Luca îngheață pentru o clipă, apoi se încrunta la mine și își retrage mâna de pe cămașa mea, își încrucișează brațele la piept și se afundă înapoi în pernele canapelei, aruncând priviri furioase. „Nu!” spun, aruncându-mă peste brațul canapelei și împiedicându-mă spre ușă, fața mea fiind încă palidă de șoc. „Um, scuze – mă bucur să te văd, Jackson! Mă bucur că ai putut veni.” Aud pași în spatele