Zaharia se ridicase din nimic, cu propriile sale puteri. Ascensiunea lui fusese rapidă, dar nu curată. Știa cum să farmece oamenii. Știa, de asemenea, cum să-i distrugă. Mintea ei se întoarse la acea rundă de finanțare de capital de risc. Mai fusese un alt startup tehnologic în cursă, unul cu o tehnologie mai puternică și o prezentare mai bună. Dar, chiar înainte de finalizarea tranzacției, CEO-ul avusese un accident auto brusc. Zaharia dăduse buzna și revendicase victoria. Păruse ghinion pentru ei. Acum, nu mai simțea deloc ca noroc. — Chiar vorbești serios? întrebă ea, cu vocea tremurând. Ochii i se umplură de lacrimi. Un val de frig i se strecură pe șira spinării. Zaharia credea că era emoționată. Zâmbetul îi reveni. O atinse ușor pe obraz. — Bineînțeles că da. Am petrecut treisprezece ani împreună. Asta înseamnă o viață. Dacă nu te-aș iubi, aș fi suportat toată presiunea doar ca să fiu cu tine? Dacă nu te-aș iubi, aș numi compania mea după tine? Anne, vom îmbătrâni împreună. Ea nu-și schimbase niciodată numele de familie după ce fusese găsită de familia White. Încă folosea numele tatălui ei adoptiv, Claude. Dar Zaharia își marcase compania cu același nume, ca și cum ar fi fost o promisiune. El credea în ceea ce spunea. Selina fusese fantezia lui de neatins. În momentul în care a decis să se căsătorească cu Anneliese, orice șansă pe care o aveau să fie un cuplu s-a dus pe apa sâmbetei. Coral era doar pentru distracție. Dar femeia de lângă el, cea cu care s-a căsătorit – o vedea ca pe cea cu care va îmbătrâni. Zaharia era prea frumos pentru binele lui. Și când zâmbea, acei ochi blânzi și vocea calmă puteau acoperi orice minciună. Dacă Anneliese nu ar fi auzit ce a auzit, poate că l-ar mai crede și acum. Ea își menținu tonul ferm. — Atunci, promite-mi ceva. El ridică o sprânceană și zâmbi. — Orice. Ea făcu un pas înapoi și scoase câteva foi de hârtie din sertarul de lângă patul ei. Apoi le întinse. — Dacă ești atât de sigur că nu m-ai trăda niciodată, semnează asta. El le luă fără ezitare. Dar în secunda în care văzu titlul – Acord de divorț – fața i se schimonosi. — Anneliese, ce naiba e asta? Degetele lui se strânseră în jurul hârtiilor. Paginile subțiri se îndoiau și scârțâiau sub presiune. — Dacă ești cu adevărat atât de loial, atunci semnează-l. Doar ca să dovedești. Te voi crede – Zaharia o întrerupse. — Ajunge! Asta e din cauza acelei secretare, nu-i așa? Ai tras concluzii pripite de când am angajat-o! Nu m-am purtat bine cu tine în toți acești ani? Sau pur și simplu ești prea obișnuită să joci rolul soției mele? Căsnicia are nevoie de încredere. Și așa mă pui tu la încercare? Nu-mi vine să cred. Să nu mai văd asta niciodată! Nici măcar nu se uită la termeni. Rupe hârtiile în două, le rupse din nou, apoi aruncă fâșiile în aer. Se întoarse și ieși furtunos. Ușa trânti atât de tare încât cadrul se zgudui. Anneliese stătea în mijlocul camerei. Pumnii ei rămâneau încleștați. Bucăți rupte de hârtie pluteau în jurul ei, împrăștiindu-se pe podea ca niște frunze palide. Fața ei nu se mișcă. Dar ochii ei ardeau ca gheața. Jessica o spusese de la început. Zaharia nu avea de gând să-i ofere libertatea atât de ușor. Ea doar îl testase, dar el reacționase ca și cum l-ar fi înjunghiat pe la spate. Dacă mai avea măcar o fărâmă de afecțiune, ar fi observat câte dintre lucrurile ei dispăruseră din casă. În schimb, înșela cu trupul și cu inima, dar tot se aștepta să o țină prinsă într-o căsnicie construită doar pe aparențe. Un divorț normal nu ar funcționa. Nu cu el. Trebuia să găsească o altă cale de ieșire. … După cearta, drumul înapoi spre moșia familiei White se simțea ca un mormânt. Niciunul dintre ei nu vorbi. Când porțile au apărut la orizont, Zaharia întinse în sfârșit mâna spre ea. Vocea lui căzu într-un ton tandru. — Dacă nu-ți place că lucrez cu Coral, o voi muta într-un alt departament. Nu credea că Anneliese chiar vrea să-l părăsească. În mintea lui, ea era pur și simplu prea îndrăgostită. Prea geloasă. Prea atașată de el. Gândul ăsta îl făcu să se simtă mulțumit de sine. Ca și cum ar avea încă controlul. Nu-l deranja să o amuze puțin dacă asta însemna să o țină calmă. Sigur, ar putea-o muta pe Coral. Era ușor. Dar avea nevoie și ca Anneliese să rămână la locul ei. Nu putea tolera la nesfârșit fiecare izbucnire. Așa că adăugă: — Hai să uităm de toată treaba asta. Dar Anne, nu voi suporta mereu să fii nerezonabilă. Anneliese își lăsă mâna în a lui, dar nu-i răspunse la gest. — Nu va fi