Există șanse să fi fost concediată oricum, deci ce mai contează. "Adevărul e că ai fost extrem de nepoliticos, domnule Morocănos. Dacă vrei respect, atunci trebuie să oferi respect la rândul tău." "Scuză-mă, domnișoară, ai idee cine sunt eu?" "Marcuª" Din nou, Colton a încercat să intervină, dar l-am luat-o înainte, e de ajuns. În ultimele trei luni, mai mult sau mai puțin, am jucat rolul lașului. Doar pentru că viața mi-a aruncat o minge curbată, nu înseamnă că trebuia să mă dau peste cap și să mă prefac că sunt moartă, și să fiu blestemată dacă voi juca rolul lașului aici, așa cum am făcut-o în Arizona. "Ascultă, inimă de dragon, nu-mi pasă cine ești. Din ce văd, ai bani, și poate de asta crezi că poți să te porți cu oamenii oricum vrei, dar banii tăi nu înseamnă nimic pentru mine, așa că de ce nu-ți iei banii și atitudinea ta pompoasă și te duci dracuª" "Katª" "Sloaneª" Jared și Colton mi-au întrerupt discursul de demisie înainte să ajung la partea bună. Dintr-o dată, s-a auzit un hohot de râs zgomotos, domnul Morocănos îndoindu-se de râs. "Ai contractul, Lyon." Și-a întins mâna către Colton, în timp ce aproape se sufoca de râs. Colton s-a uitat de la el la mine și înapoi înainte de a da din cap și a-i lua mâna. Nu am nicio idee ce naiba s-a întâmplat. "Înapoi la muncă, spectacolul s-a terminat, și asta înseamnă și tu, Sloane." M-am întors și am fugit înapoi în birou. *** COLT *** Am așteptat până când am rămas doar Jared și cu mine pe hol, iar Marcus plecase în showroom cu băieții. "Nu e deloc ceea ce pare, nu-i așa?" "Nu!" "Ce naiba se întâmplă, Jared?" "Va trebui doar să aștepți să afli." La naiba, tocmai îmi asigurase ceea ce ar putea fi cea mai profitabilă afacere a mea. Un contract pe care îl urmăream de un an acum, și o afacere care îmi va duce motocicletele în întreaga lume. "Spune-mi ceva, Jared, o să-mi dea casa peste cap?" "Nu... ei bine, nu într-un mod rău, oricum." M-am uitat direct la el cu o privire care spunea să nu se joace cu mine. "În ce mă bag?" "Tot ce-ți voi spune este că e bine să o văd din nou pe Kat cea veche, după ce i-au făcut nenorociții ăiaª" S-a oprit brusc și s-a întrerupt. Am simțit o arsură în stomac, în timp ce pumnii mei se strângeau. "Ce nenorociți, despre ce vorbești?" "La naiba, nu e povestea mea să o spun..." "E o prostie, cineva a rănit-o?" De ce naiba eram atât de furios la simplul gând? M-am uitat spre ușa prin care tocmai intrase. Ce naiba se întâmplă aici? "Nu pot să-ți spun, omule. Depinde de ea cui spune, dar să știi doar că a fost o scenă urâtă, și a ieșit bine din ea, dar... la naiba, omule, a fost urât." Cumva, m-am trezit urmărind-o în birou, fără să-mi pese că omul pe care încercam să-l prind de un an mă aștepta chiar acum să facem afaceri. Genul de afaceri care ne-ar putea ține pe mine și pe băieți ocupați în viitorul apropiat, ca să nu mai vorbim de faptul că am face o grămadă de bani și am face ca motocicletele noastre să fie recunoscute în întreaga lume, împreună cu o mulțime de alte avantaje. Jared sugerase ceva sinistru în trecutul ei, și prostesc sau nu, simțeam nevoia să o văd și să mă asigur că e bine. Era înapoi în spatele computerului, cu ochii lipiți de ecran, concentrată, sau dădea o impresie bună că se concentra, oricum. Mi-am făcut timp să o studiez și am văzut că avea părul prins într-un coc strâns, cu două creioane ieșind din el. Jacheta urâtă, gri, arăta ca o cutie pe silueta ei mică, în timp ce își ridica umerii. Când s-a uitat în sus, am fost prins din nou de frumusețea de neegalat a ochilor ei. Erau un albastru indigo profund, fără nicio pată de negru. Mai mult decât atât, ceea ce îi făcea să strălucească era albul, și nu exista nicio pată, nicio roșeață, nimic. Doar alb curat, clar, ca al unui bebeluș. M-aș putea pierde în ei, sau poate nu. Și-a aruncat ochii în direcția mea și înapoi în jos, ridicându-și și mai mult umerii. "Ce ai de spus, Sloane?" "Uhm..." Și-a mușcat buza și și-a lăsat capul în jos. "Îmi pare rău?" "De ce formulezi totul ca o întrebare?" "Nu știam că fac asta, doamnă... adică, Colton." "Vrei să-mi spui ce s-a întâmplat între tine și Grimaldi?" "Domnul a fost puțin neplăcut..." "Spune-o cum e, bătrânul nenorocit e un nesimțit. Ce vreau să știu e ce ai făcut de l-a făcut să-mi ofere o afacere la care a ezitat aproape un an." "Nimic, absolut nimic." Sigur știa să se prefacă bine că e inocentă. Dacă n-aș fi auzit-o certându-l atunci, aș fi jurat că e o ființă timidă, dar am aruncat o privire asupra focului din interiorul ei. "Nu ți-am