"Du-te dracului, Mandy," spuse ea, cuvintele ieșind ca niște scântei dintr-un cuptor. "De cât timp durează, huh? Tu și Jose, 'întâlnirile' voastre secrete, de cât timp!" Ultimele cuvinte le-a strigat printre dinți. Mandy s-a retras momentan. Știa că Alessa îi descoperise. Jose îi spusese asta cu o zi înainte. Și buna și inocenta Alessa se va preface în continuare că nu știe, se gândise ea, doar că nu era așa... nu mai era. Apoi, amintindu-și că asta era casa ei, părinții ei și că ea era cea mai mare, s-a ridicat dreaptă și a început să riposteze. "Măcar sunt iubită, Alessa. Măcar sunt dorită de el. Ceva ce tu nu vei ști niciodată, lipitoare. Ești un parazit! Crezi că vrea să se căsătorească cu tine, ca să-l storci de bani? Ha!" a lătrat ea. "Fată proastă." "Ce naiba e în neregulă cu tine? Chiar nu-mi pasă. Dacă vrei să devii Mandy Yontz și să te căsătorești cu idiotul, servește-te. Dar presupun că te folosește în același fel în care m-a folosit pe mine." Alessa oftă, mila cuprinzând-o. "Nu se va căsători cu tine, Mandy. A vrut doar să fută ceva – orice – și s-a întâmplat să fii acolo." Mandy țipă ca o harpie și se năpusti, palma ei izbindu-se de partea feței Alessei. Amețită, Alessa bloca a doua lovitură cu brațul stâng și o trânti pe Mandy de perete cu toată forța pe care o putea aduna. "Mă plesnești? Nu ești eligibilă." Alessa se uită fix la ea. "Cum îndrăznești?" spuse Mandy, în timp ce fața i se strâmbă într-un rânjet urât. Și apoi, dintr-o dată, lacrimi începură să i se adune în ochi și izbucni în plâns. Alessa o dezlipi de pe perete și, cu umerii tremurând de suspine, fugi sus și departe de Alessa. Alessa o privi trântind ușa, simțindu-se complet singură și epuizată. *** E aproape duminică. Un nod se formase în stomacul Alessei. Gândul de a trebui să meargă cu Jose la petrecerea de ziua bunicului său... Ei bine, era mai mult decât putea suporta. Se trezi uitându-se fix la telefon, așteptând ca domnul Sterling să sune, să spună sau să facă ceva pentru a o salva de asta. Dar acum, în ajunul petrecerii, se hotărâse în sfârșit să-l sune. Vocea blândă a bărbatului se auzi la telefon: "Alo?" Abia îl cunoștea, știa ea, dar simți un val de ușurare auzindu-i vocea. "Eu sunt," spuse ea, "nu m-ați uitat, nu-i așa, domnule Sterling?" "Îmi amintesc," spuse el. "Trebuie să știu. Nu mă pot opri din a-mi face griji. Cum o să mă ajutați? Petrecerea e mâine și Jose nu mă lasă în pace și-" "Du-te cu el," o întrerupse el. Acum Alessa nici măcar nu mai era sigură dacă voia să o ajute. "Du-te cu Jose și fii logodnica pe care vrea el să o fii," porunci el. "Știu că e greu, dar trebuie să ai încredere în mine. Mă voi ocupa eu de restul." "Dar cum?" "Vei vedea," spuse el. "Dar..." "Fii o fată bună," torcă el, "sau cum pot avea încredere în tine că îți vei îndeplini partea din acordul nostru?" Vocea lui era joasă și răgușită. Aproape uitase ce urma după asta. Ce se aștepta de la ea? Închise telefonul și ea oftă. Un pas pe rând, își spuse ea. *** Centrul orașului Los Angeles. Un zgârie-nori înalt, de culoarea safirului verde, se ridică ca un ciob de sticlă. Grupul Stirling. Aproape de vârf se afla biroul domnului Sterling. După ce a