Chipul lui Haylan era posomorât, iar o scânteie criminală îi fulgera în ochi. Nimeni nu avea curajul să-l înjunghie pe la spate când era plecat în străinătate. Chiar și familiile regale trebuiau să se gândească de două ori înainte să-i ia ceva. „Declan nu avea idee ce preț va plăti când mi-a furat banii”, se gândi Haylan cu o furie clocotitoare. „Haylan, ce ai mai făcut în toți acești ani?”, întrebă Felicia cu îngrijorare. „Nu prea rău. Am lucrat în diferite locuri”, răspunse Haylan. „Trebuie să-ți fi fost greu, fiul meu.” Felicia îi puse lui Haylan niște haine de schimb în mâini și îi mângâie chipul cu o privire temătoare în ochii încețoșați. Ultimii opt ani fuseseră grei pentru ea și credea că viața trebuie să fi fost și mai grea pentru Haylan, când a trebuit să încerce să-și câștige existența într-o țară străină. Lacrimi i se adunară în ochi și îi căzură pe obraji când se gândi la greutățile prin care ar fi putut trece Haylan. „Mamă, sunt bine.” Haylan îi șterse lacrimile cu blândețe. Se simți melancolic când se uită la părul gri al mamei sale. „Hainele tale sunt murdare. Du-te și schimbă-te. Trebuie să-ți fie foame acum. O să-ți fac ceva de mâncare.” Felicia îi făcu un semn aprobator lui Haylan și-l bătu pe umăr înainte de a pleca. Văzându-și mama agitându-se prin bucătărie, Haylan se simți foarte bine. Intră în camera lui și închise ușa. Dezbrăcându-se de hainele pătate cu sângele huliganilor, scoase altele curate din geantă și le îmbrăcă. Apoi se întinse pe pat. Faptul că era înconjurat de lucrurile cu care crescuse îi stârni tot felul de sentimente. Trecuseră opt ani de când dormise în această cameră. Acest bungalow era dărăpănat, dar era casa lui. „Tata și mama au trecut prin multe în ultimii opt ani. O să-i fac să trăiască o viață fericită”, se gândi Haylan. Se întorsese pentru o misiune pe care i-o dăduse maestrul său. După ce o termina, nu avea nicio intenție să mai plece în străinătate. Părinții lui îmbătrâniseră mult cât timp fusese plecat și se simțea îngrozitor din cauza asta. Voia să le țină companie pentru tot restul vieții lor. Cu acest gând în minte, Haylan scoase telefonul și-l sună pe maestrul său. „Maestre, care este exact misiunea?” O voce bătrânească se auzi la celălalt capăt al firului. „Ținta nu a apărut încă. Bucură-te de viață și fă ce trebuie să faci. Când ținta va apărea, te voi suna.” „Maestre, nu mai vreau să plec în străinătate. După ce termin această sarcină, vreau să mă retrag.” „Bine.” După răspunsul format dintr-un singur cuvânt, bătrânul închise. Haylan continuă să țină telefonul la ureche, uluit. Crezuse că va trebui să-l convingă mult. „Oare această misiune este o capcană?”, se gândi el neliniștit. Din câte își amintea, toate misiunile pe care i le trimisese maestrul său fuseseră imposibil de dificile și, de fiecare dată, trebuise să se străduiască foarte mult să nu se întoarcă într-o cutie. În plus, înainte de începerea fiecărei misiuni, maestrul său îi oferea o pregătire specială, transformându-i viața într-un iad pe pământ. Dar de data aceasta, maestrul său îi spuse să se bucure de viață, ceea ce era confuz și înfricoșător. „Cina este gata.” Haylan rumega cuvintele maestrului său când Felicia îl strigă. Când Haylan ieși, Felicia pregătise două feluri de mâncare și le pusese pe masă. În acel moment, Charlie se întoarse cu mai multe feluri de mâncare. Felicia le luă și le puse pe farfurii. Haylan văzu că toate erau felurile lui preferate: cotlet de porc prăjit, tocăniță de fructe de mare, tocăniță de vită... Lui Haylan îi plăcuseră foarte mult aceste alimente. „Haylan, tatăl tău le-a cumpărat de la restaurantul care-ți plăcea. Mănâncă.” Felicia îi făcu semn lui Haylan să ia loc și îi puse multă mâncare în farfurie. Haylan începu să mănânce, iar gusturile familiare îi stârni multe sentimente. Acestea erau aceleași alimente de care se bucurase când era băiat. Nu se mai sătura de cotletul de porc prăjit. În timp ce mânca, Charlie ridică privirea spre Haylan și spuse fără emoție: „Acum că te-ai întors, stai cu noi. Mâine o să-ți caut un loc de muncă.” „Tată, pot să-mi găsesc singur un loc de muncă”, spuse Haylan. „Ești sigur? Ai fost plecat opt ani și n-ai nicio diplomă. Ce fel de loc de muncă poți găsi?” Charlie îi aruncă lui Haylan o privire rece și adăugă: „Fă ce spun eu dacă nu vrei să ne mai facem griji pentru tine. O să-ți găsesc eu un loc de muncă.” „Bine. Fie cum vrei.” Haylan dădu din cap resemnat. Charlie aruncă o privire rapidă spre Haylan și nu mai spuse nimic. După