„Deci, să înțeleg bine. Vreți să cumpărați Forward cu mai mult decât am cerut inițial?” spuse Mathew, cu ochii mari și fruntea încruntată. Se uita când la unul, când la altul dintre bărbații din fața lui. Fața lui Neil rămânea stoică, cu degetele încrucișate pe masă. Neil știa că a veni cu o ofertă mai mare decât prețul cerut era întotdeauna o modalitate ușoară de a pune mâna pe o companie. Mai ales când era implicată și dramă. Datorită iscodirilor lui Dominic și detectivului particular pe care-l angajaseră, au descoperit destul de repede că Forward era compania perfectă de preluat. Și, deși tehnologia pe care o promova Forward era puțin depășită, era mai bună decât oricare alta de pe piață. Neil putea vedea o mulțime de utilizări pentru această tehnologie. Dacă ar putea pune mâna pe software-ul de recunoaștere facială al Forward și ar pune vrăjitorii tehnologiei potriviți să lucreze la el, nu se știe ce ar putea scoate. „Așa este. Clientul meu cere să o cumpere cu douăsprezece milioane. Câte patru milioane de persoană”, spuse Frankie, alunecând o propunere către Mathew și Theresa. Ambii se uitară unul la altul, iar scânteia din ochii Theresei îi spuse lui Neil tot ce avea nevoie să știe. „Desigur, ar trebui ca toate părțile să fie de acord, din moment ce toți dețineți părți egale din companie.” Zâmbetul Theresei dispăru, își scoase buza de jos și își încruntă sprâncenele. Arăta ca un copil mic pe cale să facă o criză de nervi. Deschise gura să vorbească, dar, înainte să poată spune ceva, Neil interveni. „Da, și sunt curios să știu de ce această domnișoară...” răsfoi prin teancul de hârtii din fața lui, până când dădu de cea potrivită, „…Sophie Powers, nu ni s-a alăturat astăzi?” Ridică o sprânceană spre Mathew, care înghiți cu greu. Bineînțeles că Neil știa de ce nu era acolo astăzi. Investigația lor le-a spus că Theresa și Mathew erau fosta cea mai bună prietenă și fostul iubit al lui Sophie. Nimic mai bun decât un triunghi amoros dubios pentru a destrăma o companie. Lui Neil nu-i păsa sincer unde era Sophie, dar a știut întotdeauna că, pentru a-i face pe oameni să ia decizii rapide la care să nu aibă timp să se gândească, trebuie să agite apele. Era distractiv să-i vadă cum se foiesc pe scaunele lor. Theresa se uită la Mathew cu buzele strânse și sprâncenele ridicate. Mathew ridică din umeri și întoarse palma. Theresa dădu ochii peste cap și expira scurt, înainte de a-și îndrepta atenția înapoi spre Neil. „Sophie nu este interesată să vândă. Mathew și cu mine suntem. Ați putea avea acțiunile noastre și ați deține majoritatea companiei. Primim totuși cele patru milioane de persoană?” Neil trebuia să se abțină să nu râdă. Acest tip, Mathew, era evident sub papuc, iar Theresei nu-i păsa de nimic altceva decât de bani. Nu-i păsa că încerca să vândă compania celei mai bune prietene sau că se culca cu iubitul celei mai bune prietene. Era cu adevărat super egoist și dezgustător. Acesta era un alt motiv pentru care lui Neil nu-i păsa de căsătorie și relații. Oameni ca acest Mathew fără coloană vertebrală, care nici măcar nu avea decența să se despartă de prietenă și să caute o nouă dragoste în afara cercului lor, și această scorpie Theresa, căreia aparent îi pasă doar de ea însăși. Sigur, Neil știa că ar putea părea groaznic pentru majoritatea oamenilor că se culcase cu diferite femei și nu se angajase niciodată, dar cel puțin fusese sincer în legătură cu asta cu oricine a ales să facă sex. Cu excepția lui Marie. Marie a fost diferită. Ea a fost cea care l-a păcălit, nu invers. Nu a avut niciodată șansa să vadă dacă ar putea ieși ceva din asta sau să-i spună ceva. Poate că asta îl deranja atât de mult la ea. Ciudat, dar chiar și în stupoarea lui de beție, își amintea că fusese îndrăgostit de