-Lucas- Am început să alergăm în direcția opusă și i-am aruncat o privire. Ne îndreptam spre teritoriul lupilor și nici măcar nu ne păsa. Ne era mai frică de creatura care ne urmărea decât de o haită întreagă de lupi. Când eram pe punctul de a intra pe teritoriul lupilor, creatura m-a apucat de trunchi și a început să mă strivească. Durerea era insuportabilă și de fiecare dată când încercam să respir, creatura mă strângea mai tare, sufocându-mă. Încet, am început să-mi pierd cunoștința, abandonându-mă întunericului, știind că acesta era sfârșitul, dar ușurat că am distrat bestia suficient pentru ca Eli și Noah să scape. Am căzut la pământ cu un zgomot puternic și, spre consternarea mea, cineva m-a ridicat; se întorsese după mine, nu scăpaseră. Eli m-a ridicat și a început să alerge, dacă se poate numi asta alergare, dar creatura îl ținea pe Noah de mijlocul corpului, strivindu-l încet. Am auzit oase crăpând și un geamăt slab. Noah era ucis. M-am eliberat din strânsoarea lui Eli, gata să mă arunc asupra creaturii, dar Eli m-a oprit, semnalizându-mi să fug. Nu puteam. Eram înghețat. Nu de frica creaturii, ci de frica de a pierde pe cineva pe care îl consideram fratele meu mai mare. Cu toate acestea, Eli avea un rang mai mare decât mine și nu puteam să-i sfidez ordinul. Cu o durere mai mult decât fizică care-mi strângea inima, am început să alergăm. Nu a trecut un minut după ce am început să alergăm, am auzit ceva venind din partea stângă. Lupi. Haita de lupi venea alergând cu viteză maximă, urlând și arătându-și colții. Eli a luat o poziție defensivă, dar eu am început să alerg spre Noah. Dacă și creatura ataca lupii, l-ar lăsa pe Noah suficient timp cât să ajungem la el. Era un plan crud, dar creatura asta era deja pe teritoriul lupilor și era probabil să-i atace oricum. Lupii m-au urmat până la poiana unde Noah zăcea la pământ, nemișcat. Mă temeam de ce era mai rău. Pe măsură ce mă apropiam, mi-am dat seama că Eli era în spatele meu și amândoi l-am ridicat pe prietenul nostru. Încă mai rezista, abia respirând. Când ne-am întors să fugim, ne-am dat seama că lupii se luptau cu creatura, aparent, îi atacase și pe ei, așa cum am prezis. Eli a mers să o atace și el; dacă aveam vreo șansă să descoperim ce era creatura asta, trebuia să o ucidem, iar acum, puteam face asta doar cu ajutorul lupilor. - După câteva momente, era clar că nici măcar lupii nu puteau face nimic împotriva demonului invizibil. Mulți dintre ei erau răniți, unul dintre ei credeam că era mort, așa că liderul lor le-a dat un semnal să se retragă și ne-a făcut semn să-i urmăm. Panicați, nu ne-am gândit de două ori. Am început să alergăm din nou, mai adânc pe teritoriul lupilor. Mă uitam înapoi mereu, ca și cum aș fi putut vedea creatura urmărindu-ne. Era o prostie, dar era instinct. Odată ajunși în poiană, am observat că erau mulți lupi deja acolo, mârâind și urlând puternic. Ne-au lăsat să trecem și și-au închis strâns rândurile, așteptând clar un atac. Ne-am îndreptat spre o clădire cu aspect modern, mult diferită de castelele noastre, și am intrat. Am observat că oamenii de acolo aveau deja grijă de lupul pe care îl credeam mort; eram atât de panicat încât nici măcar nu mi-am dat seama că se separaseră de noi și ajunseseră primii. Un medic cu ochii mari ne-a văzut intrând și a sprintat imediat la acțiune, ghidându-ne pe Eli și pe mine spre un pat pentru a-l așeza pe Noah. Eli și cu mine ne-am prăbușit. Eram pe punctul de a leșina, dar am observat că Noah era treaz și se uita la medic, șoptea ceva și ea s-a apropiat să-l audă; l-am auzit prima dată. Am ascultat mai atent a doua oară. „Pereche”, spune el. Mă uit cu ochii mari la medic. Este ea cu adevărat perechea lui Noah? El devine plat și mă lupt cu corpul meu, vrând să se ridice. Sunt chiar lângă el când medicul îl șochează o dată, de două ori, de trei ori până când revine. Îl scot pe roți într-o sală de operație și eu leșin pe podea. - „Noah…” este tot ce pot spune când îmi revin în cele din urmă. Sunt pe un pat de spital, complet bandajat cu un perfuzie intravenoasă în braț. Gâtul meu se simte dureros de răgușit și uscat. Eli se uită la mine în timp ce taie o bucată de adeziv cu dinții. „Este în operație. Medicul ăla l-a dus acum aproximativ două ore.” Termină și se ridică, umplându-mi un pahar cu apă. Am nevoie disperată. Când pot vorbi din nou, nu mă pot abține să întreb: „De ce nu-i lași pe ei să aibă grijă de asta pentru tine? Arată ca dracu’.” Mă refer la brațul lui bandajat; presupun că celălalt este rupt. „Suntem pe teritoriul inamic, puștiule. Niciunul dintre corciturile astea nu se apropie de mine dacă pot evita.” Îmi aruncă o privire severă. Teritoriu inamic sau nu, sunt recunoscător că am ieșit din pădure și din coșmarul ăla. „Ce i-a spus el?” Eli îmi aruncă cea mai bună privire amenințătoare. Mă fac că nu știu. „Nu l-am putut auzi.” Dacă i-aș spune că medicul este perechea lui Noah, probabil că ar arde tot locul ăsta. Eli este foarte de modă veche și adeptul chestiei cu „fără împerechere între specii”. De asta o să moară probabil amărât și singur.