vorbit cu Alessa, Brian l-a chemat pe Garwood. "Schimbare de plan," spuse el. "Anulează planurile de mâine, merg la petrecerea de ziua tatălui meu." Surprins, Garwood dădu din cap și se întrebă în sinea lui ce-l făcuse să se răzgândească. Oricare ar fi fost motivul, conchise el, probabil că era un lucru bun. Și apoi, înainte să poată pleca, primi un apel în cască. "Domnule, domnul Yontz e aici să vă vadă. Să-l refuz când ies?" Brian dădu ochii peste cap. "Dă-i drumul." Jose intră țanțos, cu haina aruncată peste umăr. "Unchiule," dădu el din cap. "M-am gândit să trec să văd dacă v-ați mai gândit la planurile mele de investiții?" Privirea rece a lui Brian răci încăperea. "Adu-mi aminte. Ce se întâmplă dacă nu sunt de acord?" spuse el, strângând pumnii. O sclipire vicleană îi fulgeră în ochi lui Jose: "Brian, nu vreau să fiu direct, dar dacă refuzi să lucrezi cu mine, atunci... Ei bine, nu pot face nimic dacă se întâmplă ceva mâine," dădu el din umeri, trecându-și o mână prin părul dat pe spate cu fixativ. "Ca să fie clar: Dacă nu am primit 100 de milioane de dolari până la sfârșitul zilei de naștere a bunicului de mâine, atunci aventura dintre tine și logodnica mea Alessa va deveni publică. Și gândește-te ce surpriză ar fi asta pentru bunicuțu'!" zâmbi el, trecând pe lângă Brian pentru a se uita pe fereastră. "După asta," dădu el din umeri, "cine poate spune ce s-ar întâmpla cu poziția ta de președinte..." "Nu m-aș îngrijora," spuse Brian, uitându-se fix la peretele din față. "Mă voi asigura că cerințele tale sunt satisfăcute până la sfârșitul petrecerii noastre de familie, mâine," răspunse Brian. Jose simți bucuria izbucnind în gâtul său și se simți amețit. "Promiți?" Râse el și-l bătu pe Brian pe spate. "Unchiule! Dacă ai fi fost de acord mai devreme, nimic din toate astea nu ar fi fost necesar!" Brian se întoarse brusc și dădu mâna lui Jose la o parte. "Ieși afară," spuse el, cu vocea severă. Jose clipi, zâmbi și dădu din cap. Își puse haina și plecă. *** A doua zi dimineață, Jose conduse spre casa familiei Schultz. Familia Schultz; Alessa, Mandy, Patrick și Betty, erau aliniați afară, așteptând sosirea lui. Alessa purta o rochie de vară albastru deschis, cu flori mici albe și avea părul mătăsos lăsat liber pe umeri. Nimic vulgar, se gândi Jose, în timp ce trăgea pe dreapta. Simplu și frumos. Asta va mulțumi familia. "Arăți bine," strigă el pe fereastra mașinii. Au intrat. Alessa se ura pe sine. Se simțea dezgustată când se urca pe scaunul de piele neagră și nu-și dorea nimic mai mult decât să fugă țipând. Lângă ea, fața lui Mandy era întunecată și amenințătoare, ca un nor de furtună pe cale să izbucnească. Nu spuse nimic despre cât de frumoasă arăta Mandy, îi era milă Alessei. Petrecuse ore întregi îmbrăcându-se, punându-și cea mai frumoasă rochie galbenă și cel mai scump machiaj. Alessa voia să-i spună că nu merita – că-l putea avea destul de curând dacă chiar își dorea – dar pe bancheta din spate a mașinii, liniștea era absolută. Aparent uitând de toate, Jose zâmbi în oglinda retrovizoare și porni spre Ritz. "E vreme bună," zâmbi el, arătând spre cerul violet și roz. Mandy fu de acord. Alessa încercă să nu vomite.