ea, agățându-se de fiecare cuvânt pe care-l spunea ca și cum ar fi o zeiță care îi dădea secretele vieții. Colțul gurii i se ridică la gândul ei. „Clientul meu venise gândindu-se că va achiziționa întreaga companie, nu doar două treimi din ea”, spuse Frankie, iar Neil fu readus în prezent. Își șterse zâmbetul de pe față și se uită când la unul, când la altul. Theresa oftă și se lăsă pe spate pe scaun, cu brațele încrucișate. Ce naiba văzuse tipul ăsta, Mathew, la femeia asta? Sigur, era drăguță, dar, în scurta perioadă de timp petrecută în ședință, Neil și-a dat seama că era o răsfățată, o fițoasă care cerea mult. Nu era genul lui. Mathew își trase de cravată, se aplecă înainte și își puse coatele pe masă. „Am încercat să o convingem pe Sophie să vândă. Este ferm convinsă să se agațe de copilul ei”, spuse Mathew, iar stomacul lui Neil se întoarse la ghilimelele pe care Mathew le folosise când recitase ultima parte. Era evident pentru el că niciunuia dintre aceștia doi nu-i păsa de companie. Era trist că Sophie avusese încredere în acești doi să o ajute să o pornească. Neil își drese glasul și se uită la Frankie cu o sprânceană ridicată. Frankie ar ști exact ce să spună, de aceea Neil se asigurase că îl implică în tot ce se întâmplă cu Visionetworks. Frankie îl cunoștea pe Neil de dinainte de a putea merge. La doar cincizeci și cinci de ani, ridurile adânci care îi împodobeau fața și stropii de gri din părul negru arătau stresul prin care îl trecuse practica lui. Totuși, se menținuse în formă, optând pentru a-și păstra reputația de „ucigaș de femei” și reușise să agațe atâtea femei câte Dominic și Neil la un loc. Cunoștea bine familia lor, lucrând atât pentru Neil, cât și pentru tatăl său, și era al naibii de bun la ceea ce făcea. Neil știa că poate avea încredere în tot ceea ce spunea Frankie. „Clientul meu va lua în considerare oferta pentru două treimi din companie. Ar trebui să auziți ceva până mâine”, spuse Frankie, dând din cap către cei doi. Se uită unul la altul cu fețele încruntate. Nu asta voiau să audă. Lui Neil nu-i păsa de ceea ce voiau să audă, totuși. Dacă această vânzare avea să aibă loc, trebuia să o facă în condițiile lui. Trebuia să le arate că nu ei dețin atuul. Dacă s-ar da de gol, ar simți că pot obține orice vor, iar Neil trebuia să-i facă să creadă că compania lor nu valorează valoarea ei reală. Părea că acești doi habar nu au de ce se agață, ceea ce făcu fluturii din stomacul lui să danseze. Neil și-a păstrat fața inexpresivă în timp ce se ridica să dea mâna cu cei doi. Era perfect pentru genul ăsta de lucruri. Ar fi trebuit să fie un jucător de poker de talie mondială. Indiferent de cât de mult se dădeau peste cap măruntaiele lui, Neil putea să-și păstreze fața lipsită de emoție. Nu ar arăta niciodată că o afacere înseamnă mult pentru el. A le permite unui vânzător să vadă potențialul în compania lor i-ar face să se gândească de două ori înainte să vândă. Nu, trebuia să se asigure că nu știu ce au până nu e prea târziu. Nu era foarte sigur de intențiile lui Mathew, părea că are un mediu privilegiat, așa că banii nu erau ceva care părea să-l conducă. Dar știa că Theresa nu provenea dintr-o familie bogată, așa că patru milioane de dolari trebuie să i se pară o avere. Nu ar conta totuși, cel mai probabil și-ar risipi acei patru milioane într-o clipită și ar pleca la drum cu un alt fraier bogat în care să-și înfigă ghearele. Neil trebuia să afle ce-l motiva pe Mathew, dacă da, ar putea obține o afacere mai bună decât crezuse anterior. Mathew părea nerăbdător să vândă și să iasă din companie. Era posibil să fie pur și simplu gata să-și continue viața cu Theresa și să o părăsească pe Sophie o dată pentru totdeauna. Sau poate că pur și simplu era de acord cu Theresa pentru că