„Pentru numele lui Dumnezeu, Calista…” râse el cu voce tare în timp ce ea îi înfășura bandajul nou în jurul brațului. „Nu era ea. Eram cu Damian.” „Ai râs atât de tare cu Damian? Nici măcar nu-mi zâmbeai mie,” replică Calista, întrebându-se dacă ar trebui să se bucure că zâmbetul lui nu fusese îndreptat către prima lui iubire în ziua aceea când îi văzuse reflexia la cafenea, sau să se enerveze că