După o săptămână de comploturi și planificări pentru evadarea ei, Lily era în sfârșit pregătită să plece. Cele două valize pe care le petrecuse umplându-le cu lucrurile pe care nu le vânduse sau donase zăceau la capătul patului. Chiar dacă își petrecuse săptămâna trecută pregătindu-se pentru această zi, nu putea opri durerea pe care o simțea. După cinci ani, cinci ani în care dăduse totul unui bărbat care nici măcar nu apreciase asta... În sfârșit pleca, dar pleca doar cu o inimă frântă. Lacrimi i se adunară în ochi în timp ce se uita în jurul camerei în care stătuse atâta timp. Îndepărtase toate decorațiunile și schimbările pe care le făcuse în ultimul an, readucând-o la camera singuratică care fusese în prima noapte în care dormise în ea. Crezuse că își va petrece măcar noaptea nunții cu soțul ei, dar el o aruncase într-o cameră, o cameră singuratică peste pragul căreia nu trecuse niciodată. O durese foarte mult la început, dar învățase să trăiască cu asta... Dar nu mai mult. Luând o gură de aer adâncă, își ridică valizele și ieși din cameră. Intenția ei era să plece fără să se uite înapoi, dar când ajunse în fața camerei lui, se trezi blocată în fața ușii. Asher îi interzisese să intre în camera lui, dar nu putuse sta departe. De fiecare dată când el pleca la muncă, ea se furișa și se uita în jur. La început, era inofensiv, doar se uita în jur, dar încetul cu încetul începuse să facă mici ajustări. Erau abia vizibile, dar puteai simți schimbarea, și se întreba mereu dacă el știa ce face. Găsea o mică plăcere în a presupune că știe, dar alege să nu spună nimic pentru că îi place, dar îndepărtase fiecare schimbare pe care o făcuse, și nu doar în camera lui, ci peste tot în casă. A fost nevoie de multă muncă, dar a reușit. El întotdeauna a vrut-o departe de el, acțiunile lui au făcut asta abundent clar și acum ea îi va îndeplini dorințele. Era ultimul ei act de dragoste, smulgându-se complet din viața lui. Strângându-și mâinile, își refuză luxul de a mai arunca o ultimă privire în camera lui. Nu era nevoie. Ajutoarele îi aruncară priviri curioase în timp ce ieșea din casă, toți își primeau plățile în fiecare lună, dar abia dacă veneau vreodată la muncă pentru că ea se ocupa de tot. Astăzi, totuși, le ceruse tuturor să se prezinte la muncă. I-a informat că serviciile lor vor fi necesare pentru toate orele pe care le acoperă plata, dar nu i-a dat nimănui, cu excepția menajerei șefe, motivul ei, nu trebuia. Oricum, nu o vor mai vedea. „Doamnă, sunteți bine?” întrebă Marie, menajera șefă, iar Lily dădu din cap cu un zâmbet. Ea era singura persoană care știa un sfert din ceea ce trecuse, și Lily își putea da seama că, în ciuda aspectului trist de pe fața ei, era mândră de ea. „Ne mai vedem, Marie.” Marie dădu din cap și-și luă rămas bun în timp ce ieșea din casă. În momentul în care Lily intră în taxi după ce îi dădu șoferului adresa apartamentului pe care îl închiriase, simți că poate respira din nou. Se simțea ca și cum fusese eliberată de o povară pe care o purtase atât de mult timp fără să-și dea seama, și asta făcu să i se formeze un nod în gât. Cât timp avea să mai continue să trăiască așa dacă Charlotte nu ar fi apărut chiar în ziua aceea. Cât timp avea să se mai amăgească cu un final fericit? Lăsă lacrimile să cadă, erau lacrimi și triste și fericite. Tristețe din cauza cunoștinței că tot ce își dorise vreodată nu va fi niciodată al ei, și fericire din faptul că acum, în sfârșit, putea trăi. Iritarea îl lovi pe Asher când intră în casă. Voia să petreacă toată ziua cu Charlotte, dar ea îl refuzase pentru o seară cu fetele. Încercase tot ce putuse pentru a o face să rămână cu el, dar ea îl respinsese atât de timid, iar ultimul lucru pe care voia să-l facă acum era să