Alena Drumul cu mașina spre casă nu a fost la fel de liniștit ca la dus. Nu vorbeam neapărat pe drum, dar mintea îmi era plină de gânduri. Poate că era doar mintea mea cu mult zgomot. Începeam să numesc moșia lui, acasă. Era mai ușor și așa, pentru că în următorii câțiva ani, avea să fie mereu casa mea. Dacă aș continua să o resping și să o văd doar ca pe un loc de stat, nu aș mai rămâne niciodată