Bianca scutură din cap, impunându-și să nu se gândească la mama al cărei nume și chip nu le cunoștea. Acea femeie era o străină pentru ea. După un timp, îi sună telefonul. Apelul era de la cea mai bună prietenă a Biancăi, Nina Langdon. Bianca răspunse. — Hei! A trecut o veșnicie de când n-am mai vorbit pe video. De ce încerci să mă eviți? se plânse Nina la telefon. Își sprijini obrazul în palmă, abătută, și continuă: Ești sigură că vrei să pleci în Marea Britanie, Bea? Dacă te intimidează cineva acolo? Pumnii mei nu bat atât de departe. — Și încă ceva! Am auzit că băieții se maturizează repede în străinătate, iar multe cămine sunt mixte! Trebuie să ai mare grijă la asta când ajungi acolo! Hei, înțelegi unde bat? Las-o naibii, o să fiu directă. Dacă chiar nu te poți abține când vezi bunăciunile alea străine... amintește-ți să folosești protecție! Pe ecran, Bianca putea vedea că Nina se afla într-un mic restaurant. Părea că tocmai comandase mâncarea și aștepta să-i fie adusă. Pe peretele restaurantului, în spatele Ninei, se afla un ecran de televizor destul de mare. La știri se difuza un reportaj monden cu o burtieră foarte clară. Se anunța că un magnat în vârstă de 56 de ani a devenit recent tatăl unei fetițe! Cu toate acestea, nimeni nu știa cine era mama copilei. — Bea? — Bianca! Mă asculți măcar? Nina văzu că Bianca încremenise complet pe ecran, iar emoțiile i se citeau clar pe chip, complet date peste cap. Nina scutură repede telefonul, spunând: — Bianca, mă auzi? Ce s-a întâmplat? Nu mă speria! Bianca era extrem de sensibilă în acel moment. Când părăsise spitalul, jurase să nu se mai gândească niciodată la copilul pe care îl purtase în pântece. Și totuși, cum ar fi fost posibil așa ceva? Acel bebeluș avea jumătate din sângele ei. Bianca simțea că înnebunește. Chiar își pierdea mințile. Dar la ce bun să tot bată monedă pe acest subiect? Trebuia să înceteze să se mai gândească. Închise apelul și își clăti fața cu apă rece. Asta nu ajută cu nimic să o calmeze. Poate pentru că fusese abandonată de mamă încă de când era mică, Bianca își proiecta experiențele din copilărie asupra bebelușului ei. Nu putea uita copilăria ei glacială. Nu avusese mamă, ci doar pe bunicul și pe tatăl ei. Tatăl își câștiga existența departe de casă, iar bunicul îmbătrânea pe zi ce trece. Vecinii nu încetau niciodată să bârfească despre părinții ei, vocile lor negative răsunând prin zilele copilăriei sale. Crescuse fiind batjocorită, învăluită într-un sentiment de autodepreciere. Nu știa de ce lipsa unei mame o făcea ținta batjocurii, dar atacurile verbale și blestemele lor îi umpleau urechile. Uneori, își ura mama. Când închidea ochii, singurul lucru la care se putea gândi acum era magnatul acela de vârstă mijlocie din reportajul de la știrile mondene. Avusese recent o fiică, dar nimeni nu știa cine era mama fetei... Acum, devenise genul de femeie pe care îl ura cel mai mult: o mamă care a dat naștere unui copil, dar care nu și-a asumat responsabilitatea pentru el. Se întoarse împleticindu-se în cameră și luă din nou telefonul, căutând știri despre acel magnat și copilul său. Articolele arătau că bărbatul avea cincizeci și șase de ani și începea să chelească, dar se menținea într-o formă decentă și nu era scund. Pentru o clipă, Bianca nu putu să-și dea seama dacă acest bătrân era într-adevăr tatăl copilului ei. Ah, da, mai era și vocea lui! Bianca începu să caute și videoclipuri cu magnatul, încercând să audă vocea bătrânului. Voia să știe dacă era aceeași voce cu cea pe care o auzise în nopțile acelea. Din păcate, căută mult timp, până când telefonul rămase fără baterie, dar tot nu reuși să găsească un videoclip în care să i se audă vocea. O cuprinse disperarea. ... În partea de est a orașului A. La reședința familiei Crawford, una dintre cele mai influente familii, chiar și printre elitele bogate. Era ora cinei, iar masa din conac era acoperită cu un ospăț magnific. Aproape toți membrii familiei erau prezenți, bărbați și femei deopotrivă. Două doici împinseră înăuntru o pereche de pătuțuri, aducându-le lângă Bătrânul Maestru Crawford. Bătrânul Maestru Crawford stătea în scaunul său cu rotile, privindu-și strănepotul cu tenul rozaliu din pătuț. — Copilul ăsta seamănă leit cu Luke. Sunt sigur că va fi o figură formidabilă când va crește! Bătrânul era extrem de mulțumit. Cât despre ceilalți membri ai familiei Crawford așezați la masă, aceștia zâmbeau ușor. Chiar dacă erau furioși, nu îndrăzneau să