Ea se învârti pe călcâie, rochia mângâind grădina, și se întoarse cu fața spre prințul Lycan. Simți puterea și autoritatea emanând din trupul lui puternic și, pentru o scurtă clipă, se pierdu într-un vârtej de dorință, poftă și nevoie. Părul lui negru și lung și smokingul străluceau în lumina lunii în timp ce stătea lângă un copac. În timp ce se uita fix la el, nu putu evita să simtă căldura năvălind pe fața ei. Pielea i se zbârci și se simți complet goală, deși era complet îmbrăcată. Ochii lui erau fixați asupra ei și clipi rapid. Tremura ca și cum ar fi văzut o fantomă. "Da—Da, eu sunt viitoarea Luna," bâigui ea încet. El începu să meargă spre ea fără să spună nimic. Deși inima îi bătea acum cu putere în piept, ea rămase nemișcată în poziția ei. Ceva în privirea lui adâncă și în umbrele de pe fața lui o atrăgea spre el. Dar, de asemenea, deveni brusc conștientă de cât de departe se îndepărtase de casa haitei și cât de singură era. Sala unde oaspeții se adunaseră în casa haitei caldă și strălucitoare era plină de zgomot, cu o orchestră de cameră și sute de oaspeți râzând și fericiți. De ce plecase el? O urmărise? De ce? Se opri complet în fața ei, trupul lui la câțiva centimetri de al ei. Nările lui Chloe se umplură cu parfumul lui și lupul ei se agitase într-un mod în care nu o mai făcuse niciodată. Trebuia să aibă aproape de două ori greutatea ei, deoarece era atât de musculos și cu umeri lați. Înălțimea lui era atât de mare încât vârful capului ei abia îi atingea umărul. Ochii lui albaștri străluciră spre ea în timp ce vorbea. "Ești singură aici, micuță?" Grădina se umplu de vocea lui tunătoare. Un fior îi străbătu brațele și tremură ușor. Micuță? Felul în care vorbea îi făcu trupul să vibreze. Vocea lui joasă îi răsuna în ureche în mod repetat. Dădu din cap înainte chiar de a se putea gândi. "Am vrut să iau puțin aer. De ce ești aici? Nu te bucuri de ceremonie?" Buzele lui se curbară în sus, blânde și senzuale. Ea se uită fix la buzele lui subțiri și roz înainte de a-și întoarce timid privirea. Apoi fu atrasă de ochii lui albaștri adânci, care păreau să fie concentrați asupra ei. "Dar nici tu nu ești în sală. Ești pe cont propriu," spuse el. "Nu te bucurai de ceremonie?" întrebă el încet. "Ba da," minți ea. "Mă voi întoarce curând." Zâmbetul lui se transformă brusc într-o încruntătură. "Asta e a doua minciună pe care mi-ai spus-o într-un minut în această grădină. Nu-mi plac mincinoșii." Înghiți în sec și făcu un pas înapoi. Răspunzese doar la două dintre întrebările lui. Cum își dăduse seama că minte? "Nu mint," spuse ea, ridicându-și bărbia. "Ar trebui să mă întorc acum în sală." Dar el făcu un pas mai aproape și micșoră distanța dintre ei. "A treia minciună," rosti el, aplecându-se mai aproape de ea. "De ce ți-e frică să spui adevărul?" Chiar și în timp ce buzele îi tremurau, spuse ea. "Nu știu despre ce vorbești." El își ridică degetul și îi atinse bărbia. Chloe încercă să se prefacă că nu simte tensiunea și senzația de furnicături a atingerii lui. Încercă să se comporte ca și cum nu ar simți modul în care lupul ei reacționa la el. Cum făcea asta? "Cred cu tărie că viitoarea Luna a oricărei haite puternice ar fi deja împerecheată și marcată," spuse el, un zâmbet rece apărând pe buzele lui. "Nu crezi asta?" Gura lui Chloe se uscă brusc și gâtul o ardea. Știa că nu era o coincidență. Prințul știa deja că Liam nu o marcase sau împerechease. Dar nu