În inima regiunilor unde rutinele rustice și peisajele previzibile dominau adesea, Saphira era o șoaptă de noutate care dansa în briză, sfidând clișeele unui loc înapoiat. Acest orășel nu era o simplă adunătură de case; era o tapiserie de poteci curate, pavate cu piatră cubică, mini-conace pitorești care șopteau povești despre confort intim și cabane din lemn decorate cu fler de designer. Ascuns la baza liniștită a unui munte adormit, o viziune îți captiva privirea: o curte contemporană care se înălța ca o mărturie a armoniei arhitecturale. Era o fuziune de eleganță minimalistă și stil, unde tradiția se întâlnea cu modernitatea într-un amestec perfect. Și ce revelație a fost să afli că arhitectul acestei capodopere era Cherise Leach, o tânără la un pas de douăzeci de ani. În curte, un tânăr cu o față juvenilă se uita în jur, cu ochii mari și plini de uimire. "Uau, arată ca o imagine dintr-o carte, un nou tip de oraș. Există experți secreți aici?" Acest micuț era Yves Leach, mezinul familiei Leach din Betrico. De când a ajuns în Saphira, explora de parcă ar fi găsit un loc cu totul nou. "Andy, nu a spus Shirley că locul ăsta era dărăpănat și oamenii o duceau greu? Dar uită-te la casele astea! Construiesc vile luxoase. Locul ăsta e chiar mai mișto decât conacul nostru Leach!" ciripi Yves, energia lui adolescentină vibrând. La vârsta fragedă de treisprezece ani, era o cutie de vorbă umblătoare. "Yves, ia loc și stai departe de necazuri," îl instrui Andy Leach, vărul lui Yves, cu ochii cercetând curtea aglomerată cu o ușoară confuzie. Și-a mutat atenția asupra lui Dennis Young, unul dintre îngrijitorii de aici. "Ai idee când va sosi Cherise?" Exact la timp, ușa de lemn a curții scârțâi deschizându-se și o siluetă înaltă păși înăuntru, scăldată în lumina soarelui, mișcându-se cu o eleganță naturală. Pe măsură ce se apropia, Yves nu s-a putut abține să exclame: "Uau, cred că avem o zână aici!" Andy era la fel de surprins. "Trebuie să fii Cherise. Sunt Andy, vărul tău. Ne-am întâlnit când aveai doar cinci ani." Se holbă la Cherise, cu inima bătându-i cu putere într-un amestec de emoții. Trecuseră ani de zile și acum, iată-o, verișoara la care se gândise constant, stând chiar în fața lui. Îi ardea să o tragă într-o îmbrățișare strânsă, să reverse cuvintele pe care le ținuse îmbuteliate atâta timp despre cât de mult îi lipsise. Dar în schimb, stătea acolo, cu pumnii strânși, cu ochii strălucind cu lacrimile pe care refuza să le verse. "Da, îmi amintesc," spuse Cherise, cu vocea la fel de stabilă ca un lac calm. Andy o privi pe Cherise, realizând că nicio așa-zisă frumusețe din Betrico nu se putea compara cu ea. Pielea ei era netedă, ochii ei izbitori și era, fără îndoială, frumoasă. Dar își purta frumusețea cu ușurință, îmbrăcată în blugi simpli, un tricou alb și pantofi casual, de parcă nici măcar nu trebuia să se străduiască, ceea ce îi făcea frumusețea și mai izbitoare. Pieptul i se umflă de un sentiment de mândrie în timp ce ochii îi zăboveau asupra lui Cherise. Stătea în fața lui, imaginea însăși a rezistenței și echilibrului care curgeau prin venele familiei lor. "Bunicul m-a trimis să te aduc acasă," spuse Andy, cu vocea înmuiată. "A auzit despre moartea subită a bunicii tale și a crezut că ar trebui să fii alături de familie acum." "Jacob nu a venit cu tine?" întrebă Cherise, cu privirea întâlnindu-se cu a lui Andy. "Unchiul Jacob e blocat cu o afacere imobiliară, nu se poate desprinde. Bunicul nu mai e atât de sprinten ca înainte și doctorii nu l-au lăsat să vină. Rana la picior a unchiului Sean de acum câțiva ani îl împiedică să călătorească, așa că fiul său Yves este aici cu mine." Expresia lui Cherise a rămas calmă, reflectând lipsa ei de surpriză că tatăl ei pusese încă o dată afacerile înaintea familiei. "Vă rog să-i spuneți bunicului că voi merge la Betrico după ce voi organiza înmormântarea bunicii mele," spuse ea. Bunica maternă a lui Cherise, Amelia Garcia, avea un pact cu bunicul ei patern, Oliver Leach: dacă nu ar fi capabilă să aibă grijă de Cherise la împlinirea vârstei de 22 de ani, Cherise s-ar întoarce în sânul familiei Leach. Cu toate acestea, înzestrată cu propriile ei abilități, Cherise simțea că se poate descurca destul de independent. Auzindu-l pe Cherise promițând că se va întoarce acasă, Andy a simțit un val de emoție. Trecuseră 14 ani de când făcuse parte din familia Leach, iar gândul că se va întoarce a trezit un potop de sentimente și amintiri. Cu inima grea, Andy reuși să rostească: "Bine, înțeleg. Ai grijă de tine și ne vedem curând în Betrico." Conștient de legătura profundă dintre Cherise și bunica ei, Andy s-a abținut să insiste mai mult. I-a făcut semn lui Yves că era timpul să se întoarcă la Betrico. "Cherise, trebuie să promiți că mă vei găsi în Betrico. O să spun tuturor cum am întâlnit o zână adevărată," declară Yves cu uimire în ochi. Cu o îmbrâncire ușoară, Andy l-a ghidat pe Yves în mașină și au pornit la drum. Cherise stătea singură, cu privirea urmărind sedanul negru în timp ce dispărea după cotitură. Abia atunci s-a întors și a reintrat în sala solemnă. Înăuntru, privirea caldă din portretul bunicii sale o întâmpina, o reflectare a spiritului blând al bunicii sale. Cherise a aprins lumânările, s-a înclinat cu venerație și le-a așezat cu grijă în suport, fumul înălțându-se ca niște rugăciuni șoptite. "Bunică, promit că voi urma dorința ta și voi merge la Betrico să-mi găsesc familia," șopti Cherise, cu vocea tremurând de emoție. "Mi-e dor de tine teribil. Fără tine, cine va fi familia mea?" În acel moment poignant, tăcerea din Saphira răsuna de profunzimea lacrimilor triste ale lui Cherise.