Vreau să întreb de ce e aici, dar nu o fac. Nu cunosc încă regulile. Și nu vreau să ofensez pe cineva care e atât de drăguț și care probabil își dă seama că sunt panicată. Ca și cum mi-ar citi gândurile, spune: „Fiica mea a fost răpită când avea patru ani. Poliția nu a găsit-o niciodată.” Aproape îmi scap cafeaua. În schimb, îmi acopăr gura cu mâna și șoptesc: „O, Dumnezeule. Îmi pare atât de rău.