Stăteam sub jetul dușului. Era bine că nu opriseră apa, chiar dacă nu locuia nimeni aici. Sau poate că băieții ceruseră să fie repornită. Oricum, mă bucuram că nu trebuia să merg prin holurile acoperite de sânge. Omul lui Enzo cedase acum vreo treizeci de minute, dar eu căzusem prea adânc. Zann, Lec și Boris plecaseră cu toții. Keenan rămăsese, cu capul plecat, sprijinit de perete. După izbucnirea