ALEXANDRU.
Josie stă lângă ușă și bâlbâie când vorbește. „Îmi pare atât de rău. Nu am vrut să dau buzna. Nu știam că ai pe cineva. Îmi pare atât de rău.” Își cere scuze, iar eu dau din cap, semnalizându-i să plece. Din fericire, înțelege semnul fără să mai adaug cuvinte, și dă din cap aprobator. „Mă întorc mai târziu.”
Se întoarce și se înclină în fața mamei mele înainte de a dispărea prin ușă,
