simțea că trebuie să o facă. Nu conta, oricum părea aproape la fel de disperat ca Theresa, ceea ce îl făcu pe Neil să vadă doar semne de dolar. Neil și echipa lui, care consta din Frankie, Dominic și asistentul lui Frankie, Dean, au rămas în sala de conferințe în timp ce Mathew și Theresa plecau. O auzea pe Theresa țipând la Mathew în timp ce se deplasau pe holul hotelului. Se întoarse și se uită la bărbații rămași în cameră cu el. „Ce creație e ea, nu-i așa”, spuse Frankie, iar camera izbucni în râs. „Imaginează-ți ce trebuie să îndure bietul Mathew în fiecare zi”, replică Dean, iar Dominic dădu din cap. „A făcut alegerea asta. Pe baza cercetărilor mele, aceștia trei sunt prieteni de ani de zile. Știa în ce se bagă”, spuse Dominic, cu buza superioară într-un rânjet. Îi era întotdeauna la fel de scârbă ca și lui Neil de oamenii ca aceștia. Neil nu era sigur cine era această femeie, Sophie, dar părea a fi creierul din spatele întregii operațiuni, dacă nu era deja suficient de evident din întâlnirea pe care tocmai o avusese cu acești doi. Trecutul ei era curat ca lacrima, absolvise facultatea printre primii din clasă, nu se căsătorise niciodată, făcuse niște muncă de voluntariat. Părea o persoană bună. Faptul că această companie era „copilul” lui Sophie avea să fie, evident, o problemă pentru Neil. Oricine trata o afacere ca pe ceva ce a dat naștere și a crescut avea să aibă o problemă serioasă să renunțe la ea. Mai ales pentru suma derizorie pe care Neil o oferea pentru ea. Trebuia să stea de vorbă cu Sophie și să-i citească gândurile, să vadă ce o face să funcționeze și să o uzeze. Nu voia proprietate parțială, întotdeauna mergea până la capăt sau deloc. „Nu contează. Oricum, eu pun mâna pe această companie. Chiar dacă va trebui să o cumpăr pe Sophie mai târziu. Frankie, întocmește actele pentru o treime din companie. Oferă-le două milioane în total în loc de patru milioane de persoană, să vedem dacă se prind.” „Și dacă nu se prind?” „Vom trece podul ăsta când vom ajunge acolo. Amintește-le cât de depășită este tehnologia și că nu primesc întreaga companie așa cum oferiseră la început, așa că nu pot obține prețul întreg”, spuse Neil, adunându-și actele și punându-le în servieta lui de piele. Deși Mathew nu părea genul care ar fi convins de bani, se baza pe lăcomia Theresei pentru a încheia afacerea. Părea să conducă lucrurile în relație, așa că cel mai probabil va obține ce vrea de la Mathew. „Probabil că vor vrea să negocieze”, spuse Dean, punându-și laptopul în geantă. „E în regulă. Putem sta din nou de vorbă cu ei dacă simt nevoia. Avem mijloacele să-i închidem”, spuse Neil, dând din cap către Dominic, care dădu din cap înapoi. Afacerea asta se va întâmpla într-un fel sau altul. Bărbații părăsiră sala de conferințe a hotelului lui Neil, iar Frankie și Dean se despărțiră. Neil și Dominic se îndreptară spre lift, iar Neil se uită la ceas în timp ce ușile liftului se deschideau. 5:47. Trebuia să ajungă sus și să se pregătească. Știa că ar părea patetic oricui i-ar spune, dar, în seara asta, mergea la Mulberry Lounge. Același bar în care o cunoscuse pe Marie. Mintea lui se îndreptase înapoi spre Marie de prea multe ori ca să mai poată număra. Dacă avea un moment să se gândească, era la ea. „Ar trebui să fie o afacere ușoară, aceștia doi par pregătiți să iasă din compania aia”, spuse Dominic în timp ce urcau la etajul penthouse. „Theresa e nerăbdătoare, nu sunt sigur de Mathew, totuși”, răspunse Neil, bătând din picior ca și cum ar ajuta liftul să se miște mai repede. „Da, oricum”, Dominic ridică din umeri, „În fine, mai ieșim?” „Am de gând să ies”, spuse Neil, în timp ce ușile liftului se deschideau din nou și cei doi coborâră. Etajul penthouse avea două apartamente opuse unul față de celălalt, care