Am clipit la ea. „Ce?”
„Luna aceea în temniță…” Vocea i s-a frânt. „Ai suferit? Ai fost rănit?”
Întrebările veneau rapid, una după alta, fiecare îmbibată de îngrijorare. „Avea cineva grijă de tine? Mâncai cum trebuie?”
„Ți-au dat pături? Era frig? Ai fost singur tot timpul?”
M-am uitat fix la ea, creierul meu luptându-se să proceseze ce se întâmplă. „Sable…”
„Nu pot să nu mă gândesc la tine închis
















