Se așeză lângă patul de spital, privind la Ranya adormit. Bâzâitul moale al aparatelor umplea camera liniștită, fiind singurul sunet care marca trecerea timpului. Ranya nu era în comă – glonțul nu provocase daune suficient de grave – dar sedativul îl pusese la pământ. Doctorii spuseseră că are nevoie de odihnă, și asta era tot ce putea face deocamdată. Nu-și putea lua ochii de la el. Pieptul lui