Perspectiva Sabrinei: E un șarpe în patul meu. Negru, lucios, șuieră de parcă ar fi furtună. Ochii lui mărgelați se holbau la mine și-mi dădeam seama că era furios. Mă holbam la el, corpul lui negru ca smoala contrasta cu ceea ce fuseseră odată cearșafurile albe ale patului meu. Dacă n-aș fi observat că ceva se mișcă sub cearșaf, aș fi fost mușcată. Blair. Nenorocita aia. Ea e cea care a făcut asta. Știam că șarpele e veninos. Știam că, dacă îl ating cu mâinile goale, mă va mușca. Și nimănui nu-i va păsa. Am stat pe podea, contemplând ce să fac. E târziu, cred că e ora trei dimineața. Mai am vreo două ore de somn înainte să mă trezesc din nou. Pleoapele-mi cad, dar nu îndrăznesc să închid ochii. Șarpele și-a ridicat capul, un capison a apărut pe gâtul lui. La naiba, o cobră regală. Sunt chiar moartă acum. Cobra se holba la mine. Limba ei bifurcată șerpuia afară din gură, șuierături puternice umpleau aerul. "Ești supărat pe mine?" am întrebat. Am râs încet, trebuie să înnebunesc de-a binelea dacă vorbesc cu un șarpe. Capul lui s-a clătinat într-o parte. "Nu e vina mea că ai fost scos din habitatul tău. Nici eu nu sunt tocmai fericită să te văd în patul meu." Șuierăturile lui s-au redus în intensitate. Dacă nu aș ști mai bine, aș spune că se holba la mine curios. Capisonul lui s-a lăsat încet. A început să se miște spre mine. Mi-am întins mâna spre el. Nu aveam idee ce fac. Dar inima mea se simțea calmă. Nu simțeam deloc frică, privind șarpele cum se târa spre mine. "Nu mă vei răni," am spus într-o șoaptă moale. Șarpele s-a oprit și s-a uitat la mine. "Nu mă vei răni," am spus-o din nou. Și din nou. Și din nou. A continuat să se miște spre mine. A ajuns la mâna mea întinsă și și-a pus capul în palmă. Se simțea rece la atingere. Apoi, încet, s-a mișcat în sus pe palma mea, corpul lui s-a încolăcit în jurul brațului meu. Un pic strâns, dar nu prea tare. Brațul meu era învăluit în solzi reci. Un fior mi-a trecut prin șira spinării. Mi-am ridicat mâna și ne-am uitat unul la altul. "Îmi pare rău," am spus încet. Capul lui s-a ridicat brusc. "Te voi returna, bine?" A șuierat, limba lui a țâșnit afară. M-am ridicat în picioare. Nu și-a luat ochii de la fața mea. Nu aveam ferestre în camera asta, așa că am ieșit din cameră și am mers pe holuri, îndreptându-mă spre grădini. "Ce faci?!" o voce joasă a șuierat cu ferocitate. Cobra a șuierat și s-a întors, capisonul ei s-a umflat. Doamna Nifra stătea în prag, ținând un felinar în mâini. Lumina moale aurie îi lumina fața subțire și o făcea să arate și mai înfricoșătoare. Ochii ei erau largi de groază, privind șarpele încolăcit în jurul mâinii mele. "Îl duc acasă," am spus. M-am uitat la șarpe. Era furios pe ea. M-am întors spre ea. "Cineva a pus asta în patul meu." "Cum îl ții?!" a întrebat ea, șocată pe față. Am ridicat din umeri. "Nu știu. L-am ridicat și a rămas calm. Tu l-ai pus acolo?" A pufnit. "Noapte bună." A spus și a trecut pe lângă mine. Strălucirea lumânării a urmat-o pe hol până a dispărut. Am continuat până am ajuns în grădină. Mi-am lăsat mâna jos spre pământ. "Acum poți să pleci," am spus. Șarpele se holba la mine, nemișcat. Mi-a trecut prin minte că fetele foloseau și ele această grădină. În adâncul sufletului meu, mi-aș fi dorit ca Blair să fie cea care să-l vadă, dar, în ciuda cât de rea este, n-aș vrea să moară din cauza unei mușcături de șarpe. "Să nu rănești pe nimeni aici, bine?" am spus cu un zâmbet mic. "Poate să-i sperii puțin. Dar să nu muști." A șuierat. Cred că a fost un da? Stai, chiar e real ce se întâmplă acum? Chiar vorbesc cu un șarpe? Sau e un vis? Am adormit pe podea și am visat toată întâlnirea asta? Sau chiar sunt moartă? Corpul șarpelui care se strângea în jurul brațului meu se simțea prea real ca să dorm sau să fiu moartă. "Du-te." Am spus cu severitate, vocea mea ascuțită. "Trebuie să pleci acum. Trebuie să dorm. Am de lucru mâine dimineață." Încet, s-a desprins de pe brațul meu și s-a târât pe podeaua grădinii. S-a uitat la mine câteva