ocupau întregul etaj superior al hotelului. El avea unul, iar Dominic avea celălalt. „E rândul tău să alegi unde mergem, din moment ce eu am găsit ultimul bar și micul restaurant cu fripturi”, spuse Mathew, arătând spre piept cu degetul mare. Se despărțiră spre fiecare parte a holului, iar Neil scoase cheia din portofel. „Mergem la același bar, nu am chef să caut ceva nou. E aproape și a fost o mulțime decentă acolo data trecută.” Ce mod de a se scuza, Neil. Dominic ridică din umeri, introduse cardul în broască și deschise ușa. „Îmi sună bine. Ne întâlnim aici la opt?” „Perfect”, spuse Neil, deschizând ușa și intrând în apartamentul său. Avea de gând să o găsească pe Marie într-un fel sau altul. Își dădu jos sacoul și îl aruncă pe canapea și luă telecomanda de pe masă. Apăsă pe televizor și îl puse pe canalul local de știri. Reportera blondă de știri îi aminti de Marie. Totul îi amintea de Marie. Chiar îi oprise pe cameriste să-i spele cearșafurile pentru a-i păstra mirosul cât mai mult timp posibil. Trebuia să recunoască, era destul de patetic. Își dădu jos cravata și o aruncă peste sacou. Se duse la barul umed și scoase ginul lui preferat. Ceea ce era și mai patetic era că se gândise serios să angajeze același detectiv particular pe care îl folosise pentru a investiga Forward pentru a o găsi pe Marie. Era atât de disperat. Putea să meargă la bar în seara asta și să ia acasă oricare dintre acele femei cu o clipire din ochișorii lui albaștri, dar nu asta voia. Voia să o găsească pe Marie, să aibă șansa să o cunoască fără ca creierul lui să înoate în alcool. Ceva la ea continua să-l deranjeze pe Neil. Avusese o mulțime de aventuri de o noapte, de ce era asta atât de diferită? Se chinuise de atunci încoace să-și dea seama de ce nu-și putea scoate din minte femeia asta. Păruse inteligentă, motivată și elocventă… deci destul de diferită de alte femei pe care le cunoscuse în baruri care căutau doar să se distreze. Nu era acolo pentru a găsi un tătic de zahăr. Motivul ei fusese diferit. Gheața zăngăni când atinse paharul. Turnă ginul și apa minerală până când fu mulțumit de amestec. Luă o înghițitură în timp ce se întoarse la canapea și se așeză, cu ochii fixați pe blonda de pe ecran, înainte ca imaginea să revină la prezentatorii de știri așezați în studio. „Mulțumesc, Susan. Când ne întoarcem, ne vom îndrepta atenția către un alt scandal corporativ. Acesta implică gigantul de cercetare medicală, Plymetrix, pe oamenii pe care i-au plătit să tacă și acordul de despăgubire uriaș de un miliard de dolari pe care îl cer. Mai multe după asta”, spuse prezentatorul de știri. Neil se înecă cu băutura pe care o lua, stropind lichidul peste tot pe față. Își puse paharul pe măsuța de cafea și se șterse pe față cu o mână, în timp ce se întinse după telefon cu cealaltă, tușind tot timpul. Spusese un miliard? După ce își recăpătă respirația, dădu televizorul pe mut și deblocă telefonul. Găsi numărul lui Frankie, dar telefonul începu să sune înainte să-i poată atinge numele. Era Frankie. Trebuie că se uita la aceeași emisiune. Apăsă butonul de răspuns. „Neil?” „Frankie, ce naiba?”, spuse Neil, suficient de tare pentru a răsuna în tot penthouse-ul, „Ce s-a întâmplat cu patruzeci și cinci de milioane?” „Neil, calmează-te”, spuse Frankie, cu un ton aproape condescendent, care îl enervă și mai mult pe Neil. Își dădu telefonul de la ureche pentru a țipa în receptor, se ridică și începu să se plimbe în spatele canapelei din piele de culoare crem. „Cum naiba poți să-mi spui să mă calmez? Am spus da la patruzeci și cinci de milioane, nu la un miliard. Cine naiba se cred oamenii ăștia că sunt? Frankie, te rog spune-mi că nu ai fost de acord cu rahatul ăsta”, țipă Neil. Inima îi bătea cu putere în piept. Își puse