"Pe cine numeşti tu fiica menajerei?" a cerut Stanley. "Harriet, după atâta timp petrecut în reședința Anderson, ai uitat cine eşti?" O trase pe Harriet spre el şi vorbi ferm: "Tot ce ai, chiar şi numele tău, e împrumutat. Cum îndrăzneşti să spui prostii aici?" "Stanley..." Harriet nu-l mai văzuse niciodată atât de furios, iar umilința publică a fost o lovitură zdrobitoare. Lacrimi şiroiau pe fața ei. Stanley ura când plângea. Scoase un sunet iritat cu limba, o împinse deoparte şi o arătă cu degetul pe Quinlyn, anunțând grupului: "Ascultați cu toții, ea e sora mea, Quinlyn. Dacă prind pe vreunul dintre voi că o agresează, o să vă plesnesc pe toți. Ați înțeles?" Copiii au fost speriați de atitudinea lui feroce şi s-au împrăştiat ca nişte păsări înspăimântate. Harriet, frecându-şi ochii, observă că nu era nimeni acolo să o consoleze. Aruncă o privire furioasă spre Quinlyn şi fugi să o găsească pe Tina, simțindu-se nedreptățită. Joseph dădu din cap şi oftă: "Harriet chiar are nevoie de disciplină." Nu era atât de blând pe cât părea; de fapt, era destul de protector. Văzând-o pe Harriet, nu putea decât să-şi imagineze cum trebuie să fie viața pentru Quinlyn în reședința Anderson. Stanley pufni rece, dar nu mai argumentă de data asta. Privind-o pe Quinlyn stând liniştită lângă fereastră, simți un disconfort ciudat. Totul ar trebui să-i aparțină ei, totuşi acum părea o străină. Quinlyn auzi totul, dar nu era preocupată de înțepăturile lui Harriet; nu aveau niciun impact real sau vreo amenințare. Când ajunse la a treia înghețată, Quinlyn realiză că nu mai putea mânca şi se simți puțin rău pentru deserturile rămase. "Poți să le ambalezi pentru a le lua la pachet dacă crezi că e o risipă", sugeră Joseph. "Le poți lua acasă." Quinlyn nu ştia că mâncarea poate fi luată la pachet şi acceptă imediat - nu trebuia să se forțeze să termine totul. După ce termină, Stanley era încă nerăbdător şi o întrebă pe Quinlyn: "Ce mai vrei? Hai să mai cumpărăm." Quinlyn dădu din cap, vrând să meargă acasă să citească. Deodată, o bubuitură puternică erupse de la primul etaj, însoțită de țipete. Quinlyn se aruncă instinctiv la pământ pentru a se adăposti. Stanley şi Joseph se speriară şi ei şi se ghemuiră repede sub balustrada de sticlă de lângă ea. "Ce a fost zgomotul ăsta?" Stanley se strâmbă, cu urechile țiuind de la explozie. Quinlyn se întoarse, puse un deget la buze pentru a-i face semn să tacă şi apoi şopti: "Împuşcătură." "Ce?" Joseph şi Stanley gâfâiră în unison, urmând privirea lui Quinlyn. În holul aglomerat de la primul etaj stătea un bărbat mascat fluturând un pistol şi amenințând pe toată lumea. "Toată lumea, stați pe loc!" strigă bărbatul mascat, întorcându-se să spargă violent sticla de la tejgheaua cu bijuterii. "Dați toate bijuteriile, acum!" Personalul se ridică nervos, cu mâinile ridicate, în timp ce începeau să descuie dulapurile şi chiar ajutau la împachetarea bijuteriilor. "E nebun? Să jefuieşti un magazin de bijuterii într-un mall atât de elegant?" Stanley se încruntă, observând un membru al personalului apăsând subtil butonul de alarmă. Secția de poliție era în apropiere; urmau să sosească curând. Oricine cu jumătate de creier nu ar încerca aşa ceva aici. "Cred că tipul ăsta e dus cu pluta." Joseph observă, uitându-se la mâna tremurândă a bărbatului. "Tremură şi se clatină; s-ar putea să fie bolnav sau beat. Dacă poliția dă buzna, ar putea acționa şi mai nebuneşte." Şi, într-adevăr, în câteva minute, un contingent mare de poliție sosi la fața locului. Imediat ce au început să se adreseze mulțimii printr-un difuzor, emoțiile hoțului se aprinseră. A îndreptat pistolul spre capul unui funcționar şi a strigat: "M-ai pârât?" Fără a aştepta un răspuns, a apăsat pe trăgaci. O altă împuşcătură puternică răsună, iar toată lumea văzu sânge. Din fericire, hoțul se smuci înapoi din cauza reculului pistolului, făcându-l să rateze; funcționarul a fost lovit în umăr şi a căzut la pământ, țipând de durere. În ciuda acestui fapt, suspine de şoc umplură aerul, cu țipetele copiilor fiind deosebit de pătrunzătoare. Hoțul auzi zgomotul şi zări un grup de copii adunați laolaltă. Se apropie repede, apucă unul şi îndreptă pistolul spre copil, strigând: "Ce-i cu plânsul ăsta? Terminați!" Sus, Quinlyn şi ceilalți puteau vedea clar că copiii erau colegii lui Harriet. Harriet era ținută