Auzind acele cuvinte de la Michael și Sandra era una, dar să-i vadă împletiți în pat era cu totul altceva. Evelyn simți cum i se taie respirația și înțepătura trădării o tăie adânc. Se dădu înapoi, cu vederea încețoșată de lacrimi, și fugi din casă, cu inima bubuind în piept. Se urcă în mașină și plecă, dorind să fie cât mai departe de ei. Se gândi să se întoarcă acasă, dar nu putea. Nu voia să vadă pe nimeni. Nu voia să dea ochii cu nimeni. Nu voia să fie nevoită să se uite în ochii Sandrei. Nu putea. Continuă să conducă, lacrimile încețoșându-i vederea, până când se ciocni cu un alt vehicul. Scârțâitul anvelopelor și scrâșnetul metalului o readuseră cu picioarele pe pământ. Mașina ei viră violent și ea apăsă brusc frâna, forța aruncând-o înainte înainte ca mașina să se oprească violent, cu un tremur. Dezorientată, își răsuci capul, cu inima bubuind în piept. Mâinile îi tremurau în timp ce strângea volanul, mintea amețită de impact. Peste intersecție, cealaltă mașină, un sedan negru elegant, stătea într-un unghi ștrengăresc, cu bara de protecție mototolită ca o folie aruncată. O siluetă ieși de pe bancheta din spate, un bărbat într-un costum impecabil; fața lui se contorsionă într-o mască de furie. În timp ce se năpustea spre ea, Evelyn se pregăti pentru un atac verbal. Dar, pe măsură ce se apropia, furia lui se transformă în îngrijorare, iar Evelyn își dădu seama că nu era pregătită pentru asta. Când se apropie, furia din ochii lui se mai domoli când o văzu pe Evelyn, cu fața brăzdată de lacrimi și rimelul întins. "Ce naiba făceai? Vrei să te omori pe tine și pe alții?" întrebă el, cu vocea împletită cu o urmă de îngrijorare, în ciuda furiei sale. Evelyn deschise gura să vorbească, dar tot ce ieși fu un suspin înăbușit. Se lăsă pe spate pe scaun, îngropându-și fața în mâini. Bărbatul ezită, frustrarea luptându-se cu o licărire de îngrijorare. "Hei, ești bine?" întrebă el, cu vocea mai blândă de data asta. Evelyn nu putu răspunde; continua doar să plângă, suspinele zguduindu-i corpul. "Încotro te îndrepți?" întrebă el în cele din urmă, cu vocea blândă, în ciuda venei pulsânde de la tâmplă. "Te voi duce eu acolo." Evelyn dădu din cap, cu vocea înăbușită de mâini. Gândul de a da ochii cu cineva și de a explica mizeria în care se afla era insuportabil. "Hai, domnișoară," insistă bărbatul, cu vocea fermă, dar amabilă. "Nu ești în stare să conduci și nici mașina ta nu este în stare să fie condusă. Lasă-mă să te duc," insistă el. Evelyn rămase tăcută, imaginea Sandrei și a lui Michael fulgerând în fața ochilor ei, o amintire crudă a lumii ei spulberate. Bărbatul oftă, o urmă de exasperare strecurându-se în vocea lui. "Uite," spuse el cu nerăbdare, "ori mă lași să te duc undeva în siguranță, ori sun la poliție și mă ocup de asta pe altă cale." Evelyn ridică privirea și aruncă o privire spre vehicule, în timp ce greutatea amenințării lui se afunda în ea. Să aibă de-a face cu poliția, cu asigurările și cu urmările era ultimul lucru de care avea nevoie acum. Cu un semn tremurător din cap, recunoscu înfrângerea. "Bine," gâlgâi ea, cu vocea răgușită de lacrimi. "Bine," spuse el, ușurarea inundându-i trăsăturile. "Urcă-te în mașina mea. Voi avea