Nu... N-are cum să cocheteze cu mine... Nu-i așa? Tușesc, simțind cum bucata de sandviș mi se oprește în gât, așa că iau o gură de cafea, încercând să scap de senzația chinuitoare și de stânjeneală... — Păi... te las să te bucuri de prânz... Dacă ai nevoie de ceva, nu ezita să mă chemi, bine? — Sigur, bine, mulțumesc... Îi zâmbesc forțat și îmi feresc privirea, simțindu-mi obrajii înfierbântați. Î