~~SLOANE~~ *** Sunt îndrăgostită de cel mai bun prieten al meu, Finn Hartley, de când ne-am întâlnit la facultate acum zece ani. Nu e ca și cum i-aș spune vreodată că am sentimente pentru el. Știu că nu mă vede în felul ăsta. Probabil că nu mă va vedea niciodată așa. Acum, suntem în sufrageria lui și îl țin la piept, ascultându-l cum suspină. Blestemata aia de iubită a lui i-a frânt inima din nou, a treia oară anul ăsta. "Nu pot să cred că mi-a făcut asta, Sloane," spune Finn. Îmi trec degetele prin părul lui, încercând să ignor cât de bine se simte. "Ce anume ți-a făcut?" întreb eu. "Încă nu mi-ai spus." "Nu știu cum să spun." "Păi, începe de undeva." Îmi pierd răbdarea. Sunt aici de ore întregi, sacrificând-mi sâmbăta ca să-l văd cum se dezintegrează. Nu știu de ce se mai obosește să plângă când oricum va fi înapoi în patul ei până săptămâna viitoare. Fac asta de fiecare dată. Ar trebui să fiu mai înțelegătoare, știu. Dar zece ani în care l-am văzut alergând după aceeași femeie toxică tind să erodeze simpatia unei persoane. "Delilah nu se mai întoarce, Sloane," spune el. "M-a părăsit de tot de data asta." "Știi că e o minciună." "E adevărat. S-a logodit. Mi-a trimis invitația asta digitală de nuntă și m-am gândit să-mi bag telefonul printr-o mașină de tocat carne." Asta chiar mă surprinde. Logodită? Delilah se căsătorește? Finn se îndepărtează de mine și pot să-i văd în sfârșit fața. Barba de pe maxilarul lui a depășit faza sexy și a ajuns la ceva mai sălbatic. Tricoul lui alb este șifonat și pătat cu ceea ce ar putea fi cina de ieri. Nu l-am văzut niciodată atât de distrus și asta spune ceva. Se bâlbâie după telefon, degetele tremurând în timp ce deschide ecranul. Apoi îmi aruncă telefonul în față. Acolo este—o invitație grețoasă de culoarea aurului roz, cu un scris cursiv care anunță unirea dintre Delilah Crestfield și un tip pe nume Hunter. Peste opt săptămâni. Inima îmi sare peste câteva bătăi, o senzație de fâlfâire răspândindu-se prin piept. Îmi mușc interiorul obrazului ca să nu zâmbesc. Asta e cea mai bună veste pe care am auzit-o în ani de zile. Vrăjitoarea a ieșit în sfârșit, de fapt, cu adevărat din peisaj. "Săracul," spun eu, încercând să sun înțelegătoare. "Știai că se întâlnește cu altcineva?" "Adică, e Delilah. Când a fost vreodată fidelă?" "Ai dreptate." Îi dau telefonul înapoi. "Pur și simplu nu pot să cred că mă părăsește, Sloane." Se prăbușește înapoi pe canapea, privind tavanul ca și cum ar putea oferi vreo explicație cosmică. "Mi-e greu să cred și mie," spun eu. Ochii mei îi urmăresc maxilarul puternic, buzele, genele țepene de lacrimi uscate. Am memorat fiecare centimetru din fața lui de-a lungul anilor, am catalogat fiecare expresie. Asta e nouă—înfrângere completă și totală. Ar trebui să mă întristeze să-l văd atât de distrus, dar tot ce pot să mă gândesc este: "Asta e șansa mea." Au fost iubiți încă din liceu, cu mult înainte ca eu să intru în viața lui Finn. Uneori mă întreb dacă asta e cheia puterii ei asupra lui—l-a cunoscut înainte mea, când era doar un băiat cu o inimă fragilă. Am urmărit-o pe Delilah cum îl amăgește, știind întotdeauna că se va întoarce pentru o altă rundă. Gândul că l-a eliberat în sfârșit este atât de palpitant, cât și terifiant. Ce se întâmplă cu noi acum? "Cine sunt eu fără ea, Sloane?" întreabă Finn. "Ești Finn Hartley. O să fii bine." Mă întind să-i strâng genunchiul. "Nu pot să fiu bine fără Lila." "Sunt peste opt miliarde de oameni pe lumea asta, statistic vorbind. Alege pe cineva nou." "Statistic? Ești o tocilară." Cuvintele lui dor. A spus-o de un milion de ori până acum, tachinările lui obișnuite despre jobul