Ashley stătea pe capacul toaletei, cu mâinile încleștate pe obraji, fața-i reflectând un carusel de gânduri. Deși soarele dogorea afară, ziua visărilor se dusese, chiar dacă farsa de dimineață o trezise brusc la realitate. Și totuși, Ashley nu pricepea. Cum de se trezise din nou la viață? Căci, de îndată ce închidea ochii, simțea flăcările mistuitoare și durerea sfâșietoare care-i măcina oasele – amintiri ce nu aveau să o părăsească niciodată. Cu o zi înainte, aruncase o privire fugară pe calendarul din camera lui Morgan, iar data indica 2008. Era limpede: se întorsese în timp, la vârsta de 19 ani. Rememorând, își aminti că la 19 ani se petrecuseră multe. Picase examenul de admitere la facultatea de film, din cauza unui bilet pierdut. Dar, ambițioasă din fire, începuse să muncească din greu, ca figurant, în industria de divertisment. După doar un an, i se oferise un rol secundar. Și când credea că va reuși pe cont propriu, în acea noapte s-a petrecut acel incident rușinos. Mass-media o țintise, transformând-o peste noapte într-o paria a industriei. Imaginea i se prăbușise, iar cariera, abia la început, se ruinase. În plus, în contextul scandalului uriaș în care era implicată familia Sanchez, devenise ținta oprobriului public. Tatăl ei, care o favorizase mereu, o pălmuise de două ori, o numise nerușinată și o blestemase că a dezonorat familia Sanchez. Spunea că nu are o fiică atât de imorală. Iar bunica, care o detestase dintotdeauna, o alungase din familia Sanchez. Ruptura era singura cale de a reduce impactul negativ asupra familiei. Doar mătușa și cele două fiice ale ei încercaseră să o apere. Dar, vai, abia după moarte înțelesese că toate trei fuseseră niște ipocrite. De fapt, ea trăise o viață mizerabilă din cauza admirației pe care le-o purtase. Ele erau adevăratele vinovate. O urâseră din tot sufletul. Chiar și după ce fusese izgonită din familia Sanchez, rămasă fără carieră și fără familie, nu-i dăduseră pace. În cele din urmă, o măcelăriseră cu sânge rece. Această ură nu se va stinge niciodată. Din fericire, Dumnezeu avusese milă de ea și o lăsase să renască, chiar în noaptea în care fusese înscenat acel incident. Acum, spre deosebire de atunci, știa ce are de făcut. Acum că soarta i se schimbase, trebuia să trăiască o viață minunată. Iar pe cei care-i făcuseră rău, nu avea să-i ierte pe niciunul. Telefonul, familiar și totuși uitat, sună brusc. Ashley tresări și-l scoase din geantă. Un telefon mic, cu clapetă, cu marginile tocite. După ce se obișnuise cu smartphone-urile cu ecran mare, acesta i se părea demodat. „Alo?”, răspunse ea. „Ashley, unde ești?”, se auzi vocea mătușii Sally. „Doamne, n-ai spus nimic aseară și nici nu te-ai mai întors, iar telefonul era închis! Toată familia a fost disperată să te găsească!” „Mătușă...” „Ashley, vino acasă cât mai repede! Tatăl și bunica ta nu știu încă. Eu și sora ta te vom ajuta să ascunzi totul.” Ascultând-o pe mătușa Sally, Ashley rânji în sinea ei. Că o vor ajuta să ascundă totul? Mai degrabă o să zboare porcul! Știa că se gândeau cum să o distrugă! Când ajunse din nou în fața porții familiei Sanchez, se simți ca după o moarte clinică. Cu zece ani în urmă fusese alungată din familie și de atunci nu mai avusese nicio legătură cu ei. Privind casa, familiară și totuși străină, simți un amestec de tristețe și resentimente. Dar știa exact ce avea de făcut. Își răvăși părul, zâmbi și intră în casă, cu pași hotărâți. Cinci perechi de ochi se ațintiră asupra ei când intră în sufragerie. „Ce primire călduroasă! Nu spuneau că nici tata, nici bunica nu știu nimic?” Dar, judecând după atitudinea lor, Ashley își dădu seama că mama ei vitregă, Sally, și sora ei vitregă, Mia, le spuseseră deja totul. „Bună ziua, bunică, tată, mătușă!”, salută Ashley, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, cu un aer inocent. Se așeză pe canapea, lângă Mia, și văzu cu coada ochiului că ceilalți o fixau cu privirea. Deja știa ce avea de făcut. „Ashley, unde... ai fost aseară?” Abia se așezase când Meena, cealaltă fiică a lui Sally, o întrebă nerăbdătoare. Ashley nu se putu abține să nu zâmbească în sinea ei. Era clar că cele trei, mama și fiicele, nu mai aveau răbdare. Îi zâmbi Meenei. „Aseară, un coleg de la filmări și-a sărbătorit ziua de naștere și am rămas cu toții la hotel, până târziu.” „Minți!”, replică Mia imediat, cu o voce agitată. Era prea evident că juca teatru, iar doamna și domnul Sanchez se uitară nedumeriți la ea. Sally, abilă, îi aruncă o privire fiicei și încercă să dreagă busuiocul. „Mia, nu spune prostii.” Mia nu se putu opri și spuse: „Nu spun prostii, am întâlnit-o întâmplător pe Alice aseară și nu mi-a zis nimic de nicio aniversare.” Ashley zâmbi ușor. „Aha... întâmplător! În holul hotelului sau la toaletă?” „...” Văzând-o pe Mia, Ashley râse în sinea ei. Era sigură că Mia nu îndrăznea să nege că o întâlnise pe Alice la același hotel, pentru că mai fusese văzută cu Alice și de alții. Dacă ar fi negat, ar fi recunoscut că a mințit. „Păi... știi că sunt prietenă bună cu Alice”, se justifică Mia, repede. „Dar Alice e și prietena mea! În plus, tu nu faci parte din echipa noastră de filmare. De ce ar trebui să-ți spună ție totul?”, spuse Ashley, cu un zâmbet inocent și cu un ton argumentativ. Își amintea clar fiecare detaliu din acea noapte fatidică, dar fusese prea naivă și avusese prea multă încredere în cei din jur. Cum ar fi putut crede că persoanele care-i doreau răul erau chiar cele mai apropiate și mai de încredere? „Dar tu, evident...” „Mia Sanchez, taci!” Spre deosebire de Mia, care era agitată, Sally era mai calculată. Aruncă o privire subconștientă la ceas și-i făcu un semn cu ochiul lui Meena. „Meena, dă drumul la televizor, tatăl tău vrea să vadă știrile de dimineață.” Meena înțelese imediat, luă telecomanda și aprinse televizorul. Ashley se uită și ea la ceasul de pe perete. Știrile de dimineață din oraș prezentau informații diverse, iar după știrile politice și economice, urma rubrica mondenă. Era clar ce urmăreau mama și fiicele: erau convinse că scandalul ei avea să apară la știri și că, în felul acesta, bunica și domnul Bobby Sanchez aveau să se înfurie și să le îndeplinească planul. Bobby Sanchez nu fusese niciodată interesat de rubrica mondenă. Când auzi de vedete, porunci: „Hai să mâncăm!” „Tată, hai să ne uităm mai întâi! E devreme!”, încercă Mia să-l convingă. Bobby flutură din mână și se îndreptă spre masă. Ashley se ridică repede și-l urmă, spunând ascultătoare: „O să ajut la bucătărie.” În spate, Mia își mușcă buza, plină de resentimente, și dădu drumul mai tare la televizor. ***