Henric îi părea rău că venise într-un loc ca acesta. Însă, Jack era foarte entuziasmat. Trăgându-l pe Henric în cabină, Jack arătă cu emoție spre Charlotte Johnson, care era pe scenă. „Ce femeie frumoasă. Nu avem femei atât de frumoase în Franța. Uau, ce zeiță!” Colțurile gurii lui Henric se crispară. Oamenii care crescuseră în străinătate aveau gusturi neobișnuite. După ce cântecul s-a terminat, Jack îi făcu semne disperate și strigă în chineză stricată: „Frumoaso, vino aici, vino aici!” Charlotte nu a răspuns. Se aranjase deliberat așa, și totuși cineva o numea frumoasă? Dar nu putea să jignească clienții barului, așa că nu a avut de ales decât să se apropie de el. Ochii lui Jack scânteiau. „Frumoaso, pot să te cunosc? Numele meu este Jack. Pot să-ți întreb numele?” Bineînțeles, Charlotte nu i-ar fi spus clientului barului numele ei real. A inventat un nume la întâmplare. „Jane Johnson.” Lângă Jack, sprâncenele lui Henric se încruntară. Vocea aceea… Era dulce și moale, ca vocea femeii care fusese sub el acum patru ani… Henric se uită fix la Charlotte. Între timp, Charlotte observă o pereche de ochi ca de fiare sălbatice care pândeau în întuneric. Se uită peste ea subconștient și fu luată prin surprindere. Atât de frumos! Aceasta a fost prima ei reacție, dar apoi a simțit că îl mai văzuse pe acest tip arătos undeva înainte. Doar că nu-și amintea unde în acel moment. Văzându-l pe Henric uitându-se fix la Charlotte, Jack se entuziasmă. „Vărule, te uiți fix la o femeie! Crezi că e drăguță, nu?” Henric nu spuse nimic. Jack îi arătă lui Charlotte un semn aprobator. „Vărul meu este de obicei abstinent și nici măcar nu se uită la femei. Faptul că se uită fix la tine așa îți afirmă frumusețea!” Charlotte nu fu amuzată. Scoase un râs uscat și spuse: „Domnilor, o să plec dacă nu mai este nimic altceva. Trebuie să merg acasă.” Se întoarse și plecă. Nu știa de ce, dar privirea bărbatului o făcea să se simtă vinovată. „Frumoaso, unde locuiești? Vrei să te conduc?” strigă Jack. Charlotte nu se întoarse. „Lângă Lacul Edward!” … După ce a mers în culise la vestiar și și-a scos hainele ciudate și peruca, Charlotte a părăsit barul. Înainte de a face câțiva pași, o siluetă înaltă apăru în fața ei. Charlotte fu luată prin surprindere și se ciocni de el. Boom! O durea fruntea. Charlotte își frecă fruntea. „Ce-i cu tine? De ce te grăbești așa?” Cuvintele i se blocaseră în gât. Bărbatul de care se lovise era bărbatul incredibil de frumos pe care tocmai îl văzuse în bar. Ochii lui Henric erau fixați pe Charlotte și o expresie de nepătruns le străbătu. Chiar era ea! Tocmai se întrebase de ce vocea ei suna atât de familiar. Aceasta era femeia cu care făcuse sex acum patru ani. Atunci, îi ceruse majordomului să o ia pe femeie pentru ca ea să poată locui într-o vilă sub numele lui. El vrusese să o vadă imediat după ce s-a întors în țară, dar apoi auzise ce făcuse după ce fusese adusă. Îi umilea și îi brutaliza pe servitori în fiecare zi. Nu făcea nimic altceva decât să facă cumpărături toată ziua, și dacă vânzătorii nu o salutau bine, îi pălmuia. A ordonat majordomului să conducă toate mașinile de lux ale familiei Stevens în orașul ei natal, pentru ca ea să se poată lăuda în fața oamenilor de acolo. Henric nu fu mulțumit. Nu mai avea nicio dorință să se uite la ea. Doar că ea își pierduse virginitatea cu el, la urma urmei, așa că ar trebui să o lase să locuiască într-o vilă și să lase majordomul să-i satisfacă toate nevoile. În mod neașteptat, venise la bar îmbrăcată așa!