meu de analist de securitate cibernetică, dragostea mea pentru fapte aleatorii și colecția mea de romane SF vintage. Dar astăzi aterizează diferit. O tocilară. Asta sunt tot ce sunt pentru el. Nu o femeie. Niciodată o femeie. Mă ridic brusc, netezindu-mi blugii și ajustându-mi ochelarii. O să-i arăt cât de sălbatică pot fi. "Știi ce?" spun eu. "Hai să mergem într-un club și să ne facem praf." Finn se uită la mine ca și cum aș fi sugerat să jefuim o bancă. "Vrei să mergi într-un club?" "Da." "Ai mai fost vreodată într-un club?" Se ridică mai drept, o parte din ceață dispărând din ochii lui în timp ce mă analizează—Sloane cea simplă, în uniforma ei de weekend formată din blugi și un tricou decolorat cu o trupă, părul în obișnuitul bob cu breton. "Nu chiar. Dar o să bem și o să dansăm. Pun pariu că o să fie distractiv." Sun mai încrezătoare decât mă simt. Adevărul este că cluburile sunt iadul meu personal—muzică tare, străini transpirați, băuturi scumpe. Dar aș merge prin foc dacă asta l-ar face pe Finn să zâmbească din nou. Un zâmbet lent se răspândește pe fața lui. "Super," spune el. "Ai dreptate. Am nevoie de o distragere a atenției." Se ridică, brusc energizat. "Mă duc să pun ceva adecvat, iar apoi o să trecem pe la tine acasă ca să te schimbi din orice naiba ai pe tine acum." Mă uit în jos la ținuta mea, brusc complexată. "Ce e în neregulă cu ce port?" "Nimic, dacă am merge la o vânzare de cărți la bibliotecă." Dispare în dormitorul lui, strigând înapoi: "Ai încredere în mine, Sloane. Să-i arătăm Delilah ce pierde!" Mă scufund înapoi pe canapea, regretând deja ideea mea impulsivă. În ce m-am băgat? ~~~ Clubul este tot ce mi-am temut și mai rău. Rochia pe care Finn a insistat să o port—scoasă din spatele dulapului, o relicvă de la nunta unei verișoare de acum trei ani—este prea strâmtă, prea scurtă și mă face să fiu dureros de conștientă de părți ale corpului pe care de obicei reușesc să le ignor. Suntem aici de patruzeci de minute. Patruzeci de minute în care l-am urmărit pe Finn transformându-se în cineva pe care abia îl mai recunosc—dând pe gât shot-uri la bar. Acum douăzeci de minute, a găsit o fată—o blondă înaltă și mlădioasă, într-o rochie care pare vopsită cu spray pe corp. Amber. Așa o cheamă. Stau stângaci pe ringul de dans, sorbind o vodcă soda diluată, urmărindu-i pe Finn și Amber cum se freacă unul de altul într-un mod care probabil ar trebui să fie ilegal în public. Ea stă cu spatele la pieptul lui, cu brațele ridicate deasupra capului, cu degetele încurcate în părul lui. Mâinile lui sunt pe șoldurile ei, ghidându-i mișcările, cu fața îngropată în gâtul ei. Mi se face rău. Mă simt proastă. Mă simt dureros, evident singură. "Sloane?" strigă Finn. "Nu poți doar să stai acolo. Dansează!" "Nu știu cum," strig eu înapoi. Amber se încruntă la mine. "Atunci de ce ești aici?" "Ca să am grijă de cel mai bun prieten al meu." "Ca o chaperonă?" "Da," spun eu. "În cazul în care încerci să-i strecori un roofie sau ceva de genul." Finn pare jenat. "Ignor-o," îi spune el lui Amber, strângându-și brațul în jurul taliei ei. "E o maniaca a controlului." Amber pufnește. "Mai degrabă mama ta." "Sora mai mare ar fi mai potrivită," corectează Finn. Ochii lui Amber mă măsoară într-un mod care îmi face pielea să se zbârlească. "E sexy, totuși, cu bretonul și ochelarii ei de 'fute-mă'. O tocilară sexy." Finn face o grimasă. "Nu e o imagine foarte confortabilă." "Hai. Nu vezi?" "Ce să văd?" "Nu ți se par stimulatoare vibrațiile ei tocilărești?" Finn evită din fericire ochii mei. "Mai mult dans, mai puțină vorbă." "Serios? Nici măcar nu ești puțin tentat să o vezi pe Sloane goală?"