necesar. Probabil că am băut prea multe medicamente. Cred că amărăciunea mi-a ajuns la cap. Zaharia se uită la ea cu o falsă îngrijorare și trecu o mână prin părul ei. — Ai trecut prin multe. Dar ține-te bine, da? Pentru viitorul nostru. Pentru copil. Am ales deja și nume. Se aplecă mai aproape și-i șopti la ureche ca și cum ar construi un vis pe care nu-l vor împărtăși niciodată. Anneliese își coborî ochii și lăsă dezgustul să pătrundă adânc în măruntaiele ei. Ar putea să-i spargă capul cu acel copil pe care și-l dorea atât de mult. Imaginea asta îi dădu o scânteie de bucurie. La masă, farfuriile căptușeau fiecare centimetru al mesei, aburind și neatins. Dar nimeni nu se mișcă. Timothy White, Melanie Lawrence, Perseu White și Christopher erau toți așezați. Vis-a-vis de ei, un ecran imens arăta un ecran de WhatsApp pus pe pauză, așteptând ca Selina să răspundă de peste mări. Anneliese ridică furculița. — Distracție plăcută așteptând, dragilor. Mi-e foame. Timothy îi aruncă o privire furioasă. — Pune-o jos. Arată niște maniere. Ea zâmbi cu sarcasm. — Deci, înfometarea întregii case doar pentru a o aștepta pe Selina se pune acum ca maniere? O imploraseră să se întoarcă acasă când ea nu voia să se întoarcă niciodată. Acum, se așteptau ca ea să flămânzească în fiecare seară pentru cineva care nici măcar nu voia să fie aici. Familia White își schimbase chiar și întregul program de cină pentru a se potrivi cu fusul orar din Agylae, doar pentru a se potrivi cu confortul Selinei. Melanie se încruntă. — Anneliese, sora ta este singură acolo. Singura ei dorință este să discute prin video și să ia cina cu familia ei. Nu poți să o aștepți? Perseu interveni: — Am făcut toate astea doar pentru tine. Selina mănâncă în fiecare seară mâncare la pachet. Ce altceva mai vrei? Christopher lăsă să-i scape un râs uscat. — Haide, când nu face ea o scenă? Selina a plecat la facultate peste mări doar ca să o evite. Dacă ar avea măcar jumătate din judecata Selinei, casa asta n-ar fi un asemenea haos tot timpul. Anneliese aproape că râse. Spuse o singură propoziție despre faptul că îi e foame și au venit toți după ea ca niște lupi. Selina nici măcar nu trebuia să-și arate fața. Doar numele ei făcea ca întreaga familie să se adune în spatele ei, dar pe Anneliese nu o mai deranja nimic din toate astea. Singurul motiv pentru care venise în seara asta era să vadă dacă tatăl, mama și fratele ei mai mare știau adevărul despre înjunghierea de atunci. Dacă nu ar fi fost pentru asta, nu ar fi călcat pe ușă. Își turnă o farfurie de supă și zâmbi amar. — Deci, s-a mutat în străinătate ca să mă evite? E ceva nou. Credeam că pur și simplu a picat examenul SAT și a trebuit să găsească o altă cale de ieșire. Se întoarse spre Zaharia, cu vocea ușoară, dar ascuțită. — Deși am auzit și că a urmat un căpitan de linie aeriană acolo. Nu e foarte corect, nu-i așa? L-a prins până la urmă? Zaharia rămase nemișcat, cu fața calmă. Dar ea văzu modul în care degetele lui se strângeau pe genunchi. Ce glumă. Un bărbat tânjind după o femeie care cu greu îi acordă o a doua atenție, se gândi Anneliese. Apetitul îi reveni cu putere. Se aplecă înainte să ia o îmbucătură, dar înainte ca lingura să-i ajungă la buze, Christopher trânti cu mâna peste masă și dădu bolul direct în pieptul ei. Supa se împrăștiă peste tot, îmbibându-i bluza și arzându-i pielea de dedesubt. — Ești surdă sau pur și simplu ne ignori? Ce ești, un porc înfometat? Vrei să mănânci? Îți dau eu ceva de mâncare! Arsura o ustura, dar nimeni nu se mișcă să o ajute. Christopher îi înfipse un deget în față și continuă să țipe. — Și ce prostii vorbeai tu adineauri? Selina e incredibilă. A intrat la facultate pentru că e talentată. Violoncel, pian, pictură – e o artistă! Perseu adăugă: — Și ce dacă a urmărit un tip? Asta arată încredere. Asta arată curaj. Merge după ce vrea. Spre deosebire de tine. N-ai făcut altceva decât să pui această familie în încurcătură încă din prima zi. Suntem norocoși că Zaharia încă se mai obosește cu tine. Anneliese se ridică, cu bluza lipită de corp. Atunci observă Zaharia, în sfârșit, pata roșie care se întindea pe cămașa ei. — Ajunge! răbufni el. — Ajunge! E rănită. Anne, lasă-mă să văd. Întinse mâna spre ea, încercând să-i verifice arsura, dar Melanie dădu ochii peste cap. — Supa e abia caldă. Va supraviețui. Probabil încă unul dintre jocurile ei. Zaharia, nu te lăsa păcălit. Anneliese îi dădu palma peste mână, rânji și apucă marginea cămășii ei. Apoi o ridică fără un cuvânt.