Ashley pregătea micul dejun, dar, cu un ochi, urmărea ce se întâmplă în sufragerie. În afară de zgomotul televizorului, liniștea era apăsătoare, iar Sally și fiicele ei erau hipnotizate de ecran. Când a început să se audă genericul de final al jurnalului matinal, Ashley a apărut cu micul dejun, zâmbind: „Bună, bunică, tată, mătușă! Să mâncăm!” Scandalul la care se așteptau nu se mai arăta, iar fețele celor două erau mai acre ca lămâia. Mia, mai mult decât oricine, s-a strâmbat și a aruncat o privire ucigătoare spre Ashley. Aceasta i-a întâmpinat privirea cu un zâmbet șiret: „Ce e, Mia? De ce te uiți așa urât la mine?” Cu întrebarea asta, Ashley a reușit să mute atenția asupra Miei. Mia a simțit că ceva nu e în regulă și a ripostat imediat: „Cine se uită la tine? Crezi că-ți cresc flori pe față?” Ashley s-a atins ușor pe obraz și a răspuns cu un zâmbet dulce: „Nu, pe fața mea nu cresc flori! Doar surorii mele mai mici îi stă bine cu flori.” „Tu…! Ashley Sanchez, ce vrei să spui cu asta?” Mia a explodat și a luat-o direct la rost. Ashley zâmbea în continuare, prefăcându-se nevinovată: „Mia Sanchez, ce te-a apucat? În familia noastră, cine ar putea fi numită „frumoasă ca o floare”, dacă nu tu?” Apoi, și-a plimbat privirea prin încăpere și s-a întors spre Bobby: „Nu-i așa, tată?” Bobby s-a uitat la ambele fiice, a zâmbit mulțumit, a mângâiat-o pe Ashley pe cap și a spus: „Și tu, și Mia sunteți frumoase. Sunteți amândouă demne de numele familiei Sanchez, frumoase ca niște flori rare.” „…” Ashley abia s-a abținut să nu-și dea ochii peste cap. Nu mai era proasta de altădată. Știa prea bine cine e stăpânul în casa asta și cine are mai multă greutate. Nu mai avea de gând să se lase manipulată, să cadă în capcanele lor și să se certe cu bunica și cu Bobby Sanchez, cum făcuse în viața anterioară, lucru care o împinsese într-un abis fără fund. Acum trebuia să fie inteligentă și să se poarte ca o fiică ascultătoare în fața lui Bobby Sanchez. Știa că tatăl ei ura conflictele și își dorea armonie în familie. Lăudând-o pe Mia în fața lui Bobby, nu numai că nu pierdea puncte, dar demonstra răbdare și modestie. Se purta atât de frumos, încât aroganța și superioritatea Miei ieșeau și mai mult în evidență, așa că aceasta era imediat pusă la punct de Bobby. Mia, simțindu-se nedreptățită, a început să o urască pe Ashley și mai mult. După micul dejun, s-a retras în camera ei. Când au ajuns la scări, Mia a încetinit intenționat. Apoi, s-a prefăcut că se împiedică și a căzut. Ashley, care era cu câțiva pași în spate, a văzut toată scena și a întins imediat mâna să o ajute. „Mia, scările sunt alunecoase. Ai grijă, mai ales că porți tocuri!” „Tu…!” Mia s-a enervat și mai tare și i-a smuls mâna: „Nu am nevoie de ajutorul tău, Ashley Sanchez.” În acel moment, Bobby a ieșit din sufragerie și s-a încruntat, auzind cearta. „Mia, sora ta vrea să te ajute. De ce te porți așa?” „Eu…” Mia s-a uitat furioasă la Bobby, dar n-a îndrăznit să-i răspundă. Bobby a fixat-o cu privirea, iar tonul lui a devenit mai sever. „De ce porți tocuri în casă? Ești încă studentă, nu mai sta toată ziua să te aranjezi. Ia-o ca exemplu pe sora ta. Chiar dacă n-a intrat la facultate, muncește din greu. Acum