telefonul înapoi la ureche, gâfâind. „Ai terminat?”, spuse Frankie, calm și în control. Nu era prima lor rodeo, iar Neil știa că Frankie înțelegea că uneori își va ieși din minți și va trebui adus înapoi cu picioarele pe pământ, chiar dacă Frankie nu avea încă un plan. Totuși, încrederea în cuvintele lui îi spunea lui Neil că avea unul. Își readuse respirația la un ritm normal, expira puternic. „Da”, spuse el, cât de calm putu. „De îndată ce am trimis acordul, doamnele s-au răzgândit. S-au dus pe la spatele avocaților lor și au exagerat asta pentru acoperirea mass-media, sperând că vor putea obține mai mult din afacere. Acum l-am pus pe Dean la telefon care se ocupă de tot. Relaxează-te. Am rezolvat. Distrează-te în weekend.” Neil fu de acord și închise telefonul. Știa că Frankie va rezolva, dar, totuși, perspectiva de a scoate un miliard de dolari nu era o pastilă ușor de înghițit. O afacere de o asemenea amploare ar atrage cu siguranță și mai mulți ochi curioși asupra acestei mizerii. Trebuia să-și dea credite pentru că a cumpărat Plymetrix sub o afacere anonimă, dar cineva cu suficientă cunoaștere și suficientă hotărâre pentru a săpa adânc ar putea găsi numele lui Neil legat de proprietate. Ceva ce nu voia sau nu avea nevoie. Luă paharul, îl golise dintr-o singură înghițitură, puse paharul pe bar și se îndreptă spre camera lui. Aruncă telefonul pe pat și se uită prin hainele din dulap, alegând o pereche de pantaloni și o cămașă polo albastră deschis. Se îmbrăca casual în seara asta. Spera, nu, avea nevoie ca Marie să fie acolo în seara asta. Stresul tuturor lucrurilor se acumula și tânjea după eliberarea dulce pe care știa că Marie o poate aduce. Nicio altă femeie nu ar face. Dacă nu era Marie, nu o aducea acasă. Nu era sigur că ar putea să mai distreze și pe vreo altă femeie. Trebuia să o găsească pe Marie, să vadă dacă atracția pe care o simțea față de ea nu era doar alcoolul, să se asigure că merită toată agitația mentală prin care îl trecuse. Aruncă ținuta pe pat și începu să-și desfacă nasturii de la cămașa cu guler. Știa că încercarea lui slabă de a o prinde pe Marie la bar nu va fi suficientă. Dar ce altceva putea face? Să meargă pe acolo și să întrebe oamenii dacă știau cine era ea? Dar dacă nu locuia aici și fusese doar în oraș în seara aia? Teama de a nu o mai vedea niciodată i se ridică în gât. Nu, trebuia să o găsească. Punct. Sfârșitul discuției. Luă telefonul mobil de pe cearșafurile moi și deschise mesajele text. Derulă prin conversații și atinse pe cea pe care o căuta. „Am nevoie de tine pentru o altă treabă, ești disponibil?”, tastă și trimise mesajul. Inima îi bătea cu putere în timp ce se uita la ecran. Nu dură decât un moment ca bulele să apară și să-i spună lui Neil că destinatarul scria. „Ce companie e de data asta?”, răspunse Tony. Îl cunoscuse pe tipul ăsta abia a doua zi după ce sosise în California, dar deja îl plăcea pe Neil. Era înfometat, gata să iasă și să obțină ceea ce avea nevoie Neil. „Nu o companie, o persoană. Femeie. Poate 24 sau 25 de ani? Păr blond, ochi albaștri, corp ucigaș, o cheamă Marie. Am cunoscut-o în ziua în care am ajuns aici la Mulberry Lounge și am adus-o aici la hotelul meu. Astea sunt toate informațiile pe care le am”, tastă înapoi. Știa că nu avea multe informații, dar știa și că acest detectiv particular știa cum să facă treaba. Depășise așteptările cu informațiile pentru Forward, acum Neil avea nevoie să facă același lucru și pentru Marie. „M-am ocupat”, răspunse Tony. Neil oftă și aruncă telefonul înapoi pe pat. Părea o mișcare disperată? Da. Dar nu conta. Trebuia să știe. Avea de gând să o găsească pe Marie, indiferent ce ar fi fost nevoie. Avea la dispoziție miliarde de dolari, ar putea la fel de bine să-i folosească bine, nu? Corect.