o arate. Bătrânul Maestru Crawford se jucă mult timp cu strănepotul său înainte de a ridica privirea și de a se adresa ferm întregii familii. — Dacă n-ar fi fost Luke și munca lui neîncetată din ultimii doi ani, familia Crawford ar fi decăzut demult din glorie! Are cineva vreo obiecție la ceea ce spun? Nimeni nu avu nicio obiecție, dar nici nu fu nimeni de acord în mod explicit. În ciuda vârstei sale înaintate, Bătrânul Maestru Crawford avea încă o privire ageră. Se uită în jur și analiză expresia fiecăruia. — Sunt bătrân acum și e timpul să predau afacerile familiei tinerilor. Zicând acestea, se întoarse către Louis Crawford și spuse: — Louis, ar trebui să te ții după fratele tău mai mare de acum înainte și să înveți de la el! — Sigur, spuse Louis cu nonșalanță, înainte de a tăcea din nou. — Tată, ce vrei să spui cu asta?! sări Susan Armstrong în picioare, cu o expresie plină de resentimente. Luke este nepotul tău, da, dar la fel este și Louis al nostru! Îi frângi inima nurorii tale! Cu ce e mai prejos fiul meu, Louis, față de Luke?! Doar pentru că Luke Crawford nu era prezent astăzi, Susan îndrăznea să se ridice și să spună toate acestea. Bătrânul Maestru Crawford avusese un singur fiu, iar fiul său avusese doi băieți, pe Luke și pe Louis Crawford. Luke era matur și cu picioarele pe pământ, dar putea fi necruțător atunci când era nevoie. Nimeni nu îndrăznea să spună un cuvânt împotriva lui când venea vorba de afaceri. Louis, însă, era cunoscut ca fiind un playboy. Nu era prost, dar își folosea toată inteligența pentru a cuceri fete. În afară de el însuși, nimeni nu știa dacă avea vreo ambiție sau dorință de carieră. Bătrânul Maestru Crawford ignoră protestele lui Susan. Alegerea unui moștenitor era o chestiune de maximă importanță, iar dacă lăsa emoțiile să-i influențeze deciziile, dacă făcea o singură greșeală, ar fi putut ajunge să distrugă tot ce construise familia Crawford de-a lungul anilor. — Porniți un apel video. Vreau să discut ceva cu Luke, le ordonă Bătrânul Maestru servitorilor săi. Cineva iniție imediat un apel video și așeză dispozitivul în fața bătrânului. — Ce s-a întâmplat, bunicule? întrebă Luke de la celălalt capăt. Era plecat într-o delegație și părea să se afle într-un birou cu aspect sobru în acel moment. — E timpul să-i dăm un nume strănepotului meu. Am o idee, ce zici de Clarence? Clarence Crawford. Vreau să crească având o privire clară, o minte pură și luminoasă! spuse bătrânul. Susan era furioasă că fusese ignorată, dar nu îndrăzni să mai spună nimic, așa că se așeză la loc, îmbufnată, fără să scoată o vorbă. La celălalt capăt al apelului, Luke nu îi răspunse imediat Bătrânului Maestru Crawford. În schimb, se încruntă pe ecran și rămase tăcut o clipă înainte de a spune cu hotărâre: — Bunicule, înțeleg ce vrei să spui despre o minte pură și o privire clară. În cazul acesta, ce-ai zice de Blanche? Înseamnă, de asemenea, alb pur. Blanche Crawford. — Sună bine! Bătrânul privi imediat chipul strănepoatei sale din pătuț. Ai un nume acum, micuță Bea. Bătrânul Maestru Crawford nu avea de gând să intervină în alegerea numelui strănepoatei sale, deoarece tatăl ei considera că fiicele ar trebui răsfățate ca niște prințese. Avea să i se permită să-și aleagă propriul nume oficial odată ce va putea decide singură. ... Timpul trecu cât ai clipi. Curând, veni momentul să plece în străinătate. Bianca nu părăsi țara împreună cu Marie, deoarece Jennifer aranjase ca Marie să plece în Marea Britanie cu o lună înainte, pentru a se obișnui cu viața de acolo. — Când ajungi acolo, mă bazez pe tine să ai grijă de Bianca și de Marie, îi spuse Kevin pe un ton grav lui Jean Langdon, la aeroport. Jean avea peste 1,80 metri înălțime și arăta perfect. Era fratele mai mare al Ninei și intenționa de mult timp să plece la studii în străinătate. Doar că nu se putuse decide în ce țară să meargă. Când o auzise pe sora lui mai mică spunând că Bianca pleacă în Marea Britanie, se hotărâse imediat să meargă cu ea. Fiecare bărbat are poate în minte o fată, o fată la fel de minunată ca prima lui iubire. Pentru Jean, acea fată era Bianca. — Ai grijă de Bea. Nina îl îmbrățișă pe fratele ei mai mare și îi șopti la ureche: Poți să uiți de Marie Lee, totuși. Să nu cumva să se ia duhoarea ei și la tine. Jean: "..." Când cei doi se așezară la coadă la controlul pașapoartelor, Bianca se tot întorcea, cu lacrimi fierbinți în ochi, făcându-i cu mâna tatălui ei care îmbătrânea, în semn de rămas bun.