„Poți să te dezbraci, pentru că nu pleci nicăieri.” „Cum adică? Dar tu te duci la muncă, de ce nu pot să merg și eu?” „Pentru că nu asculți de nimic și eu trebuie să intru și să ies din birou toată ziua, tu stai aici.” „Ba nu stau.” Își încrucișă brațele și-mi aruncă o privire sfidătoare, da, sigur. „Erai sau nu erai în ghearele unui nebun dement acum câteva zile?” „Și ce, ai venit și m-ai salvat.