strâns de Tina, care tocmai îşi terminase manichiura, ascunzându-se în spatele unei plante artificiale. Văzând-o pe Tina, Stanley gâfâi şi scrâşni din dinți: "Cum de am avut un asemenea ghinion?" Joseph îl reținu repede, temându-se că ar putea acționa impulsiv. În acel moment, Quinlyn intră în acțiune. Se ghemuie şi se repezi într-un magazin din apropiere. "Hei, Quinlyn!" Joseph şi Stanley au fost luați prin surprindere şi, profitând de distragerea atenției, s-au deplasat cu precauție spre ea. Quinlyn intră într-un magazin de echipamente de alpinism unde proprietarul se ascundea sub tejgheaua de la casa de marcat. Ea apucă repede un cuțit pliabil, o bobină de frânghie şi smulse un marker de pe tejghea. Joseph se repezi înăuntru şi întrebă: "Ce faci?" Quinlyn se uită la el, apoi la mâinile ei şi îi dădu markerul. "Du-te şi scrie ceva." Joseph era nedumerit şi se grăbi după ea, ajungând la lounge-ul de la etajul al doilea tocmai la timp pentru a o vedea pe Quinlyn față în față cu ofițerii care încercau să spargă intrarea. Ea îşi întinse brațele larg, împiedicându-i să spargă geamul. Mulțimea care aştepta salvarea era anxioasă, dar prea speriată să vorbească, doar se uita şocată. Când Joseph se apropie, Quinlyn îl apucă. Ea arătă spre ofițerii de afară şi spuse: "Spune-le că e un singur hoț, e beat şi a rănit pe cineva, iar acum are un copil ostatic." Joseph înțelese în sfârşit scopul markerului. Se repezi la geam şi scrise repede detalii despre hoț. Şi, într-adevăr, ofițerul de pe frânghie ezită şi îi făcu un raport superiorului său prin radio. "Încă un lucru", spuse Quinlyn, trăgându-l de mânecă pe Joseph şi uitându-se la el calm. "Se pare că are explozibili. Am văzut o fitilă, dar arăta ciudat." Joseph şi Stanley începură să transpire rece din cauza asta. Stanley făcu câțiva paşi înainte, se ghemui şi o întrebă pe Quinlyn: "Ce culoare avea fitila?" Quinlyn răspunse: "Era multicoloră." În zonele de frontieră, era obişnuită să vadă tonuri de gri. "Trebuie să provină dintr-un magazin de echipamente de jocuri de simulare", remarcă Stanley serios, dând din cap spre Joseph. "Au devenit populare recent şi pot imita fitile reale." Joseph se încruntă şi scrise repede pe geam: [Hoțul este înarmat cu explozibili.] Ştia că formularea lui trebuia să fie precisă; ambiguitatea le-ar periclita credibilitatea şi ar putea pune în pericol mai multe vieți. Ultimul mesaj îl determină pe ofițerul de pe cealaltă parte să se angajeze într-o comunicare radio prelungită. Quinlyn îl trăsese din nou de Joseph, vocea ei inocentă fiind surprinzător de stabilă. "O să-i acopăr." "Huh?" Joseph şi Stanley se opriră amândoi neîncrezători şi răspunseră în unison: "Nici vorbă, e prea periculos!" Părea absurd să laşi un copil de zece ani să se confrunte cu un hoț. Între timp, țipetele copiilor şi strigătele nerăbdătoare ale bărbatului răsunau de la primul etaj, îngroşând tensiunea din mall. "Nu e timp", spuse Quinlyn, vârând cuțitul în şosetă şi apucând frânghia înainte de a fugi. Joseph şi Stanley au fost luați prin surprindere şi nu au putut să o oprească. "Repede, scrie-o!" îl îndemnă Stanley pe Joseph în timp ce se grăbea după ea. Îngrijorat de siguranța lui Quinlyn, Joseph scrâşni din dinți şi scrise repede planul ei pe geam. Apoi se repezi afară cu ochii închişi, lăsându-i pe ofițerii uimiți afară. La etajul al doilea, Quinlyn găsi un colț cu spatele la hoț şi legă frânghia de balustradă. Stanley era pe cale să ajute, dar a fost uimit de viteza ei şi de complexitatea nodului pe care îl legase. Trase de el de câteva ori, dar nu se mişcă. Văzând-o pe Quinlyn pregătindu-se să coboare, se sperie. "Pentru numele lui Dumnezeu, măcar foloseşte o încuietoare de siguranță sau leag-o în jurul taliei, iar eu te las jos", exclamă Stanley anxios. Era pe cale să-şi piardă mințile; nu mai văzuse niciodată o asemenea nesăbuință. Realiză că ar trebui să o rețină în loc să o ajute să coboare. Joseph, sosind puțin în urmă, ezită şi întrebă uşor: "Eşti sigură de asta, nu?" Quinlyn se întoarse spre el şi dădu din cap în tăcere. Joseph expira apoi adânc, îl trase pe Stanley înapoi şi o sfătui: "Atunci fii atentă." Era prima dată când cineva îi spunea asta lui Quinlyn. Se uită încă o dată la Joseph, apoi apucă cu îndemânare frânghia şi, într-o clipă, alunecă până la primul etaj înainte ca ei să poată clipi.