Yara Înlocuire? Nu pot fi o înlocuire. Nu rămân. De îndată ce Alpha... de îndată ce piciorul lui Warren e gata, plec de aici. Arunc o privire către Alpha cel posomorât și mă întreb dacă e adevărat. O să mă lase să plec? Știrile despre Simon mă îngrijorează. Dacă există o dovadă scrisă că tatăl lui m-a ajutat să termin facultatea de medicină... o să mă găsească. "Arric?" spun distrasă, ținând oasele împreună în timp ce el le vindecă. Trebuie să-mi iau mașina, hainele. Trebuie să mă întorc la facultate, sunt rezident, nu pot pur și simplu să plec. "Spune-mi unde e mașina ta și voi trimite pe cineva să o ia. Același lucru cu hainele tale. În ceea ce privește școala ta, va trebui să vorbim despre luarea cursurilor online și despre efectuarea 'rezidenței' tale, cum ai numit-o, aici," spune Warren. Mă încrunt la el. "Cum ai...?" "Vorbeai singură. Nu a fost greu să te aud." "Nu pot să plec de la facultate, Warren," spun, uitându-mă la el ca și cum ar fi nebun. "Nu am spus că vei pleca de la facultate. Am spus că vei face rezidența aici. Poți lua cursuri online," spune el, ca și cum asta ar rezolva problema. "Scuză-mă? Nu poți să mă ții aici!" El doar ridică din nou sprânceana aia blestemată. "Nu ești Alpha-ul meu..." încep eu. El se apleacă înainte. "Ceea ce sunt e sufletul tău pereche. Spune-mi sincer, dacă te las să te întorci la facultate și vin să te vizitez, să zicem, peste o săptămână, vei mai fi acolo?" Îmi feresc privirea, începând să lucrez din nou la piciorul lui și refuzând să-i răspund. Chiar dacă nu ar fi sufletul meu pereche, știind că Simon ar putea afla unde sunt, m-ar face să mă transfer imediat. "Asta am crezut și de asta, draga mea pereche, nu te las să pleci." Se așază din nou și amândoi ne pierdem din nou în propriile gânduri, în timp ce-l anunț pe Arric când sunt pregătită ca el să vindece oasele. "De ce ai spus că sunt curajoasă mai devreme?" "Ce?" întreabă el, și-mi dau seama că durerea începe să-l copleșească. "Mai devreme, ai spus că știi că sunt inteligentă, plină de compasiune, curajoasă și singură. Inteligența și compasiunea le înțeleg, singurătatea ai explicat-o, dar de ce ai spus că crezi că sunt curajoasă?" îl întreb. "Când ai auzit haita mea, nu ai fugit. Ai fi putut. Nu știai că sunt membrii haitei mele. Arătai de parcă erai gata să te lupți, să mă aperi. Pentru cineva care nu e un luptător, asta necesită curaj." Mă uit la el, încruntându-mă. "De unde știi că nu sunt un luptător?" "Nu ești făcută ca unul," spune el simplu. "Spui că sunt grasă?" întreb, insultată. Mă antrenez la sala de sport umană. Știu că trebuie să o las pe Annika să alerge mai des, dar nu sunt supraponderală, nici măcar după standardele vârcolacilor. "Știi că nu ești," spune el, urmărindu-mă. "Dar te-am văzut goală. Cei dintre noi care s-au luptat în războaie de haite aproape zilnic ani de zile nu au moliciunea pe corp pe care o ai tu. Și înainte să tragi vreo concluzie, găsesc corpul tău foarte atrăgător, foarte sexy." Mă opresc din ceea ce fac, neștiind cum să răspund la asta. "Sexy. Ăsta nu e un cuvânt care a fost folosit pentru a mă descrie în trecut," spun și realizez că din nou am vorbit cu voce tare. Mă uit la el și-l văd zâmbindu-mi. "Unii oameni, ca mine, găsesc inteligența sexy. Dar, am avut mâncărimi să te ating, să-mi plimb mâinile peste moliciunea corpului tău, din momentul în care te-am văzut." "Unii oameni, ca mine, găsesc greu de crezut că cineva prins într-o cursă pentru urși avea 'mâncărimi' să mă atingă," spun, dând ochii peste cap. "Atunci asta ar trebui să-ți spună cât de puternică e atracția legăturii de suflete pereche. Oricât de mult doare ceea ce faci, doar faptul că mă atingi mă ajută cu durerea. Mirosul tău în această cameră, care devine mai puternic cu cât stai mai mult aici, mă ajută să gestionez durerea. Ca Alpha, e unul dintre beneficiile găsirii Lunii tale, a sufletului tău pereche predestinat. Ești cealaltă jumătate a sufletului meu și, cu riscul de a suna siropos, mă completezi pe mai multe niveluri. Acum, am o întrebare pentru tine." "Bine," spun, concentrându-mă