„Lasă-l, e al meu!” a sâsâit ea, înainte ca ochii să i se întunece complet. Nu a fost nevoie să mi se spună de două ori, l-am lăsat să plece și m-am dat la o parte, dar înainte ca Brian să poată cădea în genunchi, mâna Ameliei îi încolăcea gâtul, stoarcându-l ca pe o lămâie; se puteau vedea venele umflate de pe gâtul și de pe tâmplele lui. Poate că mi-ar fi părut rău de el dacă nu ar fi încercat