Perspectiva Selenei Mă trezesc, cred că e foarte devreme, din cauza ușii de sus care se deschide și a mai multor pași grei care coboară scările. Încercând să-mi mișc trupul schilodit, mă simt puțin mai bine, dar departe de a fi vindecată. Dacă aș mai avea jumătate de zi, știu că ar fi șansa mea să evadez. Nu am norocul ăsta, când un gardian se oprește la ușa mea și descuie. Auzindu-l deschizând ușa și trăgând adânc aer în piept, simt frica urcându-mi pe șira spinării. La naiba! Pun pariu că mirosul meu revine. "Cannon, mai bine vii aici!" spune gardianul și acum știu că timpul meu e pe cale să se termine. "Ce problemă e?" vine o voce groasă, pe care o recunosc ca fiind a bărbatului care m-a interogat ieri. Îl aud adulmecând aerul înainte să intre și să planeze deasupra corpului meu. Nu îndrăznesc să deschid ochii când îl simt apucându-mă de cămașă și ridicându-mă. Zdruncinându-mă în sus! "De unde naiba ești!" vine vocea lui și îmi deschid ochii brusc ca să-l privesc în față. Mă ține strâns de cămașă, atât de strâns încât se ridică deasupra fundului, lăsând corpul meu gol la vedere. Încerc să-mi calmez inima care o ia razna. E un tip mare și voluminos! Arăt ca un copil lângă el. "Răspunde sau va trebui să te forțez," spune el și eu tac. Pumnul lui lovește în față și mă lovește puternic. Capul meu cade într-o parte și simt cum mi-a rupt nasul, sângele începe să curgă. "Îți mai dau o șansă înainte să încep să-ți rup picioarele!" Tot nu-i dau niciun răspuns, nu am cum să dau ceea ce pentru care mă lupt de ani de zile. "Adu-mi seringa!" îl aud spunând celuilalt gardian înainte să iasă repede din celulă. Știu că timpul meu s-a scurs și tot ce pot face e să lupt pentru ce a mai rămas din mine. Auzind gardianul revenind, încerc să adun toate puterile pe care le am. Când intră în celulă și e pe cale să-i dea seringa bărbatului pe nume Cannon, îmi arunc repede mâna și i-o smulg înainte să i-o înfig în gâtul lui Cannon. Câștigându-mi un mârâit furios înainte să mă trântească la pământ și să scoată seringa din gâtul lui. Târându-mă pe picioare, fac câțiva pași înapoi și îmi țin ochii fixați pe el. Văzând cum pieptul lui se ridică și coboară, știu că e furios! "Aduceți-l pe Kian aici acum!" latră el celuilalt gardian care iese repede din celulă, lăsându-mă singură cu acest bărbat furios. Privindu-l, văd cât de furios e și tot ce vrea e să mă omoare. Poate că e cel mai ușor mod pentru mine de a pleca, mă îndoiesc că Kian va fi mai amabil când va afla. "O să regreți că ai făcut asta!" spune el înainte să se arunce spre mine. Făcând un pas lateral, reușește să mă apuce de cămașă și mă învârt ca să-l înfrunt. Îmi scot ghearele și-l zgârii pe piept. Doar îl înfurie mai mult când văd sânge țâșnind din rană. Îmi rupe cămașa de pe corp înainte ca pumnul lui să lovească în cap, căzând pe spate, capul meu lovește podeaua cu un zgomot surd și văd pete negre în fața ochilor. Începe să-mi țiuie în urechi și nu mă pot concentra asupra împrejurimilor! Atunci simt cum calcă pe picior înainte ca mâinile să vină și să-mi rupă ambele picioare. Țip de durere și îl simt lovindu-mă cu piciorul în stomac. "Ți-am spus! O să regreți. Acum spune-mi de unde vii și s-ar putea să-ți termin viața repede!" spune el și eu doar încerc să respir prin durere. Mă întreb ce va spune odată ce va afla că a bătut-o pe partenera lui Kian. "De aici!" spun și scuip niște sânge pe podea în timp ce-mi țin brațele în jurul stomacului. Ăsta e singurul răspuns pe care-l va primi de la mine. "Încerci să fii amuzantă, nu!" spune el când mă lovește cu piciorul în spate și aud cum mi se rupe coloana vertebrală. Urlând durerea, îmi ia un moment să revin în simțiri. Corpul meu nu se poate vindeca și simt cum devine din ce în ce mai greu să respir. Poate că e timpul meu, nu mai pot suporta! Doar stau acolo pe podea, incapabilă să-mi mișc corpul deloc. Privind în sus la tavan, simt cum corpul meu se închide încet. Începând să tușesc sânge când mai mulți pași grei vin spre noi. Acum nu-mi mai pasă, oricum sunt ca și moartă. Nu trebuie să-l aud când mirosul lui îmi lovește nasul! Bărbații se opresc la ușa celulei mele și îl aud trăgând adânc aer în piept. Învârtindu-mi încet capul într-o parte, mă întâlnesc cu fața lui superbă. "Încântată să te revăd, Partener!" spun și aud pe mai mulți gâfâind în cameră. Nu-mi iau ochii de la el și văd șoc pe toată fața lui. "Dacă ai venit să mă vezi trăgându-mi ultima suflare, nu te voi dezamăgi!" spun când încep să tușesc sânge. Știu că asta e! Timpul meu s-a terminat. Învârtindu-mi capul, mă uit la tavan! Nu vreau ca fața lui să fie ultimul lucru pe care-l văd înainte să plec! Respirația mea șuieră în corp și începe să devină foarte greu să respir înainte ca totul să devină negru.