Iadul. Să te lupți cu mahmureala chiar e un iad. Îmi deschid ochii cu greu, fiind întâmpinată de o lumină groaznică. Gem, întorcându-mă pe o parte și apoi din nou, doar ca să nu mă mai doară capul... Dar realitatea mă lovește și îi deschid brusc încă o dată, sărind în sus și așezându-mă în pat PENTRU CĂ ASTA NU E CAMERA MEA! O, nu. Trecându-mi mâna peste așternuturile albe, scot un alt geamăt, trântindu-mă din nou cu spatele pe saltea... La naiba. Cu ochii strâns închiși, derulez scenele de aseară. Cumpărând ingrediente pentru a face o plăcintă. Mergând la casa lui Eric. Găsindu-i pe Eric și Laura... Goi. Înecându-mi amarul în băutură. Întâlnindu-l pe Julian Adams. Argh! În sfârșit înțeleg de ce am ajuns în camera lui Julian... Dar dintre toți oamenii pe care îi puteam întâlni, trebuia să fie tocmai el? Mă dau jos din pat și mă uit în oglindă, observând că nu doar că am ochii mânjiți cu machiaj negru, părul îmi e vraiște și am o expresie incredibil de mahmură, dar port o cămașă albă mult mai mare decât corpul meu, care îmi ajunge până la jumătatea coapselor. — Super, Angelee... mormăi în cele din urmă, ignorând complet haosul care este înfățișarea mea și părăsind camera pentru a găsi, cine știe, niște cafea tare... Și cine știe, poate Julian a plecat deja la companie și nu va trebui să dau piept cu această umilință uriașă... Mda, a fost prea devreme să spun asta. Mă opresc, încremenind, pentru că Julian este acolo, sprijinit de insula din bucătărie, cu o cană de cafea în mână și cu abdomenul la vedere... foarte la vedere. Când ochii lui verzi se opresc asupra mea, își înghite cafeaua, ceea ce îi face mărul lui Adam să se miște. Coboară cana, ridicând colțul buzelor: — Bună dimineața, Angel. Mă forțez să zâmbesc și mă apropii de el, întinzându-mă peste insulă ca să iau ibricul de cafea și o ceașcă. Dar din cauza acestei mișcări inocente, cămașa se ridică periculos, dezvăluind o parte din fund. Și aș putea jura că îl văd pe Julian holbându-se la felul în care mă întind, lipindu-mi aproape burta de blat... Îi surprind privirea coborând de pe șolduri spre coapse... Dar își mută repede privirea și își drege vocea, luând o înghițitură generoasă din cafeaua amară. Privirea lui îmi dă o stare ciudată, chiar dacă nu a intenționat asta. Când ajung în sfârșit la ibric și încep să torn cafeaua în ceașcă, îmi masez tâmpla în timp ce doza potrivită de cofeină este servită. Chiar încerc să mă aplec din nou pentru a pune ibricul la locul lui, dar Julian mi-l ia din mâini și, cu o ușurință extremă, îl pune înapoi. Clipescu surprinsă și spun cu o admirație sinceră: — Ce brațe minunate! Julian îmi oferă un zâmbet sarcastic: — Le lucrez ca să fie așa. — Oh, văd efectul... Îi strâng mușchiul, observând cât este de tare, și zâmbesc ștrengărește: Chiar te-ai îngrășat? — Hă, deci îți amintești acea ofensă gravă? Julian ridică o sprânceană. — Hei, nu fi așa, ăsta e un compliment! Îmi alunec mâna spre abdomenul său, zgâriind ușor cele opt pătrățele. Ține-o tot așa; te susțin. Julian își drege vocea din nou, probabil simțind un fior provocat de unghiile mele. Apoi adaugă, cu o voce jucăușă: — Îți place corpul meu, ă? — Face bine la ochi, desigur că îmi place. Un zâmbet obraznic îmi apare pe buze și ridic din umeri, ducând ceașca la gură. Pot să înțeleg de ce ai atâta succes la femei. Se scarpină pe ceafă și nu dau prea multă importanță expresiei lui iritate în timp ce mă întorc, mergând spre canapea... Îl aud doar respirând adânc. — Apropo, tu m-ai schimbat? întreb, aruncându-mă pe canapea și sorbindu-mi cafeaua. Cămașa ta îmi vine de minune. Ar trebui să încerc stilul ăsta? — Foarte amuzant. Ai vomitat pe hainele tale și nu te-aș fi lăsat nicăieri în apropierea patului meu plină de vomă. Se strâmbă, probabil pentru că a trebuit să-mi adune rapid hainele și să le arunce în mașina de spălat. Cu plăcere, apropo. — De ce ți-aș mulțumi? Mă