cină, ieși. Haylan termină de mâncat și se întoarse în camera lui. Scoase telefonul prin satelit și-l sună pe Declan. Când reuși să-l contacteze, vocea entuziasmată a lui Declan îi ajunse la ureche. „Hei, Haylan, a trecut mult timp de când nu ai mai sunat. Trebuie să mai trimiți bani acasă?” Ceea ce îi ajunse la ureche lui Haylan odată cu vocea lui era o muzică asurzitoare și chicotelile femeilor. Evident, Declan era într-o frenezie și agăța pe cine știe unde. Ochii lui Haylan se întunecară când auzi acele sunete. Spuse cu o față impasibilă: „Da. Unde ești?” „Acum distrez niște clienți și nu mă voi întoarce până mâine. Trebuie să aștepți o zi, frate”, spuse Declan și râse. „Unde ești tu și clienții tăi? Se pare că vă distrați de minune. Poate pot să vin și eu acolo după ce mă întorc”, întrebă Haylan pe un ton casual. „DepSea Bar. Este un loc scump. Nimic special. Am venit aici ca să mă apropii de niște tipi bogați. Trebuie să plec. Sunt ocupat acum. Ne vedem mâine.” Declan nu deveni suspicios și închise după ce-i spuse lui Haylan adresa. „Domnule, DepSea Bar.” Haylan apucă niște mărunțiș și plecă de acasă cu o față posomorâtă. Făcu semn unui taxi și se îndreptă direct spre DepSea Bar. Era un bar mare și faimos, într-o clădire cu patru etaje, de dimensiunea unui teren de fotbal. Intrarea sa era impunătoare și magnifică, ca cea a unui palat splendid. Haylan plăti cursa și coborî din mașină. Privirea i se îndreptă spre intrarea barului, în timp ce aprinse o țigară și o puse între buze. Apoi intră. Erau oameni peste tot în bar și heavy metal răsuna la volum maxim. Bărbați și femei își mișcau corpurile pe ringul de dans pentru a se destinde. În cabine, mulți oameni se desfătau cu băutură și flirt. În colțurile întunecate, unii bărbați și femei se sărutau pasional. Haylan trase un fum din țigară și căută mai bine de zece minute pentru a-l zări pe Declan într-o cabină. Era într-un costum impecabil. Părul îi era dat pe spate cu gel. Înconjurat de multe fete, bea, tachina și râdea. Când Haylan îl întâlnise pe Declan în străinătate, fusese spălător de vase și fusese adesea brutalizat. Fusese un ratat desăvârșit. Dar acum, Declan arăta ca unul dintre acei oameni de afaceri de succes. Nimeni nu s-ar fi îndoit că nu era unul, având în vedere costumul său frumos, pantofii lustruiți și un ceas scump, în valoare de zeci de mii de dolari. „Declan, cine era tipul de acum?”, întrebă o femeie senzuală, sprijinindu-se de pieptul lui Declan și întrebă cu un zâmbet. „Oh, doar un client străin.” Declan râse și continuă cu îngâmfare: „Lasă-mă să-ți spun ceva. Mi-am început afacerea făcând bani de pe urma lui.” Arătă spre capul lui și adăugă: „Tipul ăsta este bogat, dar are o problemă aici. Îmi trimite bani în fiecare lună. Uneori șase mii de dolari, uneori 10 mii de dolari. Au fost chiar momente când mi-a dat 100 de mii de dolari și 200 de mii de dolari! „Îmi amintesc că mi-a dat 1 milion de dolari chiar în prima lună! „Au trecut opt ani și încă o mai face.” „Uau, este un client important.” Femeia era uimită și se lipi strâns de Declan ca și cum el ar fi fost oxigenul fără de care nu putea trăi. Chicoti și întrebă: „Declan, în ce fel de afacere ai investit toți banii pe care ți i-a dat?” „Comerț exterior, desigur. Fără banii idiotului ăluia, n-aș fi ajuns unde sunt astăzi”, răspunse Declan cu un zâmbet mulțumit. De-a lungul anilor, Haylan îi dăduse mai mult de 20 de milioane de dolari. Cu acei bani, Declan a început o companie de comerț exterior și o companie imobiliară. Viața nu fusese niciodată atât de ușoară pentru el. De ce comerț exterior și imobiliare? De fapt, nu conta deloc în ce fel de afacere era, deoarece banii pe care Haylan i-i dădea în fiecare lună erau suficienți pentru a trăi o viață luxoasă. Haylan fusese în străinătate și nu avea idee ce se întâmplă acasă, ceea ce l-a făcut pe Declan să creadă că poate continua să-i folosească banii fără să fie descoperit. Deschisese acele companii pentru a face mai mulți bani pentru a fi mai aproape de cercul clasei superioare. „Deci am fost luat de fraier tot timpul ăsta?”, șuieră Haylan. Cu fața crispata de furie, se îndreptă spre cabină, ridică una dintre femeile din fața lui Declan și o împinse afară. Apoi se așeză și își fixă privirea pătrunzătoare pe chipul lui Declan. Nu spuse niciun cuvânt și se uită la Declan în tăcere, cu valuri de mânie revărsându-se de pe el. Declan se făcu alb ca varul de groază și sări în picioare. Cu o voce tremurândă, întrebă: „Haylan? C-Când te-ai întors?”