Rachel Grey îl privi surprinsă pe David Jones. — Te superi dacă vii cu noi să-i spui bună ziua bunicii mele? David o privi pe Rachel cu ochi zâmbitori. Rachel aruncă o privire spre bătrâna doamnă care stătea deoparte, fixând-o, dornică de un răspuns. Ezită o clipă înainte de a da din cap aprobator. Văzându-i pe Rachel și David venind spre ea de departe, bătrâna doamnă Jones nu-și putu controla zâmbetul larg de pe față. Le făcu cu entuziasm cu mâna. — Sper că nu te superi că te-am chemat așa deodată, fată. Era prima dată când își vedea nepotul cu o domnișoară. Nu-și putea controla emoția din inimă. — Ce mai faceți, doamnă Jones? o salută Rachel cu respect. Bătrâna doamnă Jones nu-și putu ascunde încântarea din inimă când o auzi pe Rachel salutând-o. Ținu mâinile lui Rachel cu adorare și le mângâie. — Sunt bine, copilă. Ești o fată atât de bună. Îmi placi foarte mult. Adorația bruscă a bătrânei doamne Jones o făcu pe Rachel să se simtă inconfortabil și nu putu decât să-i întoarcă un zâmbet amabil, dar stângaci. Simțind disconfortul lui Rachel, David se apropie și ajustă pătura care acoperea poala bătrânei doamne Jones, creând în mod convenabil o distanță între Rachel și bunica lui. — Deși e soare astăzi, tot bate vântul. S-ar putea să răcești. Bătrâna doamnă Jones ridică o sprânceană surprinsă. Mai era oare acest bărbat blând și atent nepotul ei lipsit de romantism? Credea că s-ar putea să nu apuce să-l vadă niciodată cu o femeie. Bătrâna doamnă Jones trăise destul de mult pentru a ști ce urmărea David din micile gesturi pe care le arătase. Un zâmbet semnificativ îi apăru pe față. David nu era totuși lipsit de inteligență în ceea ce privește modul de a trata o doamnă. Era îngrijorat că ar face-o pe tânără să se simtă inconfortabil. Privirea ei căzu din nou asupra lui Rachel și era plină de dragoste. — De cât timp vă cunoașteți, copilă? Inițial, Rachel fusese confuză de căldura arătată de bătrâna doamnă Jones. Acum, își dăduse seama în sfârșit de motivul din spatele prieteniei. Se grăbi să explice: — Doamnă Jones, nu înțelegeți greșit. Ne-am întâlnit pur și simplu întâmplător. Întâmplător? Bătrâna doamnă Jones îi aruncă lui David o privire fugitivă. Se temea că David nu o va lua la fel ca ea. — Fată, mi-ai plăcut foarte mult de prima dată când te-am văzut. Îi vei face bunicii o mică favoare? Te rog, vino pe la mine și vorbește cu mine când ești liberă. Bătrâna doamnă Jones o privi profund pe Rachel înainte de a închide ochii, jucând rolul unei femei bătrâne și singure pentru a câștiga simpatia lui Rachel. — Copilul ăsta ar dispărea luni de zile când se ocupa. Mă simt atât de singură în acest spital, fără nimeni cu care să vorbesc. — Eu... Rachel a vrut instinctiv să-i respingă rugămintea, știind că bătrâna doamnă a înțeles greșit relația ei cu David. Dar părul gri al bătrânei doamne Jones îi aminti de propriul bunic matern. Nu se îndura să respingă o bătrână ca ea. După ce ezită o clipă, dădu din cap. — Bine. Fața tristă a bătrânei doamne Jones se lumină instantaneu după ce Rachel a fost de acord să o viziteze. — Atunci îl voi trimite pe David să te ia și te voi aștepta. — Ar fi o bătaie de cap. Rachel îl privi pe David, simțindu-se ușor jenată că vizita ei la bătrâna doamnă Jones i-ar cauza atâtea probleme lui David. — Sigur că nu. Bătrâna doamnă Jones îi aruncă repede lui David o privire triumfătoare, un semnal că îi făcuse o favoare enormă. După o scurtă discuție cu bătrâna doamnă Jones, Rachel primi un telefon de la Mary Green și se scuză. Ochii întorși în sus ai lui David se îngustară într-o fâșie când o văzu pe Rachel plecând, ca și cum ar fi urmărit o țintă care îi scăpa din vedere. — David. îl strigă bătrâna doamnă Jones. Era o urmă de răceală în tonul ei interogativ.