*TESSA* Încă sunt într-o stare de panică intensă. De ce? De ce am atâta ghinion?! Încă nu-mi vine să cred că el e noul meu șef. M-am gândit la ce i-am spus. Ahh… De ce am spus asta? Ar fi trebuit să fiu mai amabilă cu vorbele. Oare mă va da afară pentru ce am zis? Nu! Nu pot fi concediată. Trebuie să am grijă de mama și de sora mea. Trebuie să mă calmez și să mă gândesc. Am respirat adânc de câteva ori, încercând să mă liniștesc. M-am uitat spre bărbatul care stătea în față... S-a prezentat ca Declan Hudson. Când nu s-a uitat în direcția mea, mi-am lăsat capul în jos și mi-am acoperit jumătate din față cu părul lung. În momentul ăsta, tot ce mă rugam era să nu mă observe. Fiecare minut și fiecare secundă erau insuportabile pentru mine. Am fost extrem de fericită când ședința s-a terminat în sfârșit. M-am furișat afară din sala de conferințe cu gândul că totuși nu m-a observat deloc. Primul lucru pe care l-am făcut când m-am întors la birou a fost să-i povestesc lui Audrey tot ce s-a întâmplat. „Glumești, nu?” „Ți se pare că glumesc?”, am întrebat agitată. Ochii ei s-au mărit de șoc. „Atunci ar trebui să fii fericită, fată. Te-ai culcat cu un bărbat atât de sexy.” „Nu mai spune. Sunt foarte îngrijorată că ar putea încerca să se răzbune pe mine și probabil să mă concedieze. Încă am grijă de mama și de sora mea. Nu-mi pot permite să fiu șomeră acum.” Doamne Dumnezeule. N-ar fi trebuit să merg la bar să beau. Aș vrea să pot da timpul înapoi. Ar fi trebuit să fiu mai atentă cu mine. N-ar fi trebuit să am o aventură de o noapte. N-ar fi trebuit să-i dau 200 de dolari. Și n-ar fi trebuit să-l insult. De ce sunt într-o situație atât de frustrantă?! Audrey mi-a atins umărul. „Nu-ți face griji prea mari. Poate că nu te-a observat deloc.” Vocea managerului s-a auzit brusc: „Tessa, domnul Hudson te vrea în biroul lui acum!” O, nu. Sunt moartă! ********* Am bătut tremurând la ușa biroului său. „Intră”, a anunțat vocea lui profundă. Cu reticență, am intrat. Eram extrem de nervoasă. Nu-mi vine să cred că bărbatul care era într-un halat de baie în această dimineață s-a dovedit a fi șeful meu. Viața e plină de surprize. Păcat... nu mi-a plăcut această surpriză... nu mi-a plăcut deloc. Am stat acolo liniștită în timp ce el continua să se uite prin niște documente fără să-mi recunoască prezența. Eliberând o respirație pe care nu știam că o țineam, am început: „Domnule Hudson, m-ați chemat?” Și-a ridicat capul și i-am oferit un zâmbet vesel. Poate că mă va vedea diferit... ca pe o persoană drăguță care sunt. S-a uitat la mine din cap până în picioare. Ochii lui erau întunecați și reci. M-am simțit foarte inconfortabil și am încercat tot ce am putut să nu tremur ca o frunză. S-a lăsat pe spătarul scaunului său rotativ și a spus, nonșalant: „Credeam că oamenii care lucrează pentru mine ar fi responsabili. Nu mă așteptam să te văd aici.” M-am simțit pălmuită. Da... am făcut o greșeală aseară, dar asta nu-i dă dreptul să creadă că sunt iresponsabilă. Dacă e un lucru pe care îl urăsc... e să fiu privită de sus. Înainte să mă pot gândi, am răspuns: „Ei bine, nu e profesional să vorbim despre viețile noastre private la serviciu, domnule, dar dacă tot am ajuns aici... n-ar trebui să te dai drept judecător.” Expresia de pe fața lui Declan s-a împietrit. La naiba. Se pare că l-am făcut mai furios decât înainte. Cu siguranță voi fi concediată!