Elsa îmi dădea sfaturi cu seriozitate, de parcă chiar se îngrijora pentru mine și pentru copil. Nu era de mirare că era o actriță atât de bună. Dacă nu i-aș fi cunoscut deja adevărata natură, m-ar fi putut păcăli cu ușurință bunătatea ei falsă. Se temea doar că, dacă aș avea copilul lui Jeremiah, i-ar fi mai greu să-mi ia locul. Am zâmbit nonșalant și m-am uitat la ea. "De ce am senzația că ești mai neliniștită decât mine? Ți-e teamă că aș putea fi însărcinată?" Elsa a înlemnit. Apoi, s-a explicat repede: "Despre ce vorbești? Îmi fac griji doar pentru sănătatea ta. Cine o să aibă grijă de tine și de copil dacă vei naște? Jeremiah este ocupat și s-ar putea să nu aibă timp să se ocupe de amândoi." Cuvintele ei se învârteau în jurul lui Jeremiah. Părea să-l cunoască mai bine decât o făceam eu, ca soție a lui. Dar, pe de altă parte, avea sens. Lucrau în Cornell Group și petreceau mai mult timp împreună. Și, amândoi având sentimente unul pentru celălalt... Dar nu mai conta pentru mine. M-am jucat absentă cu lănțișorul de la gât și am întrebat: "De ce ești aici?" "Să-mi cer scuze", a răspuns Elsa cu inocență. "Am văzut știrile. Jeremiah mi-a spus că eu sunt motivul pentru care v-ați certat voi doi. Mă simt atât de vinovată, așa că am decis să explic. Am avut un client dificil aseară, iar Jeremiah m-a ajutat să ies din situația dificilă. De aceea nu a putut ajunge înapoi să-ți sărbătorească ziua de naștere." Aproape că am izbucnit în râs. Jeremiah îi spunea totul. Ne-am certat abia aseară și ea știa despre asta de dimineață. Am zâmbit slab și nu am răspuns. Apoi, am observat că privirea Elsei se îndrepta în mod repetat către lănțișorul Light of Dawn de la gâtul meu. Ochii ei erau plini de o dorință de care nici măcar nu era conștientă. Am scos lănțișorul fără să mă gândesc de două ori și l-am pus în mâna ei. "Îți place foarte mult acest lănțișor, nu-i așa? Acum este al tău." Lănțișorul a fost un cadou de la Jeremiah când ne-am logodit. L-am prețuit ani de zile, dar nu-l mai voiam. Elsa știa cât de mult țineam la acest lănțișor. În timp ce mă urmărea cum îl scot, i-au curs lacrimi. A încercat să explice cu o voce sufocată: "Nu face asta, Jane. Nu se întâmplă nimic între noi. Nu înțelege greșit și nu mă testa cu ceva atât de prețios. Știi că te-am văzut întotdeauna ca pe sora mea. Cum aș putea avea vreodată gânduri nepotrivite față de Jeremiah? Nu ai încredere în mine după toți acești ani de soră?" Deși cuvintele Elsei ar putea suna sincere, felul în care își strângea degetele de lănțișor spunea o altă poveste. Părea că se chinuia să suprime un fel de emoție. Am rânjit și am spus: "Am încredere în tine. Nu îți dau lănțișorul ca pe un test, așa că nu te mai gândi atât de mult. Pur și simplu nu-mi mai place, de aceea m-am gândit să ți-l dau ție. Este în regulă dacă nu-l vrei. O să i-l dau altcuiva." Cu asta, am întins mâna să-l iau înapoi. Dar Elsa și-a tras repede mâna înapoi. "Nu se poate. Nu ar trebui să dai ceva atât de valoros altora. O să-l păstrez eu pentru tine, iar dacă îl vei mai vrea vreodată înapoi, ți-l voi da." Privirea mea a zăbovit asupra degetelor ei, care erau palide de la strângerea puternică a lănțișorului. Colțurile buzelor mele s-au curbat într-un rânjet. Tot ce tocmai am spus a fost ca să o dezgust. În viața mea anterioară, m-a acuzat că îi dau lucruri pe care nu le mai vreau și că o tratez ca pe o cerșetoare.