spus că dacă te deranjează cineva, trebuie să vii să mă vezi?" "Uh, ei bine, a ajuns aici prea repede ca să pot face ceva." "Nu mai lăsa să se întâmple astaª" Telefonul a sunat și m-a întrerupt. La fel de bine, pentru că rămâneam fără prostii de criticat ca scuză pentru a rămâne. De ce naiba aș vrea să rămân, era dincolo de mine. Fata, chiar dacă avea ochi uimitori, se îmbrăca și se comporta ca bunica cuiva. Adică, atunci când nu scuipa foc ca o pisică sălbatică. "Da, doamnă, e chiar aici... Katarina, doamnă... nu, doamnă, e prima mea zi... ieri." Am auzit țipătul mamei mele din toată camera. La naiba. M-am dus să iau telefonul înainte să spună Dumnezeu știe ce. "O să-l iau eu." Mi-a întins telefonul cu o încruntare. Mama avea tendința să aibă efectul ăsta asupra oamenilor neștiutori. "Mamăª" "Ea e, Colton, Char avea dreptate, abia aștept să-i spun, când o pot întâlni..." A continuat fără să mă lase să scot un cuvânt. "Mamă, nu, nu se va întâmpla acum. De ce sunai?" "Picnicul anual de Ziua Memoriei. Trebuie să le reamintești băieților. Am trimis invitațiile, dar nu toată lumea a răspuns încă, și am nevoie de numere. De asemenea, trebuie să știu dacă sunt mâncăruri speciale pe care trebuie să le pregătesc. Știi că Linda a devenit vegetariană anul trecut, și trebuie doar să fiu la curent cu totul, ca toată lumea să fie îngrijită. Acum spune-mi despre Katarina, e la fel de dulce cum sună?" "Nu purtăm conversația asta, mamă." "Oh, înțeleg, e chiar acolo. Nu contează, vom vorbi mai târziu, și vreau toate detaliile. Ura, o nouă fiică, abia așteptª" "Trebuie să plec, mamă, lucrez aici." "Bine, fiule, vorbim mai târziu." Am închis înainte să înceapă din nou. "Dacă sună doamna asta aici, nu divulga nicio informație, sau îți va ști toată istoria în zece secunde, crede-mă." Am urât acea privire trecătoare de tristețe care i-a fulgerat pe față. "Trebuie să mă întorc." "Bine." M-am îndepărtat întrebându-mă despre indiciul de durere din ochii ei. Era ceva acolo și voiam să știu ce naiba era. Dacă nu obțineam niște răspunsuri foarte repede, atunci aș fi bătut rahatul ăsta din Jared. *** KAT *** Îți va ști toată istoria în zece secunde. Ce gând deprimant. Mă simțeam puțin amețită atunci. Treceam de la a mă confrunta cu o concediere iminentă, la a-i asigura șefului un contract profitabil, ceva ce încă nu înțelegeam pe deplin, dar știam că e bine. Deși credeam că bătrânul morocănos e nebun de legat. Colton a intrat în cameră aspirând tot oxigenul, și am trimis o rugăciune tăcută de mulțumire că voi putea să mă bucur de strălucirea lui încă o zi. Apoi a venit apelul telefonic. Evident, era mama lui, și suna destul de drăguță, dacă nu chiar curioasă, așa că puteam vedea atât de bine adevărul în cuvintele lui. Vorbește într-una, și trece de la un subiect la altul înainte să poți respira. M-am întors la muncă pentru ultimele două ore până când a fost timpul de plecare. Jared era foarte entuziasmat când a venit să mă ducă acasă. Abia am auzit sau am înțeles un cuvânt din ce spunea, deoarece eram prea ocupată să fiu tristă că Colton nu era nicăieri la vedere. "Deci o să mergi, nu?" "Huh, unde să merg?" "La grătarul Lyon, n-ai auzit un cuvânt din ce am spus?" "Nu, nu prea." "Părinții lui Colton, în fiecare an au un grătar de Ziua Memoriei, și trebuie să vii. Toată lumea o să fie acolo, chiar și tatăl tău trece pe acolo uneori dacă nu lucrează." "Nu știu, adică nimeni nu m-a invitat... plus că asta e doar peste, gen, cinci zile, și n-am adus nimic potrivit de purtat la ceva de genul ăsta." M-am uitat în jos la costumul urât și pantofii de soră Ratched pe care îi purtam acum. "Hai, Kat, o să fie distractiv, și o să fiu acolo, așa că nimic nu o să meargă prost." "Nu știu, Jared..." "Măcar gândește-te la asta, bine?" "Sigur, mă voi gândi la asta, dar nu promit nimic." "Nicio problemă, hai să pornim la drum. Am o întâlnire fierbinte programată pentru diseară." "Ești un câine, Jared, cine e ea de data asta?" "Tipă nouă, știi că tipele mă plac, fiară sexy." "Da, bine, orice te face pe tine fericit, măcar ai nimerit partea cu fiara." "Oricum, deșteaptă." M-a pus într-o îmbrățișare jucăușă, chiar când Colton a făcut colțul. "Ne vedem mai târziu, șefule." A strigat Jared în timp ce treceam. N-a observat expresia de pe fața lui Colton? Ce mai vorbim despre aruncat cu pumnale cu ochii. E o minune că n-am fost un tăciune. Și de ce naiba se uita la mine ca și cum l-aș fi trădat. Sper ca nebunul de legat să nu se fi răzgândit în legătură cu afacerea. La naiba.