secunde înainte de a dispărea în spatele unui trandafir. Ce naiba mi s-a întâmplat acum? Am simțit o mică înțepătură ascuțită în palmă. M-am uitat în jos și am văzut o tăietură în palmă, un singur solz negru încrustat în piele. Am scos solzul, strâmbându-mă în timp ce tăia în rană. Nu era o rană adâncă, ar trebui să dispară în câteva zile. Solzul din mâna mea arăta nenatural, o formă de diamant cu margini ascuțite. L-am ridicat spre cerul nopții și strălucea cu nuanțe iridescente. E frumos. O să-l păstrez. ****** "N-ar fi trebuit să faci asta," a spus fata, pentru a treia oară în mai puțin de două secunde. Am șters geamul. Sunetele de plâns răsunau din spatele meu. Blair era ghemuită pe covor, plângând cu lacrimi în ochi, în timp ce două dintre fetele cu rang înalt o înconjurau și o linișteau. "Chiar n-ar fi trebuit să faci asta." A spus fata din nou, teamă în tonul ei. "Dar am făcut-o." Am spus calm. Geamuri fără urme. Uau, devin din ce în ce mai bună la asta. "O să vină după tine." M-am întors și m-am uitat la ea. Arăta mai tânără decât mine, ochii ei căprui largi și plini de uimire copilărească. Trebuia să fie una dintre minorele pe care Zayn le trimisese. Din fericire, nu m-a recunoscut. M-am întors și m-am uitat la Blair. "Mă bucur că am făcut-o." Am spus cu un zâmbet șiret. După tot incidentul cu șarpele, abia am apucat să dorm treizeci de minute înainte să trebuiască să lucrez din nou. Blair era chiar în fața mea dis-de-dimineață, punându-mi întrebări care indicau otrăvire. "Te simți amețită? Obosită? Bolnavă? De parcă o să cazi și o să mori?" Nu i-am răspuns. Dintr-un motiv ciudat, tăietura din palmă mi s-a vindecat complet. Și în locul ei era un fel de semn în formă de semilună. O cicatrice foarte ciudată. Am purtat solzul cu mine în buzunar, era și mai frumos la soare. Blair a continuat să vină după mine. Ea și acoliții ei îmi stăteau în față. Mi-au vărsat apa de curățat, au murdărit holurile după ce le spălasem până la perfecțiune. Am ignorat totul. Blair trebuie să se fi enervat de lipsa mea de răspunsuri. M-a apucat de păr și a țipat la mine în față. Am cedat. Mâna mea s-a mișcat înainte să o pot opri. Am pălmuit-o cât de tare am putut, trosnetul cărnos pe care l-a emis a sunat foarte dureros. Partea dreaptă a feței ei s-a umflat destul de repede, ochiul ei aproape s-a închis. A izbucnit în lacrimi ca o regină a dramei, acoliții ei s-au grăbit cu toții alături de ea pentru a o consola. Cu plânsetele ei ca muzică, am continuat curățenia. "Ar trebui probabil să fugi acum." A spus din nou fata de lângă mine. "Să scapi din locul ăsta. Și să nu te mai întorci." "Nu fug de Blair. Merita totul." "N-o să mai spui asta mult timp." "Mă îndoiesc." S-a simțit bine. Să o pălmuiesc pe Blair s-a simțit foarte bine. Pentru prima dată când am pălmuit pe cineva, îmi place mult mai mult decât mi-aș fi imaginat. Ar fi trebuit să o fac mai devreme. Mult mai devreme. "Tu!" Unul dintre acoliți a năvălit spre mine. A lovit cu piciorul găleata cu apă cu săpun. "Vrei să mori, nu?!" A urlat ea, fața ei strânsă de furie. Mă răzgândesc, ar fi trebuit să-i spun șarpelui să o muște pe Blair. Am zâmbit dulce fetei. "Dacă nu te miști, tu vei fi cea care va plânge în curând." "E de ajuns," a spus Blair. M-am uitat la ea, fața ei era roșie și îmbibată de lacrimi. Se uita urât la mine cu ochiul ei deschis. "O să plătești pentru asta, șobolan sclav!" Da. Ar fi trebuit să-i spun șarpelui să o muște. Am ridicat găleata goală și lucrurile de curățenie. Slavă Domnului că asta era camera lui Blair. Odată ce termină de plâns, poate șterge podeaua cu rochia ei. Am ieșit din cameră și m-am îndreptat spre următoarea cameră pe care trebuia să o curăț. Am simțit o înțepătură ascuțită pe partea laterală a coapsei mele. Solzul din buzunar îmi tăiase prin țesătura buzunarului și-mi zgâriase coapsa. Am scos solzul și m-am uitat la el. Era doar în imaginația mea sau era o nouă dungă roșie pe corpul lui. M-am uitat la el, fascinată. Ce e chestia asta?