încă pe piciorul lui. "De ce nu ai fugit?" Mă opresc și mă uit la el ca și cum ar fi nebun. "Erai rănit. Dacă nu ar fi fost haita ta, te-ar fi ucis." Sprânceana aia blestemată se ridică din nou. "Și te-ar fi ucis și pe tine." "Nu te-am salvat dintr-o cursă pentru urși ca să te las să mori în mâinile nemernicilor care au pus-o în primul rând!" spun eu. "Deci, ești mai încăpățânată decât curajoasă?" "Spune-i cum vrei. Nu aveam de gând să te las să mori," spun eu. "Mulțumesc." Aștept mai mult, iar când nu mai spune nimic, mă uit la el. "Pentru ce?" "Pentru că m-ai scos din cursa pentru urși, pentru că nu ai plecat când puteam fi ucis și pentru că nu l-ai lăsat pe Dr. Stevens să-mi ia piciorul." "Chiar trebuie să se pensioneze," spun eu. "De asta o să-l înlocuiești," spune el arogant. "Nu o să-l înlocuiesc, Warren. Am școală. Am... laboratoare și examene și lucruri de genul ăsta." "Putem vorbi cu școala și să ne dăm seama cum facem cu laboratoarele. După cum am spus, și trebuie să știi, vei avea mai multe oportunități de a-ți exersa abilitățile aici, în haita mea, decât vei avea în laboratorul unei școli umane. Iar examenele pot fi susținute online. Oamenii fac asta tot timpul. Mai ai și alte argumente pe care să le neg pentru tine?" mă întreabă el. "Atât de arogant," murmur eu supărată. "Încrezător," spune el. "Ce?" întreb eu, încruntându-mă. "Nu sunt arogant, sunt încrezător. E o diferență." "Cum de auzi mereu ce spun?" îl întreb. "De cât timp locuiești cu oamenii? Cred că ai uitat cât de sensibil e auzul unui vârcolac și eu sunt un Alpha, al meu e mai sensibil decât al majorității." UGH! Am locuit cu oamenii suficient de mult încât m-am obișnuit să murmur singură fără ca alții să mă audă. Acum, va trebui să încep să am grijă ce spun ca să nu ofensez pe nimeni. Se aude o bătaie la ușă. "Intră," strigă Warren. "Nimeni nu știe că asta e o sală de operație?" murmur, uitând deja că el mă poate auzi. "Ăă, scuză-mă doctore. Am aici una dintre omegii care ne coase hainele, dar spune că nu știe cum să coase un războinic," spune Beta-ul lui Warren, Charlie. Mă întorc și văd o tânără cu ochii mari holbându-se la piciorul lui Warren de pe masă. "Dă-mi un moment, vin imediat," spun, luând repede un prosop și acoperindu-i piciorul. Nu vreau să miros vomă în timp ce lucrez. Charlie o scoate din cameră și mă întorc la piciorul lui Warren. "Bine, am pus toate bucățile mici dedesubt înapoi la locul lor. Vor fi unele așchii pe care nu le voi putea pune înapoi, dar sper că Arric se va putea descurca cu bucățile mici de os lipsă." "Sunt un lup Alpha puternic, pereche. Mă voi descurca," spune el, sunând încă o dată de parcă se laudă mândru pentru mine. "Corect. Deci, o să pun fragmentul mare de os lângă osul existent și te las să începi să-l vindeci în timp ce mă duc să-i verific pe ceilalți războinici. Când mă întorc, voi termina de pus bucățile mai mici deasupra și apoi te putem coase și aduce aproape înapoi la normal, Alpha." "Warren, Yara. Spune-mi Warren," spune el și pot auzi oboseala în vocea lui. Mă uit în ochii lui căprui-verzui, ochii lui foarte expresivi. Și acum, acei ochi arată epuizați. Mă apropii de el și pun mâinile pe pieptul lui, împingându-l înapoi într-o poziție culcată. "De ce nu te odihnești cât sunt plecată?" spun eu blând. "Ai avut o zi lungă și corpul tău trebuie să se vindece." Mă uit cum ochii lui încep să se închidă. Știu că e o idee proastă, știu că n-ar trebui, dar degetele mele au avut mâncărimi să-l ating de când l-am văzut și eu. Îmi plimb ușor degetele prin părul lui, simțind cât de moale este în locurile unde nu e acoperit de sânge. "Dormi, Warren. Voi fi aici când te vei trezi." Nu sunt sigură ce mă face să fac asta, dar mă aplec și-mi apăs buzele pe ale lui, auzindu-l suspinând în timp ce corpul lui adoarme profund. "Dormi bine, Warren," șoptesc la urechea lui, apoi îi acopăr piciorul și ies din cameră, anunțându-l pe Beta-ul său că cineva trebuie să păzească camera și să-și protejeze Alpha-ul în timp ce mă duc să ajut asistentele și omegile din spital.