Mă trezesc încet, clipind. Pereți albi mă înconjoară în loc de lavanda moale a camerei mele de cămin. Unde...??? A, da, asta e noua mea casă. Aceeași cameră în care mă trezesc de vreo patru? Cinci zile? Super. Acum pierd și noțiunea timpului. Aceiași pereți albi la care mă holbez de zile întregi. Asta, când nu sunt prea epuizată ca să dorm. Măcar nu am mai plâns. Nu am mai vărsat o singură lacrimă