea a fost cea care le-a speriat pe celelalte mirese spunându-le aceleași rahaturi pe care i le-a spus lui Neah. Ea a fost motivul pentru care unele dintre ele au fugit. „Pe unele dintre ele.” Ea dă din cap, ținându-și ochii în jos. „Nu le-am ucis pentru că m-am plictisit de ele. Unele transmiteau informații înapoi către vechile lor haite. Altele erau vânători de bani sau disperate să stea agățate de brațul meu tot timpul. Dacă trebuia să mă duc să fac ceva, se văitau că nu primesc suficientă atenție.” „O.” „Lui Raven îi place să facă asta. Îi place să-mi testeze miresele. Dar știi ce aveau toate în comun?” Ea clatină din cap. „Nu le-am marcat niciodată. Nu am putut niciodată să mă hotărăsc să o fac. Ceva m-a reținut.” Neah a fost singura pe care am luat-o în considerare să o marchez și încă nu puteam să-mi dau seama ce mă atrăgea la ea. „E perfectă.” Aero sună încântat. Apucând borcanul cu cremă, se ridică automat și își ridică bluza pentru a-mi arăta rana. Scoate un mic geamăt când degetele mele îi ating pielea și aud inima ei sărind o bătaie în timp ce își închide ochii. Avea și ea obiceiul să facă asta. Se temea să vadă ce se întâmplă sau poate îi era teamă să mă privească în ochi. Nu puteam să-mi dau seama. Degetele mele se opresc deasupra stomacului ei și ea își ține respirația. „Respiră, Neah”, șoptesc eu și inima ei mai sare o bătaie. Își lasă plămânii să se extindă și lacrimi se strecoară din colțul ochilor ei. „Nu vreau să mor.” Ochii ei se deschid brusc, fixându-se pe ai mei. Era prima dată de când o întâlnisem când se uita cu adevărat la mine. Respirația i se oprește și buzele i se despart puțin. Există o nevoie tot mai mare în interiorul meu, nevoia de a o face a mea, astfel încât să nu poată fi revendicată de nimeni altcineva. Cum naiba mă putea face să mă simt așa? „Pereche!” Aero mârâie. „Nu este posibil, Lupul ei nu este prezent”, îi spun eu. „Pereche!” repetă el puțin mai tare, devenind mai agitat. „Greșești!” Ochii albaștri ai lui Neah sunt încă fixați pe ai mei. Lacrimile se opriseră și fruntea i se încruntă puțin în timp ce se uită la mine. „Trebuie să……” murmur, întorcându-mă. Eram complet derutat de felul în care se uita la mine, așa că ies furtunos din birou. „Întoarce-te!” cere Aero. „Întoarce-te, trebuie să o marcăm!” Îl simțeam împingând înainte, încercând să se elibereze de sub controlul meu. Cu cât împinge mai mult, cu atât mă lupt mai mult, ținându-l închis. Trebuia să ies din casă. Mergând repede pe teren, mă îndrept spre spitalul haitei. Voiam să știu ce altceva îi spusese Raven lui Neah. Adormită la birou, este surprinsă când o trezesc. „Ce naiba i-ai spus?” Ea își dă ochii peste cap. „Trebuie să știe adevărul. Nu este corect dacă nu știe ce urmează.” Se freacă la ochi și cască. „De ce, a fugit?” „Nu, este în biroul meu.” „Atunci nu s-a întâmplat nimic rău.” Ea ridică din umeri spre mine. „Dacă vrei părerea mea, este drăguță, diferită de celelalte.” „Sunt bine conștient, de ce crezi că am ales-o?” „Pentru că este perechea noastră”, murmură Aero cu bucurie. Încerc să ignor comentariul lui, trebuia să greșească. Lupul ei nu era prezent. Ar fi imposibil de știut. Raven merge în jurul biroului, sprijinindu-se pe el și zâmbindu-mi. „Am avut dreptate, chiar îți place asta, nu-i așa?” „Are un nume”, răspund eu tăios, întorcându-mă pe călcâie și plecând. „De ce te lupți cu asta?” întreabă Aero când mă opresc în fața casei. „Cum știi?” murmur eu. „Când ne-a privit în ochi. Lupul ei este îngropat adânc, dar este puternic. Pot să-l simt. Poate chiar mai puternic decât noi.” Împingând ușa, încă îi simțeam mirosul ciudat. Îi dădusem o altă oportunitate să fugă, dar ea era încă aici. În birou, stă așezată pe un scaun, îmbrățișându-și picioarele la piept. Aero practic țipă la mine să o revendic ca fiind a mea. În schimb, o întreb de ce mai este aici? „Nu mi-ai spus să plec nicăieri.” Ea își ține ochii în jos și mă întreb dacă știe. „Și nu am unde să mă duc.” „Te-ai uitat prin lucrurile mele?” murmur eu, aruncând o privire în jur la actele de pe biroul meu. Nu părea să fi fost atins, dar asta nu însemna că nu fusese. Ea clatină din cap spre mine. Părul îi cade în jurul feței. „Nu tolerez minciunile”, îi amintesc eu. „Nu mă descurc cu femeile intrigante.” Ea se încruntă. „Nu m-am uitat pentru că……” Își trage dinții peste buza de jos și obrajii i se aprind. „Eu… nu știu să citesc.” Nu era deloc ceea ce mă așteptam să spună. Celelalte, ar inventa o minciună nebună. „Școală?” Ea clatină din cap. Ar fi trebuit să ghicesc că nu a mers niciodată. Nu dacă a fost sclavă de la șase ani. „Raven a încercat să mă învețe puțin. Dar nu am înțeles.” De ce nu mi-a spus Raven? Era pentru că și ei îi plăcea de Neah? Pentru că nu a fost niciodată interesată de niciuna dintre celelalte mirese ale mele. De fapt, le-a urât pe fiecare dintre ele. „Înțeleg”, murmură ea, „Regreți că m-ai ales. Dar te rog, nu mă ucide. Pot să muncesc, pot să fac curățenie, pot să fac orice ai nevoie să fac. Te rog, nu mă ucide.” Trăgând-o de pe scaun, îmi lipesc buzele de ale ei.