grijă de a ta și ți-o voi aduce." Cu reticență, Evelyn dădu din cap și ieși din mașină. El o conduse spre vehiculul său, o ajută să se urce pe scaunul pasagerului, apoi îi făcu semn șoferului său să aibă grijă de mașina ei și să o aducă. Evelyn aruncă o privire fugară spre însoțitorul ei în timp ce acesta se urca în mașină. Era chipeș într-un mod robust, cu părul negru care-i mătura fruntea. Când se întoarse să se uite la ea, fu întâmpinată de ochi albaștri pătrunzători, care purtau o urmă de curiozitate. "Încotro?" întrebă el, cu vocea încărcată de îngrijorare. Evelyn își mușcă buza, nesigură ce să spună. Oriunde. Literalmente oriunde, atâta timp cât nu era casa ei, nu era viața ei, nu era coșmarul din care fugea. "Oriunde. Du-mă doar oriunde," răspunse ea, cu vocea abia mai sus de o șoaptă. Bărbatul ridică o sprânceană, o licărire de amuzament dansând în ochii lui. "Asta nu e foarte specific," spuse el, cu un zâmbet slab trăgând de colțul buzelor. Hotărârea lui Evelyn se întări. Nu voia conversație, nu voia milă. Tot ce-și dorea era o evadare temporară, un scurt răgaz de la mizeria care-i devenise viața. Deodată, un gând nesăbuit, născut din disperare și durere de inimă, îi traversă mintea. "La tine," scăpă ea, șocând-o chiar și pe ea. Zâmbetul bărbatului dispăru, înlocuit de o expresie de uimire totală. "La mine?" repetă el. "Ce vrei să spui?" "Oriunde mergi tu e bine," insistă ea. El oftă, clar nesigur, dar lăsat fără o alegere. Conduse până la hotelul lui, mintea lui alergând cu întrebări. Călătoria fu mai ales tăcută, punctată doar de suspinele ușoare pe care nu le putea controla pe deplin. Când ajunseră la un hotel de lux, bărbatul se întoarse spre ea. "Ești sigură că nu vrei să mergi acasă sau la un spital?" întrebă el, cu vocea încărcată de îngrijorare. Evelyn dădu din cap. Lacrimile se retrăseseră în cele din urmă, lăsând în urmă o vulnerabilitate crudă. Bărbatul păru ezitant, dar după un moment, oftă. "Bine," spuse el. "Uite, nu știu ce se întâmplă, dar dacă vrei să vorbești despre asta, sunt aici să te ascult." "Mulțumesc," mormăi ea în timp ce o ajuta să iasă din mașină și o conduse spre suita lui, lăsându-și șoferul să se ducă să repare mașinile. Înăuntru, o conduse să se așeze pe canapea și îi aduse un pahar cu apă. Îl luă, cu mâinile tremurând. "Ce s-a întâmplat?" întrebă el încet, așezându-se lângă ea. "De ce plângeai?" Evelyn nu se putu hotărî să-i spună. Cuvintele erau prea dureroase pentru a fi spuse cu voce tare. Doar dădu din cap, lacrimi proaspete șiroind pe obrajii ei. Văzând că nu vrea să vorbească, se ridică. "Dacă nu te superi, trebuie să mă împrospătez. Am avut o zi lungă," spuse el, și fără a aștepta răspunsul ei, intră în dormitorul lui. Când ieși din baie, fu surprins să o vadă stând în camera lui. "Ce faci aici? Ai nevoie de ceva?" întrebă el, deoarece singurul lucru care-i acoperea corpul era prosopul în jurul taliei. "Ești căsătorit?" întrebă ea, uitându-se la el cu o expresie indescifrabilă care îl șocă. El clipi surprins. "Nu. De ce tu..." "Logodit? Ai o iubită?" întrebă ea, întrerupându-l. El era nedumerit de șirul ei de întrebări, dar răspunse: "Nu." "Ai vrea să faci sex cu mine?" întrebă ea direct.