Hotărâtă să nu mă fac de rușine pierzându-mi cumpătul, mă întorc de la el și mă îndrept spre masa mea, cu picioarele nesigure și ochii umflați de lacrimi nevarsate. Observ că Denise stă acum așezată cu alți doi bărbați și o femeie, toți îmbrăcați elegant. Trebuie să fie ceilalți clienți despre care vorbise el. Ok, poate că spunea adevărul despre întâlnirea de afaceri, dar tot am un sentiment puternic că el și Denise au ceva între ei. Văd asta în felul în care nu se pot opri din a se uita sau a zâmbi unul la celuilalt și în limbajul corpului lor în general. Mă hotărăsc să nu mă mai torturez și să-i ignor tot restul serii. Nu am parte de odihnă, însă, pentru că imediat ce mă așez, Amanda și mama ei încep ceea ce știu ele mai bine... și anume să mă antagonizeze într-o încercare de a provoca și a obține o reacție de la mine. "Scroafă sterilă și urâtă! Nu știu ce a văzut fratele meu vreodată la tine." Amanda mă ironizează după ce au trecut câteva minute de când m-am întors la masă. Cuvintele mă ard în suflet ca un cuțit înroșit în foc și fac ca lacrimi nepoftite să-mi țâșnească în ochi. Nu las însă lacrimile să cadă, ci le clipesc înapoi disperată. Această acuzație este foarte nedreaptă, având în vedere faptul că este vina fratelui ei că nu am încă un copil, dar viața mea privată nu este treaba ei, așa că nu mă obosesc să-i spun asta. "Da. Cineva s-ar fi gândit că s-ar fi făcut utilă până acum și ar fi produs măcar un moștenitor pentru averea fiului meu, dar tot ce face este să stea în casă zi de zi, mâncând tot ce-i iese în cale, cheltuind banii fiului meu după bunul plac, fără să arate nimic pentru asta." Soacra mea își adaugă contribuția. "Deci când o să-l eliberezi pe Derek din lanțurile în care l-ai legat și să-l lași să găsească pe altcineva care i-ar oferi mamei mele nepoții pe care și-i dorește atât de mult, din moment ce este evident că ai eșuat lamentabil în această sarcină, la fel cum ai eșuat în tot în viață?" mă întreabă Amanda. Încerc să nu las cuvintele ei pline de ură să mă afecteze, dar ziua de azi a fost oribilă pentru mine și mi-e greu să ignor ironiile ei, așa cum aș face-o de obicei. Gura mi se deschide de la sine și mă aud vorbind. "Poate ar trebui să încerci să împlinești dorința disperată a mamei tale de a avea copii, oferindu-i-i tu. Ești mai în vârstă decât mine, până la urmă, dar nici măcar nu poți agăța un bărbat, ca să nu mai vorbim de a-l ține suficient de mult timp încât să te căsătorești cu el și să ai copii cu el." ripostez eu furioasă. Amândouă gâfâie tare la auzul cuvintelor mele, ceea ce nu este surprinzător, deoarece niciodată în cei trei ani de când m-am căsătorit în familie, nu am îndrăznit să le răspund vreodată niciuneia dintre ele, sau chiar soțului meu distant, de altfel. "Îmi... îmi pare rău. Nu știu ce a fost cu mine... N-ar fi trebuit să..." încep să mă scuz, dar înainte să pot termina de bâlbâit scuzele, Amanda se ridică cu rapiditatea unui șarpe care atacă, își întinde mâna și îmi trage o palmă zgomotoasă peste față. Obrazul mă ustură ca și cum ar fi fost opărit și sunt sigură că, dacă m-aș uita într-o oglindă în acel moment, aș vedea amprenta palmei Amandei pe el din cauza cât de tare a fost palma. A spune că sunt umilită este un eufemism. O tăcere de moarte s-a așternut peste restaurant și simt ochii tuturor ațintiți asupra noastră. Mi-e prea rușine să mă uit la masa lui Derek pentru a vedea dacă a văzut ce s-a întâmplat și dacă va veni să mă apere. Pe cine mai păcălesc însă? Derek preferă să nu se amestece în chestiuni legate de familia lui și de mine, așa că cu siguranță nu se va implica nici în asta. Sunt sigură de acest lucru. Amanda și mama ei au o ceartă în șoaptă, mama ei spunându-i că ar fi trebuit să aștepte până ajungem acasă pentru a-mi da o lecție în loc să facă o scenă în public. Trec câteva secunde și îmi țin privirea ațintită asupra mâinilor mele, care sunt împletite în poală, ca să nu întâlnesc privirea nimănui. Încet, oamenii își reiau conversațiile și continuă să mănânce. Nimeni nu vine la masa noastră să afle ce s-a întâmplat, nici măcar personalul restaurantului. Incapabilă să mai suport umilința, mă ridic brusc și mă îndrept orbește spre toaletă, un suspin smulgându-se din mine, dar acolo, mă întâmpină ceea ce este ultima picătură pentru mine în acea seară... sau cel puțin așa cred în acel moment. Nu am de unde să știu că evenimentele oribile ale nopții sunt departe de a se fi terminat, dar aflu asta câteva momente mai târziu când ajung la toaletă. Acolo, în toaleta goală, dau peste soțul meu, despre care nici măcar nu-mi dădusem seama că părăsise masa, sărutând-o cu pasiune pe fosta lui, aceeași femeie pe care o numea asociat de afaceri.