Lachlan. Încă mă simțeam rănit și îndurerat. Cum a fost capabilă să mă învingă la propriul meu joc mă uluia enorm. La un moment dat, aproape că-mi ieșisem din minți. Cred că am nevoie de terapie. „Nu văd niciun motiv pentru care ai vrea mereu să o cauți pe târfa aia nenorocită. Nu merită tot stresul, Lachie; nu merită. Hai, las-o baltă!” Cuvintele Cassandrei începeau să-mi irite urechile. Nu-mi dădeam seama care era motivul, dar pur și simplu mă iritau. În momentul ăsta, nu am chef să vorbesc cu nimeni. Eram hotărât să o aduc înapoi acasă. Dacă ar fi plecat singură, nu aș fi fost deloc mișcat, poate doar puțin, dar a plecat cu nenorocitul meu copil! Rodul meu, za boží milosti! Nu voi lăsa în niciun fel să se întâmple asta; niciodată. „Ascultă, Cassie, trebuie doar să mă lași în pace acum; nu are niciun sens pentru mine că mă cicălești mereu până la moarte; te rog, lasă-mă să gândesc!” Pentru prima dată, m-am repezit la Cassie. Expresia ei s-a schimbat imediat. N-ar fi trebuit să țip la ea așa, totuși; ea a provocat asta. Ăsta e un moment în care aveam nevoie de soluții și nu de vreun fel de afecțiune, am zâmbit cu dispreț. „Lachie, nu mă face să simt că ești supărat pe mine... De ce nu ești fericit? Spune-mi de ce mai ai nevoie de Amelia. Vorbește cu mine, Lachie, doar vorbește cu mine.” Doamne! Dacă așa va continua să mă cicălească, atunci simt că ăsta e deja un semnal de alarmă. Care naiba e problema ei? „Cassie, sunt foarte sigur că nu ai nicio idee cum e să fii învins la propriul tău joc și ăsta e motivul pentru care ești atât de relaxată și nu te gândești bine.” Telefonul meu a sunat. Nenorocitul meu socru sună. Ce naiba vrea și de ce sună acum? „Alo”, am spus eu tăios. „Hei, Lachlan, care-i situația? Ai auzit ceva despre ea?” Oare bătrânul ăsta chiar gândește cu fundul? Fiica ta nenorocită a plecat de la mine de-acasă, cine știe unde, și te aștepți să știu unde e. M-am străduit să nu fiu nepoliticos. „Nu prea vă înțeleg, domnule. Fiica dumneavoastră, Amelia, a plecat de-acasă ieri seară și, de atunci, n-am mai văzut-o și ăsta e motivul pentru care am sunat mai devreme.” Am perceput încercarea de a-ți controla emoțiile ca pe o sarcină herculeană. Chiar era foarte enervant. M-am străduit cât am putut să nu ridic vocea la telefon. „Bine, dar cum e posibil să fi plecat de-acasă fără o notificare prealabilă și nici măcar nu poți să-ți dai seama unde ar fi putut să fie?” În momentul ăsta, începeam să-mi pierd cumpătul. Ce vrea să spună cu nu pot să-mi dau seama? Bătrânul ăsta mai gândește deloc? „Domnule, am spus-o mai devreme și o spun din nou. Habar n-am unde e fiica dumneavoastră și, mai mult, a plecat de-acasă ieri seară fără nicio notificare. E atât de greu de înțeles?” De data asta, m-am săturat. E mult prea mult pentru mine să suport. De ce se poartă atât de insensibil? Chiar nu-l poți învinovăți, totuși; e vorba de o ființă umană întreagă și, ca atare, trebuie să fii extrem de curios, dar e prea mult, mult prea mult. „Deci vrei să spui că...” N-am așteptat să termine ultima afirmație. Am închis imediat apelul. Nu pot continua conversația asta înainte să fac vreo prostie. Nu suport pe cineva care mă trage înapoi, cu toate că încerc să fac lucrurile foarte clare. „Lachie, începi să te îngrijorezi prea mult. Vino și ia loc.” Cassandra chiar se poartă rezonabil pentru prima dată de ceva vreme. A fost cicălitoare toată dimineața. Măcar acum e considerată. „Ei bine, aș sta jos. Nu până nu am ce vreau. Nu pot suporta asta, cu niciun preț.” A oftat ușurată. Sunt sigur că e pregătită pentru semnele de pe zid; înțelege clar că nu am chef de niciuna dintre întrebările ei interminabile. Am continuat să-mi verific telefonul, derulând dintr-o parte în alta, verificând dacă am vreun mesaj care să-mi dea detalii despre locul unde se află. Continuând să mă plimb dintr-un capăt în altul, am decis să-l sun din nou pe detectivul meu. „Ce mai e nou? Ați văzut ceva suspect?” Eram nerăbdător să știu care e situația, indiferent de intervalul de timp. Tot ce-mi doream era să o găsesc pe Amelia și să o fac să plătească pentru stresul pe care mi l-a provocat. „Domnule, am căutat frenetic. Nu pot găsi nimic acum, domnule. Dacă mi-ați putea da mai mult timp, domnule.” Mai mult timp! Pentru ce naiba ia fraierul ăsta toți banii mei? Care-i problema lui? De ce nu poate găsi o soluție pentru această mică sarcină pe care i-am dat-o? Ăsta e de departe cel mai înalt nivel de incompetență pe care l-am văzut de mult timp. „Ascultă, nu e deloc amuzant. Ori o văd, ori îți pierzi slujba; nu te mai întreb.” Dacă ar fi fost nevoie să-mi concediez toți angajații pentru a o aduce înapoi pe Amelia, eram gata să fac asta. Nu mi-a păsat niciodată de ea oricum; mărul discordiei e fătul în creștere și nimic mai mult. Ăsta e exact motorul din spatele mișcărilor mele de a o găsi. Ori o văd, ori nimic. „Domnule, n-a ajuns până aici. Sincer, simt că există o cale de ieșire și cu cât mai repede, cu atât mai bine. Dacă putem găsi o legătură cu ea, atunci e pe jumătate gata. Ce părere aveți, domnule?” Ce naiba spune omul ăsta? Arăt ca o glumă pentru el? „Ascultă, n-o să-ți dau mai mult de douăzeci și patru de ore să faci ce ți-am cerut de aseară; știi ce să faci și cum să faci. N-ar trebui să te învăț eu meserie.”