Jackson se străduiește să zâmbească când vede reacția mea la povestea lui, deși nu prea îi iese. „Înțeleg,” murmură el, „că tu ai părinți? Și că-ți plac?” „Păi, da, Jacks!” răspund eu, uitându-mă cu ochii mari la fața lui. „Sunt minunați!” Jackson râde puțin, strângându-mă mai tare în brațe. „Ei bine, dacă nu știi că părinții există, nici nu-ți dai seama că-ți lipsesc, nu?” Înclin capul, gândindu-