Warren În ciuda durerii pe care o simt, îmi face plăcere să o privesc și să vorbesc cu perechea mea. E diferită de orice femeie sau lupoaică pe care am întâlnit-o vreodată. Pe lângă ideea nebunească că aș respinge-o, e amuzantă. Îmi place cum murmură constant pentru ea însăși, vorbind ca și cum nimeni altcineva nu o poate auzi. Pot auzi fiecare cuvânt și, fără a fi marcat, e o a doua opțiune bună pentru a ști ce se întâmplă în mintea ei interesantă. Fața ei e aproape la fel de expresivă ca murmurările ei. Nu a învățat sau nu-i pasă să-și ascundă expresiile faciale. Încă o dată, mi se pare revigorant. Nu încearcă să fie sfioasă sau să mă impresioneze pentru că sunt un Alpha. Dimpotrivă, e aproape ca și cum ar încerca să scape de mine PENTRU CĂ sunt un Alpha. Nu se va întâmpla. Am căutat-o pe această mică doctoriță prea mult timp ca să o las să plece acum. "Ca să răspund la întrebarea ta, Charlie, Dr. Yara mă pune la loc, încet și minuțios, ceea ce e preferabil planului Dr. Stevens, care era să-mi amputeze piciorul," spun, iar ochii Beta-ului meu se îndreaptă rapid spre ai mei. El înțelege implicațiile a ceea ce am spus. Și, ca Beta al meu, e în linia de succesiune pentru a prelua haita. Din fericire, am încredere în Beta-ul meu și știu că nu are nicio dorință să fie un Alpha. Nu e o slujbă ușoară și el o face mai ușoară fiind un Beta incredibil. "Ești măcar amorțit?" întreabă el, buza lui curbându-se în timp ce se uită la ce face Yara. "Absolut ridicol, Alpha," murmură Yara, ascultând evident conversația noastră și dându-și propriile păreri despre mine, crezând că nu o putem auzi. Charlie se uită la mine încruntat. 'Știe că o putem auzi, nu?' întreabă el prin legătura mentală. 'Aparent, nu,' spun eu, zâmbind. "Nu, fără amorțire," îi spun cu voce tare. 'S-ar putea să fiu de acord cu ea,' spune el, uitându-se urât la mine. "Dă-mi raportul despre Brady. L-ai ucis?" întreb, uitându-mă la perechea mea. "Arric, ești gata?" întreabă ea încet, toată concentrarea ei fiind pe munca ei. "Da, perechea mea," răspunde Arric, iar Charlie se întoarce să se uite din nou la ea, aplecându-se să vadă cum Arric îmi vindecă osul. "O, rahat! Asta e al naibii de grozav!" spune el. "Știu, nu?" spune perechea mea, zâmbind un zâmbet imens Beta-ului meu. Fără să mă gândesc, mârâi gelos. Amândoi tresar și, deși doare al naibii de tare că trage de osul meu nou vindecat, nu se rupe din nou. "Îmi pare rău, Alpha," spune Charlie, arătându-și gâtul. Ea se uită la Charlie supunându-se și apoi la mine, iar buzele ei se strâng strâns. Nu aprobă. Mă aplec înainte, astfel încât să fie sigură că vorbesc cu ea. "Tu ești perechea MEA." "Ceea ce sunt eu este DOCTORUL tău. Temporar. Și dacă nu vrei să ies de aici și să-l las pe Dr. Stevens să-ți amputeze piciorul, sugerez să nu mai faci rahatul ăsta în timp ce mâinile mele sunt din nou în piciorul tău distrus," ripostează ea. Mă așez înapoi, trebuind să mă lupt din greu să nu zâmbesc. La naiba, îmi place îndrăzneala ei. Îmi întorc capul spre Beta-ul meu, neluându-mi ochii de la Yara. "Deci, ce s-a întâmplat cu Brady?" "Când nu ai putut să-l prinzi, s-a întors la haita lui. Deoarece știm că e plină de capcane, nu am trecut granițele lui." "Plină de capcane cum? Arric, din nou," spune Yara, încă neluându-și ochii de la noi. Îmi înclin capul. Crede că face parte din această conversație? Nu-mi pasă dacă face, știu doar că majoritatea doctorilor ar pretinde că ignoră conversația care se întâmplă în jurul lor. Nu și perechea mea, totuși. Nu preface nimic. Și cumva, face mai multe lucruri în același timp, ascultându-ne și lucrând încă la piciorul meu, spunându-i lui Arric când trebuie să înceapă să vindece un os. "Țepe de lemn încărcate cu arcuri, îngropate în pământ," răspunde Charlie, acum atent la modul în care interacționează cu ea, astfel încât să nu mă enerveze. "Războaie stupide între haite, ucigând fără un motiv bun," murmură ea pentru ea însăși. Ochii