Am clipit la ea. „Ce?” „Luna aceea în temniță…” Vocea i s-a frânt. „Ai suferit? Ai fost rănit?” Întrebările veneau rapid, una după alta, fiecare îmbibată de îngrijorare. „Avea cineva grijă de tine? Mâncai cum trebuie?” „Ți-au dat pături? Era frig? Ai fost singur tot timpul?” M-am uitat fix la ea, creierul meu luptându-se să proceseze ce se întâmplă. „Sable…” „Nu pot să nu mă gândesc la tine închis