„Sunt capabilă să fac calcule matematice de bază, mulțumesc. Zece mii.” „Credeam că negociem.” „Așa facem.” „Atunci nu poți doar să repeți aceeași sumă.” „Cine spune?” „Eu spun!” „Spre norocul meu, nu tu deții avantajul aici.” Îl fixez cu indignare, cu gura căscată. Apoi se întâmplă ceva ciudat: zâmbește. „Voiam doar să văd ce faci când spun asta.” Mi-ar plăcea să-l calc cu mașina. Spun ferm: „Patru mii cinci sute.” „Nouă mii nouă sute nouăzeci și nouă.” „Nu glumi, te rog.” „Am stabilit deja că nu am simțul umorului.” „Dacă vei scădea cu un dolar de fiecare dată când negociem, vom sta aici până anul viitor.” Privirea lui este directă, iar vocea lui este calmă. „Ai altceva mai bun de făcut, Kayla?” Se joacă cu mine? Ce se întâmplă exact? Un alt tunet face ca ferestrele bucătăriei să tremure în rame. Ploaia începe să cadă mai tare, bătând în acoperiș. Picăturile care cad în gălețile de pe podea accelerează, ploop ploop-uri mici care par să mă ia peste picior. Așa cum face și domnul Personalitate de aici. „Nu-mi permit zece mii de dolari pentru a-mi repara acoperișul. Nici nouă mii nouă sute nouăzeci și nouă. Așa că îți mulțumesc pentru timpul tău.” Las oferta pe masă, mă ridic și mă uit la el de sus. „Apreciez că ai venit.” Se uită la mine. Ochii lui întunecați sunt calculați. „Dacă aș include și instalația electrică?” „E generos, dar nu va face ca banii să apară magic în contul meu bancar. Îmi pare bine să te cunosc. Te conduc spre ieșire.” Mă îndepărtez, așteptându-mă să se ridice și să mă urmeze. Când nu o face, mă opresc și mă întorc. Încă stă acolo, la masa mea din bucătărie. Nici măcar nu se uită la mine, doar urmărește cum apa picură în gălețile de pe podea. „Domnule Leighrite.” Fără să-și întoarcă capul, spune: „Sunt Aidan. Și dacă îți permiți cinci mii, cunosc un tip care te poate ajuta.” Mă gândesc la asta. „Are licență?” Face o mișcare mică din cap, o scuturare care pare să indice uimirea lui față de stupiditatea mea. Spun iritată: „Nu las pe nimeni să lucreze pe proprietatea mea dacă nu are licență și asigurare. Sunt sigură că nu trebuie să trec în revistă toate motivele pentru care.” Umerii lui se ridică și coboară în timp ce inspiră și expiră. Își trece o mână prin părul des și întunecat. Apoi scutură din nou din cap și se ridică. Se duce unde stau și se uită la mine de sus. „Eu sunt tipul. Mă întorc mâine dimineață. Cash sau cec, nu accept carduri de credit.” Apoi trece pe lângă mine și pleacă fără să întrebe dacă avem o înțelegere. Știe deja că avem o înțelegere pentru că sunt disperată. Fiul de cățea tocmai mi-a dat șah mat. 7