lui Charlie revin rapid spre ai mei și zâmbesc. "În fine," spune el, reconcentrându-se asupra mea. "Am obținut o informație tulburătoare." "Care e aia?" întreb. "Alpha Solomon e mort. Simon e Alpha acum." Dacă nu aș fi fost atât de concentrat pe ea, aș fi ratat-o. Mâna ei foarte stabilă a alunecat. Îmi ridic mâna, spunându-i lui Charlie să se oprească. Mă încrunt când mâna ei începe să tremure. "Îmi pare rău, Alpha. Am nevoie de o pauză," spune ea, îndepărtându-se și neașteptând să o eliberez. Își scoate mănușile și iese repede din cameră. "Urmărește-o. Nu te apropia, dar asigură-te că nu pleacă," îi spun lui Charlie. "Da, Alpha." Când au plecat, mă așez înapoi, gândindu-mă, ceea ce e greu pentru că piciorul meu pulsează și stă deschis pe masă în fața mea. Ușa se deschide și Dr. Stevens intră. "Știam că nu va rezista Alpha. Adică..." se oprește uitându-se fix la piciorul meu. "Uită-te doar la mizeria asta! O să mă pregătesc să-ți amputez piciorul." "Pe naiba o să faci. Ea ia o pauză și, pentru informația ta, îmi pune oasele la loc. Așa că, ieși naibii din sala mea de operații, doctore," mârâi. "Alpha, trebuie să insist..." "Ceea ce trebuie să faci este să asculți al naibii tău de Alpha. IEȘI AFARĂ!" țip. Ușa se deschide și Yara se întoarce repede, văzându-l pe Dr. Stevens. "Ce naiba e în neregulă cu tine? Nu abandonezi un pacient în mijlocul unei operații!" "CHARLIE!" răcnesc. "Dr. Stevens," spune el mult mai calm decât sunt eu, ținând ușa deschisă și făcându-i semn Dr. Stevens să plece. Dr. Stevens pufnește, dar iese. "Îmi cer scuze, Alpha. Dr. Stevens are dreptate. Nu ar trebui să plec în mijlocul unei operații." Nu se uită la mine și mă uit la Charlie care dă din umeri. "Cum m-ai numit?" întreb, iritarea mea față de Dr. Stevens afectându-mi tonul. Capul ei se ridică rapid spre al meu. "Alpha?" Îi fac semn cu degetul și ea se apropie de mine. "Și ce ți-am spus să-mi spui?" o întreb, forțându-mi tonul să fie mai blând în timp ce îi iau bărbia între degetul mare și arătător, forțând-o să-mi țină privirea. "Warren," spune ea, ochii ei verzi închis aproape făcându-mă să uit că sunt într-o sală de operație. "Warren," confirm eu, eliberând-o cu reticență. "Continuă, Dr. Yara." Dă din cap și se întoarce la piciorul meu. O privesc cum respiră adânc înainte de a alege câteva oase până când găsește osul pe care îl vrea. "Arric?" "Gata, perechea mea," spune el, începând să toarcă, ceea ce o ajută să-și stabilizeze mâna și nervii. Când o face, îi fac semn lui Charlie să se întoarcă. "Mai sunt și alte răni grave cu care Dr. Stevens amenință să facă ceva ridicol de exagerat?" întreb. "A ta e cea mai gravă, Alpha. Sunt câțiva cu răni adânci pe care le spală cu alcool." Yara trage din nou aer în piept și se ridică dreaptă uitându-se la noi. "Nu e tratamentul corect?" o întreb, ridicând sprânceana. Încep să am încredere în cunoștințele ei medicale mult mai mult decât în doctorul meu actual. "De ce nu i-ar coase pur și simplu?" întreabă ea. "A spus că ar dura prea mult și sunt prea mulți răniți," spune Charlie, urmărind-o atent. Îmi place Beta-ul meu, foarte mult. Dar până când perechea mea nu poartă semnul meu, nu-mi place tot interesul pe care îl arată față de ea. Yara, totuși, se întoarce spre mine. "Nu aveți omegas în casa haitei care vă cos hainele?" "Da," spun eu, încruntându-mă la ea. "Practic, e la fel. Da, pielea se simte puțin diferit, e puțin mai dură decât țesăturile, dar ar putea să o facă și să nu provoace durerea pe care o provoacă turnarea alcoolului în răni," spune ea. Mă uit la Charlie. "Sună omegas, adu-i aici. Spune-i Dr. Stevens că poate pleca." "Dar cine va evalua războinicii?" mă întreabă el. "Pune asistentele să dea un diagnostic și un tratament recomandat, apoi adu-l aici pentru a cere părerea Dr. Yarei." "Părerea mea?" mă întreabă ea, evident surprinsă. "Da, Yara. Părerea ta. Încep să cred că ești înlocuitorul perfect pentru Dr. Stevens."