primește din ce în ce mai multe roluri.” „Hm, ce mare scofală să fii figurant în o sută de filme? Eu sunt la actorie și o să joc roluri principale”, a mormăit Mia, dându-și ochii peste cap. „Ce ton! Ești la facultate de un an și n-ai realizat nimic!”, a replicat Bobby, nemulțumit de atitudinea fiicei sale. „Eu…” „Gata, Mia Sanchez, nu-i mai răspunde tatălui tău”, a intervenit Sally, trăgând-o pe fiica ei spre cameră. Ashley a urmărit-o cu privirea pe cele două și a zâmbit ușor, apoi s-a întors spre Bobby. „Tata, nu te supăra pe ea, e încă tânără.” „Tânără? Ești mai mare decât ea cu doar trei luni, dar ești mult mai responsabilă!”, a răspuns Bobby, cu o sprânceană ridicată. „Tata, Mia și cu mine suntem diferite. În plus, ea e cea mai mică, iar mătușa o iubește cel mai mult. E normal să fie mai capricioasă. Nu te supăra pe ea.” „Hm, o lasă maică-sa să se creadă cine știe ce. O mamă prea bună strică fiul”, a replicat Bobby, întorcându-se cu spatele și plecând supărat. Ashley a schițat un zâmbet viclean. Lovise unde trebuia, nu numai că Mia se făcuse de râs, dar Sally căzuse și ea în dizgrație. Exact asta își dorise. S-a întors în bucătărie să-și toarne un pahar cu apă, apoi a urcat încet în camera ei. Camera ei era la capătul coridorului, cea mai întunecoasă și mai prost poziționată cameră de la etajul al doilea, dar, pentru ea, era singurul loc pe care-l putea numi „acasă”. Când a trecut pe lângă camera Miei, a auzit voci înăbușite. Apropiindu-se, a recunoscut vocile Miei și ale lui Sally. „Mamă, ce se întâmplă? De ce nu mai apare nimic compromițător despre scorpie?” „De unde să știu? Am făcut tot ce trebuia!” „Mă enervează la culme! E gata. Nu mai contează dacă e vorba de casă sau de carieră, nu va mai avea niciun viitor strălucit.” Mia a șoptit printre dinți: „Dar acum… ce s-a întâmplat?” „Mia, stai liniștită, o să aflu eu ce se întâmplă!”, a consolat-o Sally. „Nu-mi pasă! Trebuie să obțin rolul în filmul regizorului Zedd luna viitoare și nu am de gând s-o las pe târfa aia să mi-l fure.” „Stai liniștită, Mia…” Ashley nu a mai vrut să audă restul conversației. A zâmbit ușor și și-a continuat drumul spre camera ei. Odată intrată și după ce a închis ușa, zâmbetul i s-a lărgit. Filmul regizorului Zedd, da? În viața ei anterioară, Mia uneltise cu Sally ca s-o distrugă, nu numai că pierduse șansa de a juca în film, dar fusese împinsă într-un abis. În cele din urmă, Mia obținuse rolul principal în filmul regizorului Zedd, devenind o actriță de prim rang. Mia obținuse totul călcând-o pe ea în picioare, în timp ce ea trăise în sărăcie și murise într-un incendiu. De fiecare dată când se gândea la cele două, ura o cuprindea și simțea cum sângele îi fierbe în vine. Ar fi vrut să se răzbune imediat. Dar, după ce trăise o experiență ca moartea, știa ce trebuie și ce nu trebuie să facă. Voia să se răzbune, dar numai după ce devenea puternică. Trebuia să devină atât de puternică încât Sally și fiicele ei să nu se poată compara cu ea. Trebuia să le ia înapoi, încetul cu încetul, tot ce-i aparținuse și să le plătească cu aceeași monedă pentru toată durerea pricinuită. Ba chiar cu vârf și îndesat. A jurat că, într-o zi, cele două aveau să plătească cu sânge. ***