Mașina Ameliei a staționat o clipă în fața barului de jazz, înainte ca ea să vireze pe strada liniștită, slab luminată. Noaptea o lăsase copleșită de un amestec confuz de emoții, nostalgie, vinovăție și ceva mult mai periculos: speranță. Aruncă o privire spre Tristan, care mergea pe lângă mașina ei, cu mâinile vârâte nonșalant în buzunarele paltonului. „Chiar trebuie să mă conduci până la mașină?”