putea să-și lase garda jos. Ce-ar fi dacă doar o tachina ca să afle adevărul? Putea încă să se agațe de minciună și de pretenție. "Nu cred că vreo viitoare Luna a unei haite ar fi lăsată nemarcată. Un Alpha care își dorește cu adevărat perechea o va revendica imediat," răspunse ea cu uscăciune. Cuvintele ei îi înjunghiară inima în timp ce le lăsa să iasă. Nu era nici viitoarea Luna și nici nu era marcată de perechea ei. Era doar Omega nedorită care va rămâne singură ani de zile. "Și totuși," spuse el, dând o șuviță de păr după ureche. "Încă nu te-a revendicat sau marcat. De ce? Nu te dorește?" Cuvintele lui răsunară în urechile ei și se clătină înapoi. El îi confirmă cea mai mare teamă. Știa că era nemarcată și la fel și văzătoarea. Va fi dată afară din haită și nu va avea unde să meargă. Lacrimi fierbinți îi ardeau ochii, dar le înfruntă. Putea încă să se prefacă, nu-i așa? "Nu știu despre ce—" "Șșșșșș," spuse el, reducând-o la tăcere cu un deget pe buze. "Nu e nevoie să mă minți sau să-ți fie frică, Chloe." Felul în care numele ei se rostogolea din gura lui era exotic. Înghiți în sec în timp ce el îi cuprinse încet fața și se aplecă mai aproape de ea, buzele lor la câțiva centimetri distanță. "Sunt Aiden," spuse el cu un zâmbet curbat pe fața lui. Apoi zâmbetul lui se estompă încet în timp ce trăgea o gură adâncă de aer. "Îl simt mirosind peste tot pe tine." Ochii lui Chloe se măriră ușor. De ce suna ca și cum ar fi fost aproape supărat că Liam are mirosul ei peste tot pe ea? "Ar trebui să plec," spuse ea, încercând să se îndepărteze, dar el o apucă de talie și o trase înapoi spre el. "Urăști ceremonia, de ce vrei să te întorci acolo?" întrebă el. "Stai cu mine. E sufocant înăuntru." 'Stai cu mine,' cuvintele lui răsunară în urechile ei. Nu era obișnuită să fie centrul atenției niciunui bărbat, darămite al unui bărbat la fel de uluitor ca Aiden. "Trebuie să mă întorc. Perechea mea este—" "El nu este perechea ta!" ripostă Aiden, întrerupând-o. "Și știi asta. De ce te-ai preface că ești perechea lui când el nu are intenția să te marcheze?" Lacrimi fierbinți îi înțepară ochii. "Văzătoarea," șopti ea. "Știe ea că nu suntem împerecheați? Ar aduce asta în discuție la ceremonie?" Aiden își ridică sprâncenele. "Știe," spuse el. "Stai, de asta te prefaci că ești cu el? Văzătoarea nu ar face așa ceva—ei bine, decât dacă eu îi cer." Ea gâfâi. "De ce ai face asta? Te rog, nu strica seara asta. Voi fi dată afară din haită dacă ceva merge prost." Chloe putea vedea furia evidentă de pe fața lui. "Ce fel de bărbat ar respinge o femeie ca tine?" respiră el. Chloe chicoti dureros. "Dacă încerci să mă faci să mă simt mai bine, nu funcționează." "Nu încerc să te fac să te simți mai bine," răspunse el. "El nu te merită și acum, te voi lua de lângă el." Ochii ei se măriră de șoc. "Ce? Ce vrei să spui?" întrebă ea, aproape inaudibil. "Din momentul în care am intrat în sală și te-am văzut, am știut că am găsit ceea ce am căutat în toți acești ani." "Pe mine?" "Da, pe tine," spuse el, mângâindu-i părul. "Am așteptat ani de zile să te găsesc și acum că te-am găsit, nu te voi mai lăsa niciodată să pleci." "Nu înțeleg," răspunse ea, pieptul ei ridicându-se și coborând. "Chloe, tu ești Erasthai-ul meu," spuse el și maxilarul ei căzu. "Ești a mea. Ești tot ce am așteptat." Gura lui Chloe era larg deschisă de șoc. A auzit bine? Era sortită lui? Îi dăduse zeița lunii o altă șansă?