Glumește, nu-i așa? Dar nu pare jucăuș sau amuzat. Ochii lui mă provocau să-i neg afirmația. „Ce... vrei... să spui?” am bâlbâit. „Ce crezi că vreau să spun, Untule?” a vorbit el încet, dar ferm. „Ești a mea, așa că pot să mă uit la tine cum vreau, oricum, oriunde vreau.” Ochii lui încă mă urmăreau ca un șoim. Inima mi-a sărit nebunește la auzul cuvintelor lui. Nu! N-ar trebui să mă bucur de asta.