uit înapoi peste umăr, peste canapea. — Au sunat la contactul tău de urgență pentru că nu voiau să lase o fată beată singură. Contactul tău de urgență este compania, dar tatăl tău nu e aici... Ai uitat că e plecat într-o călătorie de afaceri? A trebuit să merg eu în locul lui... Arată spre mine. Și pentru asta, ar trebui să-mi mulțumești. — Lucrai așa târziu? Credeam că nopțile tale sunt rezervate femeilor. Julian zâmbește sarcastic și așază cana goală pe blat: — Crezi că aș fi venit la tine dacă eram cu o femeie? — Cred că da, da. Iau o înghițitură de cafea, savurând aroma puternică, o măsură perfectă pentru mahmureala aia nenorocită... Apoi tresar observând că Julian este brusc prea aproape, cu brațele pe canapea, în jurul umerilor mei, murmurându-mi la ureche: — Ce fată obraznică... Un fior îmi străbate șira spinării, făcându-mi pielea de găină. — Du-te și pregătește-te. Trebuie să ajungem la muncă. Spune cu o voce răgușită. Și nu, nu-ți dau zi liberă pentru că ești mahmură. Mormăi și îmi beau toată cafeaua dintr-o singură înghițitură, ridicându-mă repede pentru a scăpa de apropierea lui... Ce e sentimentul ăsta... acest mic fior în stomac? Faptul că sunt în preajma lui îl face să devină mai puternic. — Plec! spun și părăsesc rapid apartamentul, pentru că a rămâne înăuntru e cu adevărat toxic pentru inima mea. Pe holul gol, îmi umflu în sfârșit plămânii la maxim, expirând în momentul următor. Și cu pași mici, ajung curând în fața ușii propriului meu apartament... Pentru că, desigur, nu e suficient că Julian este cel mai bun prieten al tatălui meu și șeful meu — e și vecinul nostru. Odată ce sunt în sfârșit în casa mea, realizez că nu am telefonul la mine. Un sentiment tot mai mare de disperare îmi cuprinde pieptul... Dar când privirea îmi fuge spre canapea, îmi văd poșeta zăcând pe ea — e geanta pe care am avut-o la mine aseară, sunt sigură. Mă îndrept nesigură spre canapea și iau telefonul care era, de fapt, înăuntru. Mă doare capul, iar amintiriile mă inundă din nou... Îmi amintesc că Julian a încercat să mă lase acasă, dar când a deschis apartamentul și m-a tras înăuntru, m-am agățat de el și l-am rugat să mă ducă la el... Doamne. Obrajii îmi ard și știu că sunt roșie. Mi-am pus mâinile pe cămașa lui și i-am simțit căldura, iar acum îmi amintesc cum mă ținea de talie. Priza lui era atât de fermă, puternică... Doar gândul la asta face ca un fior să-mi străbată corpul. Hah, chiar nu ar trebui să am reacțiile astea față de cel mai bun prieten al tatălui meu, dar... E atât de sexy... Brusc, îmi vin mai multe amintiri. Îmi amintesc cum m-am aplecat spre gâtul lui pentru a-i inspira parfumul coloniei masculine și... Oh, nu... Am lins gâtul lui Julian! Un geamăt îmi scapă din fundul gâtului și închid ochii strâns, ducându-mi mâinile la cap — ANGELEE, CE AI FĂCUT? Merg repede la baie și mă încui înăuntru, sprijinindu-mă de ușă. Mi-e al naibii de rușine acum. Trăgând aer adânc în piept, încerc să uit acel dezastru... Dar apoi, mă uit la reflexia mea jalnică din oglindă și, super, arăt ca un adevărat dezastru. Mai bine fac un duș. În timp ce îi deschei încet cămașa, mai multe amintiri cu varianta mea beată revin... Iar când o deschid complet, nu mă pot abține să nu-mi țin respirația. Din reflexie, pot vedea că planul meu a fost într-adevăr să-l mulțumesc pe Eric, întrucât am ales cea mai bună lenjerie sexy. Sutienul alb din dantelă este atât de subțire și transparent, încât sfârcurile se pot vedea prin el, iar chiloții dezvăluie, de asemenea, o mare parte din pelvisul meu, ascunzându-mi doar clitorisul ca pe un dar ce așteaptă să fie desfăcut. Îmi înăbuș un chicotit, imaginându-mi reacția lui Julian văzându-mă în asta... Cumva, ideea asta mă excită, aducându-mi gâdilături în stomac și umezindu-mi ușor intrarea. — Oh, nu, asta e periculos... mă gândesc, presându-mi coapsele una de alta, având niște idei sălbatice.