vină acasă la soția lui. Cuvântul avea un gust amar din cauza feței cu care ajunsese să-l asocieze. Nu voia să aibă nimic de-a face cu ea, dar nu putea scăpa de ea. Ea era întotdeauna acolo, prezența ei, parfumul ei, părul ei, totul despre ea continua să-i invadeze casa. Chiar și când încerca atât de mult să o ignore, ea era mereu acolo. Își mușcă dinții din iritare și eliberă o respirație adâncă. „Ar fi trebuit să rămân la hotel.” Mârmâi în timp ce apucă clanța ușii. După ce Charlotte îl refuzase, nu se putuse decide să mai rămână la hotel. Se simțise umilit. Însă, furia lui se transformă în surprindere când intră și Lily nu era lângă ușă cu zâmbetul ei obișnuit, așteptându-l. Ochii îi alergară spre scări, sperând să o prindă coborând în grabă, dar întâmpinată doar de o scară goală. Sprâncenele i se încruntară la goliciune, și un sentiment inexplicabil îl strânse în piept. Era bolnavă? Se gândi, căutând-o încă în jur. Se îndreptă cu pași siguri și atenți spre sufragerie, sperând să o găsească acolo, dar în schimb fu întâmpinat de două dintre ajutoarele angajate, și se opri, încruntarea adâncindu-se. Când fusese ultima oară când le văzuse? Se simțea ciudat și străin să se întoarcă și să fie întâmpinat de servitori în loc de ea. Ochii îi alergară spre masă, și cina era întinsă pe ea. Măcar asta nu se schimbase. Dregându-și vocea, se așeză și unul dintre ajutoare se repezi lângă el pentru a-l ajuta să-și pună mâncare în farfurie. Aproape imediat, Marie ieși din bucătărie și un zâmbet i se formă pe buze. Marie era cel mai vechi servitor din casă, și amândoi erau foarte apropiați, ea la urma urmei petrecuse cel mai mult timp cu el. „Bine ați revenit, domnule.” Spuse ea, preluând responsabilitatea de a-i pune mâncare în farfurie. „Mă bucur să te văd, Marie,” spuse el, iar ea îi așeză mâncarea în fața lui, cu un zâmbet plăcut pe față, iar el îi zâmbi înapoi înainte de a se apuca de mâncare. Zâmbetul mic de pe fața lui dispăru imediat în secunda în care luă o îmbucătură din mâncare. Lăsă lingura încet, și îi trebuia totul ca să nu scuipe mâncarea. „Cine a făcut asta?” Întrebă când reuși în sfârșit să o înghită, iar Marie apăru lângă el aproape imediat. „Eu am făcut, domnule. Este ceva în neregulă cu ea?” Întrebă ea, cu ochii alergând de la mâncare la fața lui Asher. Asher se uită la ea apoi înapoi la mâncare și strânsoarea lui asupra lingurii se intensifică. Supraviețuise mulți ani cu mâncarea lui Marie înainte de a se căsători cu ea, și acum mâncarea lui Marie are un gust... Groaznic. „Unde este ea?” Întrebă el în cele din urmă, trădând decizia lui de a se comporta indiferent cu privire la absența ei. Să nu-l întâmpine este una, să-i permită să se hrănească cu ceva atât de groaznic este alta, și dacă ea nu are un motiv legitim pentru această schimbare masivă, atunci... „Cine, domnule?” Întrebă Marie, întrerupându-i șirul gândurilor și el ridică o sprânceană. „Lily... Unde este ea?” Realizarea se răspândi pe fața lui Marie și își drese vocea. „A plecat în această dimineață, domnule.” „A plecat?” Se uită în jur apoi înapoi la Marie, „a plecat unde? Nu mi-a spus nimic înainte.” Marie băgă mâna în șorț și scoase un plic. „A spus să vă dau asta.” Asher întinse imediat mâna și luă plicul de la ea, înainte de a-l rupe în grabă, și o scrisoare căzu afară. Ochii îi alergară prin ea și cu fiecare cuvânt pe care îl procesa, fața lui se transformă într-o încruntătură, ochii lui mai întunecați decât costumul negru pe care îl avea pe el. Când termină de citit, strânse hârtia într-un ghemotoc și o aruncă pe masă. „Nu-mi pasă cum faceți voi toți, dar spuneți-i lui Lily să se întoarcă înainte de răsărit sau puteți să vă considerați toți concediați.” Spuse el și ieși furtunos din sufragerie.