„La mulți ani, surioară”, spun eu cu blândețe ca s-o trezesc. Iar ea se ridică și-mi zâmbește. „Deci, cum te simți la șaptesprezece ani?” „Ciudat, în afară de vocea aia din capul meu, nu mă simt cu nimic diferită”, zice ea cu un zâmbet larg pe față și-mi ia un minut să înțeleg ce vrea să spună. „Deci ți-ai primit lupul?” întreb eu și ea dă din cap ca răspuns. „OH, DUMNEZEULE, sunt atât de fericită pentru tine. Cum o cheamă? E drăguță? Te place? Oh, cred că a fost o întrebare proastă, bineînțeles că te place, scuze!” „Hahaha, te iubesc, Rainie, gânganie. O cheamă Shina, e foarte drăguță și a zis că ne place și pe tine și pe mine. Oh, și a mai zis că are nevoie de mai multă mâncare de-a ta.” Spune ea cu cel mai luminos zâmbet pe față. „Chiar mă place și pe mine și mâncarea mea?” întreb eu șocată că măcar mi-a observat existența. „Bineînțeles, surioară, gătești uimitor și ești cea mai dulce persoană pe care o cunosc. Ce să nu-ți placă?” zice ea, făcându-mă să zâmbesc. „Te iubesc, Jess”, zic și o trag într-o îmbrățișare. „Și pe Shina la fel!” Astăzi e o zi dulce-amăruie. Nu doar că e ziua celei mai bune prietene ale mele, și-a primit lupul, va putea să-și miroasă sufletul pereche dacă e destul de aproape, se poate transforma în lup și se va putea muta în camera ei din casa haitei peste câteva zile. Dar oficial nu va mai fi orfană. Nu mă înțelegeți greșit, sunt atât de fericită pentru ea și, dacă cineva merită să fie fericit și să-și găsească locul în lume, ea e acea persoană. Dar asta mă lasă din nou singură. Dar astăzi nu e despre mine, e despre ea. Așa că-mi scutur gândurile singuratice și deprimante din minte și-mi încep rutina de dimineață înainte să cobor în bucătărie să pregătesc micul dejun. Fiind sâmbătă și neavând școală, copiii nu trebuie să se trezească devreme, ceea ce înseamnă că nu trebuie să mă grăbesc cu nimic. După ce mâncarea e gătită, paturile sunt făcute și hainele murdare au fost puse la spălat, merg în camera pe care peste câteva zile n-o voi mai împărți cu cea mai bună prietenă a mea. Îmi voi pierde cea mai bună prietenă. Chiar și când mă voi muta în casa haitei ca sclavă a haitei, nu mi se va permite să vorbesc cu ea, sclavii n-au voie să fie văzuți sau auziți. Sunt atât de prinsă în gândurile mele încât nici măcar n-o aud pe Jess că intră și vine în spatele meu. „Hai să fugim...” zice ea. „CE? Ți-ai pierdut mințile! Sunt lupi, sunt mai rapizi decât noi, ca să nu mai spun că ne-ar putea mirosi cu ușurință.” Protestez eu. „Ne-ar ucide pe amândouă, nu doar pe mine. Nu voi permite să te pui în pericol pentru mine. Nu după ce ți-ai primit lupul și ai toată viața înainte.” „De fapt, am un spray de mascare pentru mine, iar tu nu ai deloc miros, ciudat. Și Shina e cea care a sugerat asta. Zice că faptul că n-ai miros înseamnă că ești importantă și trebuie să te scoatem din haita asta!” Afirmă ea în timp ce începe să împacheteze un rucsac negru mare cu hainele noastre. „Cu siguranță nu sunt importantă. Proprii mei părinți m-au abandonat aici pentru că nu eram importantă nici pentru ei. Nu sunt nimeni.” Zic eu deprimându-mă încetul cu încetul din cauza vieții mele, înainte ca Jess să mă plesnească la ceafă. „Să nu îndrăznești să spui asta!! Dacă rămâi aici vei muri, ești cea mai bună prietenă a mea și am nevoie să rămâi în viață și cu mine. Ești singura mea familie.” Zice ea șocându-mă, ce a vrut să spună cu asta? „Ce vrei să spui cu 'dacă rămân voi muri'?” întreb eu în timp ce-i întâlnesc privirea. „Nu ar trebui să-ți spun, dar Alpha Max a decis ca la a 17-a aniversare să fii executată. Refuză să aibă o vrăjitoare ca sclavă a haitei în casa haitei.” Zice ea, vocea abia mai sus de o șoaptă și ochii pe punctul de a da pe-afară de lacrimi. „Îi e frică să nu te întorci împotriva haitei odată ce-ți primești puterile.” „Dar n-aș face niciodată... Jess, trebuie să mă crezi.” Zic eu cu panică în voce. „N-aș face... N-aș putea.” „Știu asta, Rainie, gânganie...” Zice ea în timp ce mă înfășoară într-o îmbrățișare strânsă. „Dar Alpha a luat decizia. De-asta trebuie să te scot de aici acum!” „Bine, plec, dar nu te pot lăsa să-ți părăsești haita. Asta e casa ta. Voi pleca diseară, dar voi merge singură. Nu voi mai lua nimic de la tine.” Zic eu pregătită să-mi mențin poziția. „Îmi pare rău, dar sora mea nu pleacă singură. Și dacă încerci, Shina și cu mine am decis deja că te vom urmări!” Zice Jess sfidător și am avut senzația că nu glumea. „În plus, asta nu mai e casa mea. Familia e ceea ce face o casă. Plus toate bătăile și biciuirile pe care ți le-a dat doamna Leana de-a lungul anilor, Alpha știa de ele, de ce crezi că primea bonusurile alea? O plătea ca să te distrugă...” „Bine”, zic eu absolut înfrântă de toate informațiile pe care tocmai le-a aruncat asupra mea. „Unde mergem? Ce facem?” „Vom aștepta până la 2 dimineața când schimbă patrulele. Îmbracă-te în negru complet și asigură-te că-ți acoperi părul. Părul tău ăla roșu aprins ne va da de gol instantaneu. Când ajungem la granița teritoriului haitei, voi denunța haita și vom alerga ca apucatele spre sud.” Zice ea arătând încrezătoare. „Bine, hai să pregătim cina și totul ca măcar copiii să fie îngrijiți până când doamna Leana își dă seama că am plecat”, zic eu punând ultima parte din ceea ce dețin în rucsacul pe care mi-l întinde Jess. „Sună ca un plan!” Zice ea ieșind din cameră.